Sporurile pentru bugetari: De ce unii le primesc și alții nu?

Sigur că există diferențe între salariile stabilite prin lege (153/2017) și cele negociate în cadrul relațiilor de muncă din sectorul privat, existând chiar diferențe și între lucrătorii care desfășoară aproximativ aceeași activitate, în aproximativ aceleași condiții, dar pentru instituții diferite, salarizarea în sectorul public nefiind nicicum unitară, deși cadrul legislativ este unitar.

În privința sporurilor, acestea sunt stabilite tot prin lege, fiind acordate în anumite condiții și în baza unor acte normative, în special acolo unde au fost identificate o serie de riscuri, adică unde s-a constatat, pe baza unor buletine de determinare, că există condiții de muncă vătămătoare, grele sau periculoase.

Faptul că o serie de reguli sunt stabilite prin acte normative cu caracter special nu înseamnă că restul lucrătorilor (care nu intră sub incidența acestor reguli) își desfășoară activitatea într-un mediu lipsit de riscuri, ci exclusiv că, în afara cadrului normativ expres și limitativ, în celelalte situații nu există obligația expertizării locurilor de muncă pentru identificarea factorilor de risc profesional și, chiar dacă acest lucru este reglementat indirect, nu există o obligație expresă privind acordarea unor sporuri, ele putând fi negociate colectiv sau individual.

Mai concret, pentru sectorul public, angajatorii prevăzuți de lege au obligația de a dispune expertizarea locurilor de muncă din cadrul unităților proprii, competența fiind a direcțiilor de sănătate publică județene, în timp ce pentru restul angajatorilor sunt incidente dispozițiile legale privind securitatea și sănătatea în muncă.

În principal, discutăm despre factorii de risc profesional și despre impactul acestora asupra sănătății lucrătorilor, în funcție de specificul activităților desfășurate, atât la nivelul fiecărui angajator, cât și la nivelul fiecărui loc de muncă sau post de lucru, după caz.

Fișa de identificare a factorilor de risc profesional este un document pe baza căruia medicul de medicina muncii decide care sunt investigațiile necesare stabilirii aptitudinii fiecărui salariat încă din momentul angajării și, ulterior, în cadrul examenelor medicale periodice, serviciile medicale profilactice fiind practic supravegherea sănătății lucrătorilor, iar asigurarea acestora reprezintă chiar o obligație a angajatorului.

Altfel spus, în cadrul acestei fișe regăsim riscurile profesionale pentru fiecare loc de muncă sau post de lucru, însă ele sunt identificate și evaluate de către angajator, cu participarea lucrătorilor, potrivit dispozițiilor Legii 319/2006 și ale Normelor sale de aplicare, prin raportare la dispozițiile HG 355/2007.

În acest moment, cel puțin în cazul contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Legii 283/2022, riscurile specifice postului se regăsesc și în cuprinsul contractului individual de muncă, deci fiecare salariat le poate identifica în exemplarul care pe care angajatorul i l-a înmânat înainte de începerea activității.

Faptul că nu există o normă juridică prin care expertizarea locurilor de muncă sau a posturilor de lucru să fie obligatorie, nu exclude obligația angajatorilor (a tuturor angajatorilor) de a evalua riscurile profesionale pentru toate locurile de muncă din unitate și de a asigura serviciile medicale profilactice, însă impactul factorilor de risc asupra sănătății poate fi stabilit de instituțiile prevăzute de lege sau de operatorii economici autorizați în acest sens, fiind în discuție expertizarea condițiilor de muncă.

Și da, nu este gratuită expertizarea nici pentru instituțiile publice, ordonatorii de credite având în schimb obligația de a asigura aceste costuri și de a le lua în calcul la întocmirea bugetului.

Și nici în cadrul tuturor instituțiilor publice, deși există tehnic această obligație, nu s-a efectuat expertizarea locurilor de muncă și a posturilor de lucru, fiind astfel imposibilă acordarea unor sporuri.

Revenind la impactul factorilor de risc profesional asupra sănătății lucrătorilor, din cuprinsul unui „buletin de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă” (eliberat de Direcția de Sănătate Publică și consultat pentru redactarea acestui material), putem constata că pentru „o corectă evaluare a riscului profesional ce decurge din condițiile de muncă”, instituția competentă a studiat o serie de documente interne ale angajatorului:

• Organigrama (structura organizatorică internă);
• Fișele de post ale lucrătorilor din cuprinsul cărora se poate stabili concret în ce constă munca acestora;
• Fișele de identificare a riscurilor profesionale;
• Raportul anual de evaluare a stării de sănătate a lucrătorilor;
• Buletinele de expertizare privind:
  • Iluminatului profesional (ambianța luminoasă);
  • Microbiologia sanitară (microaerofloră);
  • Toxicologia industrială;
  • Nivelul de zgomot profesional (ambianța sonoră);
  • Evaluarea nivelului de stres ocupațional la locul de muncă.

Fără a intra în detalii tehnice, stabilirea cu certitudine a impactului factorilor de risc profesional asupra stării de sănătate a lucrătorilor este de competența instituțiilor prevăzute de lege sau a operatorilor economici autorizați, însă nici nu s-ar putea nega un astfel de impact în lipsa unor buletine de determinare prin expertizare.

De altfel, regăsim primele patru elemente menționate mai sus în cadrul fiecărei unități, atât în sectorul public, cât și în cel privat, iar pe următoarele ar trebui să le regăsim, chiar dacă sub o altă denumire și nu neapărat cu valoare de „buletin de expertizare”, în evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a procesului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/ echipamente de muncă și mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru. 

Practic, riscurile profesionale sunt evaluate de către fiecare angajator în parte și în cazul sectorului privat, iar pe baza fișei de identificare a acestor riscuri medicul de medicina muncii stabilește aptitudinea fiecărui lucrător privind desfășurarea activității, fiind important și raportul anual privind starea de sănătate a lucrătorilor.

În situațiile în care buna-credință, informarea și consultarea partenerilor în cadrul relației de muncă reprezintă nu numai principii teoretice, ci ele sunt și aplicate practic, atunci când se constată că există un impact al factorilor de risc profesional asupra sănătății lucrătorilor și acesta poate conduce, chiar și pe termen lung, la diminuarea ori pierderea parțială sau totală a capacității de muncă, colectiv sau individual, lucrătorii și angajatorii pot negocia acordarea unor sporuri care să compenseze aceste efecte negative.

În niciun caz nu se poate răspunde concret și corect la întrebarea de la care a pornit acest articol, fiecare angajator (unitate) având particularitățile sale, însă avem o certitudine pentru fiecare loc de muncă sau post de lucru în privința factorilor de risc profesional, iar impactul (negativ) acestora ar trebui, cu prioritate, eliminat sau cel puțin diminuat prin luarea măsurilor tehnice organizatorice sau de altă natură (așa cum prevede și cadrul normativ general), iar în situațiile în care acest lucru nu este posibil ori până la atingerea acestui obiectiv, compensat prin acordarea unor sporuri negociate în mod echitabil și în cazul lucrătorilor care nu sunt în sectorul public.