Pe 22 octombrie s-a modificat Codul muncii, o nouă lege introducând noi drepturi și noi obligații pentru angajat și angajator. Odată cu introducerea concediului de îngrijitor, angajatorii trebuie să știe că refuzul de a-l acorda angajatului ce îndeplinește condițiile legale se poate sancționa cu amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 lei. Apoi, aceeași amendă se poate aplica pentru angajatorii care nu îngăduiesc salariatului intrarea în concediul paternal. Cum acest concediu este tratat și de o lege specială (Legea 210/1999), modificată și ea anul trecut, e bine de știut că pe lână amenda de până la 8.000 de lei regăsim și o amendă de până la 8.000 de lei pentru condiționarea acestui concediu de vechimea în muncă ori de vechimea în companie. A mai apărut o amendă, în același cuantum, pentru refuzul de a acorda diverse drepturi angajaților și pentru tratamente discriminatorii.
2. Noua lege a dialogului social
Cu toate că Legea dialogului social nu a ieșit în cea mai bună formă a sa din Parlament, după câțiva ani de discuții, motiv pentru care ne așteptăm, în perioada următoare, la primele ajustări ale acesteia, avem totuși un regim sancționatoriu comparabil mai sever cu cel din vechea lege și care e puțin probabil să fie modificat curând.
Avem, de pildă, o amendă nouă, de la 15.000 la 20.000 de lei, pentru neinformarea și lipsa consultării angajaților cu privire la evoluția recentă și probabilă a activităților și a situației economice a unității, atunci când angajații/lucrătorii au cerut acest lucru în scris și pentru neinvitarea sindicatului reprezentativ la nivel de unitate să participe la lucrările consiliului de administrație sau a altui organ asimilat, însă doar pentru discutarea problemelor de interes profesional și social cu impact asupra angajaților/ lucrătorilor.
A mai apărut o amendă de la 30.000 la 50.000 lei pentru împiedicarea exercițiului dreptului de liberă organizarea sau asociere sindicală, o amendă de la 5.000 la 10.000 lei pentru refuzul nejustificat de înregistrare a contractelor colective de muncă, dar și mai multe amenzi ale căror limite sunt mai mari decât cele precedente.
3. Whistleblower și „infrastructura de raportare”
Pe final de 2022 a venit și mult-așteptata Lege Whistleblower - Legea nr. 361/2022 stabilește o serie de măsuri destinate protecției celor care atrag atenția asupra unor nereguli întâlnite într-o companie, ce sunt aplicabile companiilor cu peste 250 de angajați încă de la momentul intrării în vigoare a acestei legi - 22 decembrie -, iar pentru cele care au între 50 și 249 de angajați din 17 decembrie 2023.
Pentru cei care pentru care există obligația de a avea canal intern de raportare, procedură pusă la punct și un responsabil desemnat, termenul din 22 decembrie, când a intrat în vigoare legea, e momentul de la care toate trebuie puse la punct, pentru a nu risca impunerea unor amenzi. Cei care sunt obligați prin lege să aibă canale interne de raportare și nu le au riscă amenzi între 3.000 și 30.000 de lei.
Toate companiile vizate de obligația de a avea un canal intern de raportare și toate entitățile publice trebuie să pună la punct modalitatea în care vor primi raportări ce asigură confidențialitatea avertizorului și a oricărei terțe părți menționate în raportare și care împiedică accesul neautorizat. Pentru încălcarea acestei obligații avem o amendă între 4.000 și 40.000 de lei.
Plus: Merită menționată aici și amenda de la 2.000 la 4.000 de lei din Legea bacșișului - o analiză a motivelor pentru care poate fi aplică angajatorului această amendă, aici.