Impactul măsurilor asigurătorii în materie penală asupra activității companiilor

Articol scris de Magdalena Roibu, Managing Attorney at Law, avocat specializat în white-collar crime & criminal defence în cadrul Schoenherr si Asociații SCA.

Ce sunt și când se instituie măsurile asigurătorii în procesul penal?

Măsurile asigurătorii (sechestrul, care se poate materializa sub forma unor ipoteci și popriri) funcționează ca garanții de plată a unui prejudiciu estimat, generat de infracțiune și presupun, în esență, indisponibilizarea temporară a bunurilor mobile (inclusiv sume de bani) și/sau imobile care aparțin unor persoane ce dețin anumite calități în  procesul penal (suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente), dar chiar și terți (persoane de rea-credință).

Legea penală prevede situații când luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie (infracțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, corupție), dar sunt și ipoteze în care organele judiciare apreciază (mai mult sau mai puțin discreționar) că se impune instituirea acestor măsuri pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor de către companie sau management.

Cât timp pot fi menținute măsurile asigurătorii și când trebuie verificate acestea?

Deși sunt măsuri procesuale cu caracter eminamente provizoriu, măsurile asigurătorii pot subzista suficient de mult asupra bunurilor companiei, astfel încât să blocheze activitatea de business sau chiar să producă prejudicii ireversibile. Pentru a defini un orizont de timp, este suficient să menționam că, în sistemul de justiție penală din România, dosarele având ca obiect infracțiuni economico-financiare durează, în medie, între 5 și 10 ani.

În acest timp, aflată în imposibilitatea de a accesa bunurile ce fac obiectul măsurilor asigurătorii, compania se poate confrunta cu situații greu de gestionat economic, precum dificultăți în a plăti salariile, a onora unele contracte cu partenerii de afaceri, a derula investiții, sau devalorizarea unor imobile proprietatea companiei, aspecte care pot atrage riscul intrării în insolvență.

În materie procesual-penală, anul 2021 a adus o modificare legislativă extrem de importantă în materia măsurilor asigurătorii, gândită tocmai pentru a restrânge impactul negativ al măsurilor asigurătorii asupra dreptului de proprietate al persoanelor vizate de aceste măsuri.

În practică, absența unor prevederi exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau apariția altora noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse, a fost evidențiată de către procurori și judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la eficientizarea sistemului național de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni.

În prezent, urmare a modificărilor legislative, organele judiciare penale au obligația ca, ulterior instituirii măsurilor asigurătorii, să verifice periodic dacă mai sunt de actualitate rațiunile care au determinat aplicarea de sechestre sau poprirea sumelor de bani. Trebuie precizat că această obligație este incidentă atât în cauzele penale aflate pe rol la momentul intervenției modificării legislative, cât și celor care au debutat ulterior.   

Astfel, aceste verificări sunt efectuate obligatoriu în cursul urmăririi penale, la un interval de maxim 6 luni de luarea acestora, respectiv la un interval de maxim 1 an în cursul celorlalte faze procesuale. Urmare a acestor verificări, se poate menține, restrânge sau extindere măsura dispusă, dar, în egală măsură, aceasta poate fi ridicată.

Ce poate face compania pentru a-și recupera (mai repede) accesul la bunurile indisponibilizate?

În anumite situații, inițiativa restrângerii sau ridicării măsurii asigurătorii o poate avea chiar compania, cu condiția de a proba existența unei garanții de plată validă și suficientă la momentul formulării cererii în fața organului judiciar care a dispus măsura. 

În ipoteza în care organele judiciare resping o astfel de cerere sau, urmare a verificărilor periodice, acestea apreciază că se impune menținerea în continuare a măsurilor asigurătorii, partea interesată are dreptul de a formula contestație. Termenele sunt scurte, respectiv de 48 de ore sau de 3 zile de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, în funcție de etapa procesuală în care se contestă decizia. E important de reținut faptul că această cale de atac nu suspendă punerea în executare a măsurii asigurătorii.

Dacă procesul penal a fost finalizat printr-o soluție de clasare ori de încetare a procesului penal, măsurile asigurătorii se pot menține în continuare, însă o eventuală cerere privind constatarea încetării de drept a acestora (după expirarea unui termen de 30 de zile) va fi de competența instanței civile, instanța penală fiind dezînvestită cu soluționarea cererii.

În concluzie, măsurile asigurătorii dispuse în materie penală constituie o sursă majoră de dezechilibru în activitatea companiilor, în anumite situații putând genera perturbări grave ale operațiunilor curente, mergând chiar până la închiderea afacerii. Vestea bună este că există soluții prin care companiile pot contracara sau restrânge, în timp util, efectele negative ale acestor măsuri procesuale, existând inclusiv posibilitatea pentru companii de a contribui activ la ridicarea lor.