Care este scopul sporului pentru prestarea muncii în condiții vătămătoare?

Într-adevăr, Legea 153/2017 prevede posibilitatea acordării acestui spor pentru personalul plătit din fonduri publice, limitează cuantumul și valoarea acestuia, însă acest lucru nu înseamnă că restul lucrătorilor, adică cei care lucrează pentru angajatorii din sectorul concurențial (privat) nu pot beneficia de „un spor” similar.

În același timp, acest spor nu reprezintă un real adaos la salariu sau o majorare mascată a salariilor, ci mai mult o penalizare implicită a angajatorului care nu poate asigura condiții de muncă sigure și care să nu pună în pericol sănătatea lucrătorilor.

Cu alte cuvinte, legiuitorul urmărește să-l convingă pe angajator că, în unele situații, banii respectivi puteau fi investiți pentru a asigura condiții de muncă sigure și sănătoase, iar, în alte situații, în care nu este rezonabil posibil ca aceste condiții să fie asigurate, să se asigure că acele locuri de muncă rămân totuși atractive și nu sunt refuzate.

Practic, dacă în primul caz putem vorbi despre un management deficitar, despre situații în care resursele financiare sunt direcționate necorespunzător, în cel de-al doilea caz avem în vedere faptul că, atunci când lucrătorii cunosc (sunt informați corect și concret) riscurile la care se expun la acel loc de muncă și luând în calcul nivelul redus al salariului, ar putea să refuze ocuparea acelui loc de muncă sau chiar schimbarea lui.

Mai concret, dacă primesc salariul minim pentru o a presta o activitate care îmi pune sănătatea sau viața în pericol, cel mai probabil aș alege un alt loc de muncă, cel puțin la fel de prost plătit, dar care nu mă pune în pericol.

Totodată, nu putem aprecia că sănătatea unei persoane valorează 15% din salariul său brut (dar nu mai mult de 1.500 de lei lunar), însă sunt foarte puțini lucrători și angajatori care înțeleg scopul acestui spor.

Revenind la personalul plătit din fonduri publice (salariații statului), aminteam că acest spor nu reprezintă nici o majorare mascată a salariilor și nici un drept acordat automat tuturor celor care intră sub incidența Legii 253/2017, ci numai în anumite condiții și în urma unei evaluări a impactului pe care factorii de risc (vătămători) îi au asupra unor categorii de salariați.

Precizam anterior că acești „factori de risc” pot exista atât în sectorul public, cât și în sectorul concurențial, însă identificarea și evaluarea lor sunt aspectele care pot conduce la concluzia că afectează sau nu ori în ce măsură afectează sănătatea lucrătorilor, iar punctul final nu este exclusiv decizia de a acorda un spor (și cuantumul acestuia), ci și măsurile pe care angajatorul trebuie să le ia pentru a asigura un mediu de lucru sigur și sănătos.

În acest sens, am solicitat Ministerului Sănătății clarificări cu privire la identificarea factorilor de risc la locurile de muncă, dacă acești factori de risc depind sau nu de statutul juridic al angajatorilor (public sau privat) și în privința costurilor implicate.

Direcția din cadrul Ministerului Sănătății care răspunde de aceste aspecte a precizat că „identificarea factorilor de risc se află în sarcina angajatorului”, iar Direcțiile de Sănătate Publică evaluează impactul acestora asupra sănătății lucrătorilor, potrivit Regulamentului aprobat prin Ordinul 1078/2010.

Oricare ar fi regimul juridic al angajatorului, direcțiile de sănătate publică utilizează aceleași tarife pentru serviciile prestate, respectiv cele prevăzute în Ordinul 2459/2022 (anexat acestui articol).

Dacă în cazul personalului plătit din fonduri publice există posibilitatea acordării acestui spor prevăzută explicit în Legea 153/2017 și în Regulamentele aprobate prin Ordin de ministru (în funcție de categoria profesională), în privința sectorului concurențial acest aspect trebuie negociat în cadrul contractelor colective de muncă, dacă în urma evaluării riscurilor se constată că acestea nu pot fi eliminate și au un impact asupra sănătății lucrătorilor.

Altfel spus, simplu fapt că nu lucrez în sistemul public nu echivalează cu lipsa obligațiilor angajatorilor, iar scopul final nu este un „adaos” la salariu ci eliminarea acestor factori de risc acolo unde este rezonabil posibil.