Distincția între orele suplimentare și orele de recuperare în cazul absențelor pentru situații neprevăzute. Evidența cât mai exactă a timpului de lucru, deosebit de importantă

Dreptul angajaților de a absenta motivat, în baza art. 152² din Codul muncii, în cazul situațiilor neprevăzute este în egală măsură oferit tuturor angajaților - inclusiv celor care nu lucrează cu normă întreagă, inclusiv celor în perioada de probă, angajaților cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată. Faptul că recuperarea acestor absențe, existând obligația de a plăti angajatul în luna în care a absentat (chestiune confirmată de Inspecția Muncii), poate deveni dificilă sau imposibilă în anumite situații e o chestiune ce ține de cum își stabilește angajatorul procedura internă în fiecare caz. 

Una dintre numeroasele ipoteze avansate de cei care privesc cu rezerve și mult scepticism aceste absențe cu recuperare este aceea că pot exista angajați în companie care nu au voie să lucreze ore suplimentare - angajații cu normă parțială. 

Doar că interdicția acestei categorii de angajați de a efectua ore suplimentare și recuperarea zilelor de absență pentru situații neprevăzute sunt două chestiuni care nu trebuie confundate. Compensarea prin timp liber a orelor suplimentare și recuperarea perioadelor de absență sunt două chestiuni care nu se întrepătrund. 

Regula în cazul compensării orelor suplimentare nu este sporul, ci oferirea de timp liber corespunzător. În cazul orelor suplimentare, angajatul trebuie să primească ceva în schimb - timp liber sau, dacă nu se poate, bani în plus la salariu. Doar că timpul liber (de odihnă!) după munca suplimentară nu poate fi o carte de schimb pentru alte mecanisme ale Codului muncii.

În cazul absențelor pentru situații neprevăzute, recuperarea (poate destul de similară cu recuperarea zilelor-libere de tip punte ale bugetarilor) este obligația de a munci în altă zi ce trebuia muncit în ziua în care angajatul a lipsit din X sau Y motiv. Angajatul are datoria de a recupera acea zi tocmai în virtutea faptului că este plătit în cazul zilei de absență. Or datoria de a munci în contul unei zile de absență nu poate fi acoperită cu dreptul angajatului de a se recupera după o perioadă de muncă suplimentară, chestiunea fiind nu doar nelegală, ci și absurdă. 

„Dacă ai foarte bine reglementat cum recuperezi orele suplimentare - și știm că în cazul contractelor part-time nu se pot efectua ore suplimentare - și, în același timp, ai reglementat foarte bine și cum se face recuperarea pentru zilele de absență, dacă ai stabilit cu salariatul printr-o comunicare câte ore are de recuperat și în ce zi se vor recupera, e destul de clar că tu ai ore de recuperare, iar nu ore suplimentare. Cele de recuperare au fost deja plătite sau urmează să fie, dar nu ca ore suplimentare. Totul ține de evidența timpului de lucru și de modul în care reglementezi intern (...)

Angajatorul are obligația de a ține evidența timpului foarte bine, ceea ce înseamnă că atunci când avem un salariat care are zi liberă pentru situație neprevăzută va trebui să îl evidențieze ca atare în documentele interne; ai o trasabilitate (...) salariatul se întoarce la muncă, îți face dovada că a fost vorba de o situație anume și că n-a fost vorba de un abuz, stabilești în ce zi/zile vrea să recupereze, iar odată cei ai stabilit, în ziua de recuperare evidențiezi corespunzător recuperarea - nu există ore suplimentare”, a explicat Anca Iulia Zegrean, partener și coordonatorul practicii de dreptul muncii în cadrul Biriș Goran SPARL, cu ocazia recentei conferințe organizate de avocatnet.ro despre relațiile de muncă în 2023.