Beneficiul celor 200 de lei netaxabili - exemple de situații când unii angajați sunt dezavantajați de acordarea lui

Cuantumul salariului minim brut pe ţară se va majora, începând de la 1 ianuarie 2023, de la 2.550 de lei, cât este în prezent, la 3.000 de lei, o arată HG 1.447/2022, ce a apărut vineri în Monitorul Oficial. Tot vineri, în Monitorul Oficial a apărut și OUG 168/2022, care a stabilit că în cazul salariaților care desfăşoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadraţi cu normă întreagă, la locul unde se află funcţia de bază, nu se datorează impozit pe venit și nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

„a) nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului (care, de la 1 ianuarie, va crește la 3.000 de lei - n.red.), în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile;

b) venitul brut realizat din salarii şi asimilate salariilor astfel cum este definit la art. 76 alin. (1) - (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în baza aceluiași contract individual de muncă, pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.000 lei, inclusiv”.

Vorbim, așadar, de o scutire de taxe salariale la nivelul salariului minim brut garantat în plată, dar ne dăm seama cum se poate ajunge chiar la o anomalie în privința salarizării, iar cei cu salariul minim brut să încaseze un venit net egal sau chiar mai mare decât cei care depășesc acest nivel.

Scutirea celor 200 de lei de la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor generează o diferență de până la 84 de lei la venitul net, iar efectele nu sunt pozitive, ci, dimpotrivă.

Un prim efect ar fi creșterea numărului celor plătiți la nivelul salariului minim, ajungându-se, astfel, la peste o  treime din totalul salariaților, iar atunci când ne gândim la salariul minim, ne gândim la ocupațiile din Grupa majoră 9 din COR, ocupații elementare pentru exercitarea cărora sunt suficiente studiile primare, nu la lucrători calificați.

Chiar dacă legiuitorul nu a ținut cont de principiile echitabile ale salarizării pe care o aplică pentru angajații săi prin act normativ (art. 6 din Legea 153/2017), coroborând dispozițiile Codului muncii cu cele ale OUG 168/2022 (art. XXXVII) și cu cele ale HG 1447/2022, concluzia este că facilitatea fiscală este, cât de cât, accesibilă.

Concret, salariul de bază este un element constitutiv al salariului, fiind posibilă negocierea celorlalte elemente. Să presupunem că salariul de bază minim este pentru un lucrător necalificat (una dintre ocupațiile prevăzute de Grupa majoră 9 din COR) și el beneficiază de aproximativ 84 de lei în plus la venitul net, fiind incidente dispozițiile art. XXXVII din OUG 168/2022, în timp ce colegii lui, având calificarea necesară, exercită una dintre ocupațiile prevăzute de celelalte grupe majore (2-8), însă pentru că salariul lor de bază depășește (chiar și cu un leu) 3.000 de lei, nu vor beneficia de facilitatea fiscală și astfel apare o situație nu numai injustă, ci complet anormală.

Fără a intra în calcule complexe, venitul net va fi mai mic pentru orice salariu brut care se încadrează între 3.001 și 3.149 de lei, iar la 3.150 de lei „va fi egal” cu cel de 3.000 de lei, care beneficiază de facilitatea fiscală pentru cei 200 de lei și are salariul minim stabilit de Guvern.

În același timp, dacă un angajator ar alege să accepte (se presupune că în urma unei negocieri) o egalizare a venitului brut pentru lucrătorul necalificat și cel calificat, efortul financiar suplimentar ar fi de aproximativ 153 de lei, sumă care ajunge direct la bugetul de stat (contribuții și impozit). Și CAM va fi cu 3 lei mai „scumpă”, însă un efort financiar suplimentar de 150 de lei/salariat, în funcție de mărimea unității, este de luat în calcul și poate fi descurajant.

Prima concluzie pe care o putem trage din toată această poveste e că, astfel, este descurajată orice variantă de negociere din perspectiva ambilor parteneri (angajat - angajator) și că o diferență semnificativă poate fi sesizată de la un nivel al salariului mult mai ridicat.

Revenind la cele două condiții pe care trebuie să le îndeplinim pentru a beneficia de facilitatea fiscală și pentru a păstra o așezare justă a salariilor, în conformitate cu nivelul de studii și/sau calificarea, vechimea în muncă și/sau specialitate și complexitatea activității:

1. Nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile (din ianuarie 2023 – 3.000 de lei)
2. Venitul brut realizat din salarii și asimilate salariilor, astfel cum este definit la art. 76 alin. (1)—(3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, în baza aceluiași contract individual de muncă, pentru aceeași lună, nu depășește nivelul de 4.000 lei inclusiv.

Astfel, constatăm că elementul principal din venitul salarial -- salariul de bază --  trebuie să fie de fix 3.000 de lei, iar ierarhizarea salariilor se poate realiza prin celelalte elemente constitutive (sporuri, indemnizații, alte adaosuri), acestea putând fi de cel mult 1/3 din salariul de bază de 3.000 de lei sau de cel mult 25% din venitul brut realizat, adică maximum 1.000 de lei.

În funcție de specificul activității, la nivelul fiecărei unități se poate negocia în interiorul acestui interval, însă fără a omite dispozițiile art. 76 alin (4^1) și (4^2) din Codul fiscal -- plafonul de 33% din salariul de bază, acesta fiind tot de circa 1.000 de lei, începând din 2023.

Aceste limitări vor influența și modul de compensare a muncii suplimentare în cazul în care s-ar ajunge la limita maximă permisă (32 de ore/lună).

Astfel, dacă luăm în calcul prestarea a 48 de ore/săptămână, într-o lună s-ar putea presta până la 32 de ore suplimentare, iar la limita minimă a sporului nenegociat (de 75%), deja plafonul de 4.000 de lei stipulat de OUG 168 ar fi depășit și, în realitate, venitul net s-ar diminua cu 84 de lei față de cineva care nu e  în situația prestării de ore suplimentare, dar are același nivel salarial. 

Aceeași situație o avem și la munca prestată în zilele de sărbătoare legală necompensată prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile, caz în care sporul este de cel puțin 100%, iar plafonul, neschimbat, tot cel mult 1.000 de lei.

Cu alte cuvinte, deși la prima vedere o treime din salariul de bază ar putea fi o marjă de negociere, dacă în anumite luni se prestează în zile de sărbătoare legală sau muncă suplimentară și nu se acordă ore libere plătite, ci spor pentru recompensare, în final, salariul net ar putea fi chiar mai mic.

Să luăm un spor de vechime (în muncă/în specialitate/la actualul loc de muncă sau la angajator) sau de complexitate a activității stabilit în cazul unui angajat și aplicarea beneficiului celor 200 de lei netaxabili - „eficiența” acelui spor poate fi influențată negativ în cazul în care este prestată muncă suplimentară în mod frecvent sau sunt deja negociate și stabilite alte elemente constitutive ale salariului care se regăsesc în cadrul art. 76 alin (1) – (3) din Codul fiscal.