Material de opinie de Victoria Dobre, Senior Manager, Impozitare Indirectă, Deloitte România.
Industria auto a fost afectată, în ultimii ani, de disfuncționalitățile din lațurile de aprovizionare apărute în timpul pandemiei și accentuate, în prezent, de conflictul prelungit din Ucraina. La acestea se adaugă efectele crizei energetice, scumpirea materiilor prime și perspectivele nefavorabile cu privire la evoluția economiei, care reflectă o scădere a cererii din partea consumatorilor.
Acesta este, în linii mari, contextul global și european la care jucătorii din domeniul auto trebuie să își adapteze strategia de dezvoltare pe termen mediu, din care nu pot să lipsească investițiile în dezvoltarea de autovehicule cu grad redus de poluare, având în vedere obiectivele ambițioase de mediu anunțate la nivel global, inclusiv în Uniunea Europeană, care impun, printre altele, ca producătorii auto să fabrice doar mașini electrice până în 2035.
Până atunci, însă, Comisia Europeană propune și introducerea normei de poluare Euro 7, care presupune noi investiții din partea producătorilor în modelele pe combustie internă (benzină/motorină). Noua normă devine obligatorie din 2025 pentru autoturismele noi și din 2027 pentru camioane, dacă Parlamentul European aprobă propunerea Comisiei.
Noile sisteme de raportare fiscală
Așadar, multiple provocări externe pentru companiile din domeniul auto, la care se adaugă și cele interne, în special legate de reglementările în materie de raportare fiscală, la care trebuie să se conformeze începând din acest an.
Este vorba de cele trei sisteme, implementate aproape simultan, care fac parte din procesul de digitalizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), respectiv SAF-T, RO e-Factura și RO e-Transport.
Raportarea SAF-T, obligatorie din 2022 pentru marii contribuabili, presupune depunerea, în format digital, a noii declarații informative D406 privind fișierul standard de control fiscal. Declarația se depune lunar sau trimestrial, în funcție de perioada fiscală aplicabilă pentru TVA, iar elementele raportate se referă, printre altele, la date privind furnizori, clienți, facturi de achiziție sau de vânzare, plăți, încasări etc.
Marii contribuabili au intrat sub sfera raportării SAF-T în două etape, prima de la 1 ianuarie 2022, pentru cei incluși în această categorie la finalul anului trecut, și a doua de la 1 iulie 2022, pentru cei incluși ulterior. Ambele categorii au avut la dispoziție o perioadă de grație de șase luni, astfel că cei din prima categorie au avut ca termen de raportare pentru perioada ianuarie-iulie 2022 data de 31 august 2022, iar cei din a doua categorie mai au timp până pe 31 ianuarie 2023.
În plus, la 1 ianuarie 2023 intră în vigoare obligativitatea de raportare în acest sistem și pentru contribuabilii mijlocii, iar, pentru aceștia, ultima zi de raportare pentru perioada ianuarie-iunie 2023 este 31 iulie 2023.
Termenele de raportare sunt, așadar, clare, dar gradul de conformare a fost afectat de o serie de mesaje din partea autorităților care au creat confuzie, cu privire la posibilitatea prelungirii perioadei de grație cu încă șase luni. La începutul lunii august, ANAF a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care conținea o astfel de propunere, având în vedere, potrivit referatului de aprobare, noutatea și complexitatea acestui tip de declarație. Însă acest ordin nu a fost aprobat până în prezent. Pe de altă parte, însă, deși perioada de grație nu a fost extinsă în mod oficial, autoritățile fiscale au avut o abordare permisivă și au transmis contribuabililor doar notificări cu privire la faptul că sunt obligați să depună raportarea, fără să aplice, momentan cel puțin, amenzi celor care încă nu s-au conformat.
Pentru contribuabilii mijlocii, ANAF a publicat un alt proiect de ordin prin care propune reducerea numărului celor care urmează să implementeze obligatoriu raportarea SAF-T, de la 18.478 (conform statisticilor actuale) la 15.000, selectați în funcție de cifra de afaceri, volumul de taxe plătite și numărul de angajați. În același timp, pentru ceilalți 3.478 de contribuabili mijlocii se propune ca depunerea declarației informative D406 să devină opțională începând cu aceasta dată de referință. Însă, odată demarată raportarea în acest sistem, nu vor mai putea renunța ulterior.
Care sunt posibilitățile de extindere pentru RO e-Factura?
Un alt sistem nou de raportare intrat în vigoare în acest an, mai exact la 1 iulie, este RO e-Factura (care presupune emiterea facturilor în sistem electronic, la care ANAF are acces automat). Acesta este obligatoriu, în prezent, pentru facturile emise în relația cu instituțiile de stat (Business to Government - B2G), cât și pentru tranzacțiile între companii (Business to Business - B2B) cu bunuri cu risc fiscal ridicat.
Programul pilot are rolul de a pune bazele extinderii platformei pentru dezvoltări ulterioare și va asigura know-how-ul necesar dezvoltării sistemului generalizat de facturare electronică pe relația B2B. Autoritățile fiscale din România sunt în discuție cu Comisia Europeană în vederea obținerii acestei derogări încă din luna februarie 2022.
Clarificări pentru raportarea RO e-Transport
Sistemul național care vizează monitorizarea transportului de mărfuri cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României, RO e-Transport, este, de asemenea, în vigoare de la data de 1 iulie 2022, iar contribuabilii vizați trebuie să se conformeze, chiar dacă procedura a fost finalizată cu întârziere. Aplicarea sancțiunilor pentru neconformare a fost, însă, amânată, pentru a doua oară, până la 1 ianuarie 2023, astfel încât operatorii economici mai au timp să își pună la timp sistemele de raportare, fără să riște amenzi până atunci.
În acest caz, una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă companiile vizate o reprezintă implementarea acestui sistem în paralel cu SAF-T și cu RO e-Factura. Conformarea la aceste noi cerințe de raportare presupune adaptarea sistemelor financiar-contabile ale fiecărei companii, astfel că acestea trebuie să caute soluții cât mai eficiente în acest scop. Spre exemplu, pentru RO e-Factura există soluții care se pot conecta cu orice sistem ERP sau soft de facturare și permit raportarea și recepția automată a facturilor electronice pe serverele ANAF. De asemenea, raportarea pe RO e-Transport se poate realiza prin intermediul unor soluții informatice avansate de raportare.
În concluzie, având în vedere timpul scurt de implementare, volumul și acuratețea datelor raportate, la care se adaugă resursele numeroase necesare pentru conformarea la noile cerințe de raportare, companiile vizate, inclusiv cele din domeniul auto, trebuie să ia măsuri pentru a se conforma, dat fiind că, de la 1 ianuarie 2023, este posibil să apară și sancțiunile.