UPDATE: Impozit micro 2023: Situațiile în care concediile medicale pot duce la schimbarea regimului de impozitare

În Codul fiscal, conform regulilor aplicabile de la 1 ianuarie, aplicarea impozitului micro e condiționată de existența cel puțin a unui salariat, iar „în cazul în care raportul de muncă este suspendat, potrivit legii, condiţia referitoare la deţinerea unui salariat se consideră îndeplinită dacă perioada de suspendare este mai mică de 30 de zile şi situaţia este înregistrată pentru prima dată în anul fiscal respectiv”. 

Practic, în cod se precizează că suspendarea contractului poate dura cel mult 30 de zile, în caz contrar compania riscând să piardă dreptul de a mai folosi impozitarea micro și urmând să treacă astfel la impozit pe profit. A doua condiție extrem de importantă e că acea suspendare e primul eveniment de genul în anul respectiv.

Acum, mergând la Codul muncii, vedem că avem patru categorii de suspendare a CIM - de drept, la inițiativa angajatului, a angajatorului, sau prin acordul părților. Unul dintre cazurile de suspendare de drept a CIM este incapacitatea temporară de muncă, adică concediul medical.

Riscul de a pierde beneficiul aplicării impozitului micro apare atât în cazul unui concediu medical care se prelungește destul de mult, ajungând până la 30 de zile, dar și în cazul în care, chiar dacă a exista un concediu medical de scurtă durată în anul respectiv, mai apare și un al doilea caz de medical și tot așa.

„Salariatul a avut suspendat contractul de muncă în luna martie pentru cinci zile și, undeva în august, angajatul mai intră în concediu medical încă patru, șapte, opt zile - este deja a doua suspendare a aceluiași angajat în decursul aceluiași an fiscal. Se consideră că atunci, în septembrie, rămân fără salariați, dacă se întâmplă să intre în concediu medical (a doua oară) - am 30 de zile la dispoziție să angajez o nouă persoană, dacă nu fac lucrul acesta, din luna în care se îndeplinesc cele 30 de zile se consideră că voi trece la impozit pe profit”, a explicat recent Cristi Rapcencu, expert contabil și consultant fiscal.

Practic, explică specialistul, dacă, să zicem, al doilea concediu medical a debutat pe 15 septembrie, termenul de 30 de zile ne obligă ca, până pe 15 octombrie să ne asigurăm că avem, totuși, un contract de muncă cu normă întreagă activ. 

„Începând cu trimestrul IV trec la impozit pe profit, nu din trimestrul III, pentru că condiția a fost încălcată în luna octombrie”, a completat Cristi Rapcencu.

Pe perioada concediilor medicale, conform OUG nr. 158/2005, angajații în concediu medical au dreptul la plata unei indemnizații de concediu medical, pe care, ca regulă, o suportă angajatorul, din propriul buzunar, pentru primele cinci zile de concediu medical, iar pentru restul o suportă statul. Desigur, merită să amintim aici că legea impune angajatului care are nevoie de concediu medical un stagiu minim de cotizare de șase luni realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical.

Chiar dacă vorbim de o suspendare a CIM, suspendarea ca urmare a unui concediu medical NU se înregistrează în Revisal. O prevede expres HG nr. 905/2017:  se trec în Revisal informații privind „perioada, cauzele de suspendare şi data încetării suspendării contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale”.

Trecem din nou la prevederile fiscale (Codul fiscal și normele sale de aplicare), unde, la definirea veniturilor din salarii și asimilate salariilor, sunt listate și sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă. „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor”.

Codul stabilește impozitarea acestor indemnizații de concediu medical, dar le exceptează de la plata contribuției la sănătate „persoanele fizice care se află în concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în urma unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale, precum şi cele care se află în concedii medicale acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 (...), pentru indemnizaţiile aferente certificatelor medicale”. Nu se aplică nici contribuția asiguratorie de muncă acolo unde vorbim de bani care vin, de fapt, de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Dar aceste sume suportă contribuția de asigurări sociale, în Codul fiscal având inclusiv modul de stabilire a bazei de calcul în cazul sumelor primite pe perioada concediului medical ș.a.m.d..

Cu alte cuvinte, chiar dacă suspendarea CIM în cazul concediului medical are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator, angajatul primește o indemnizație de concediu medical care este taxată într-o mare măsură similar salariilor, iar în Revisal nu apare nicio modificare pe perioada acestor concedii. 

De ce ar echivala organul fiscal suspendarea pentru incapacitate temporară de muncă cu alte cazuri de suspendare?

Pragmatismul ne îndeamnă să ne uităm la motivul pentru care cei de la Finanțe au vrut existența unui contract de muncă la firmele care aplică regimul de taxare micro - acela de a încasa taxele pe veniturile salariale respective, adică impozit și contribuții. Din moment ce plata indemnizației de concediu medical suportă mare parte din taxarea pe care o suportă și salariul, desconsiderarea contractelor unde angajatul are ghinionul de a sta mai mult timp în concediu medical nu este tocmai echitabilă.

Angajatorii sunt obligați să plătească indemnizațiile de concediu medical chiar dacă au sau nu bani să o facă și așteaptă uneori destul de mult pentru ca să le poată recupera acele sume de la casele de sănătate. Dacă nu plătesc indemnizațiile (ceea ce ar echivala cu neplata taxelor, totodată), angajatorii riscă să fie amendați.

Dacă un angajat e nevoit să stea 31 de zile în concediu medical sau mai mult, din cauza unui accident sau a unei condiții medicale pe care, cu siguranță, nu și-a dorit-o, nu ar trebui ca asta să ducă la schimbarea regimului de impozitare pentru societatea care l-a angajat.