avocatnet.ro 
În contextul Legii avertizorilor de integritate (Legea nr. 361/2022), represaliile sunt definite ca „orice acţiune sau omisiune, directă sau indirectă, apărută într-un context profesional, care este determinată de raportarea internă sau externă ori de divulgarea publică şi care provoacă sau poate provoca prejudicii avertizorului în interes public”.
Practic, în puține cuvinte, ideea ar fi că o persoană face o raportare sau o dezvăluire publică, iar aceeași persoană sau o alta (coleg, rudă a celei dintâi etc.) suferă represalii în context profesional. Dar pentru ca avertizorul să poată beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea Whistleblower, e necesar ca represaliile să fie consecinţa raportării efectuate.
Măsurile de sprijin, de protecție și reparatorii prevăzute de Legea Whistleblower se aplică însă nu doar avertizorului, ci și facilitatorilor, persoanelor terţe care au legături cu avertizorul în interes public şi care ar putea să sufere represalii într-un context profesional, cum ar fi colegi sau rude ale acestuia, precum și persoanelor juridice deţinute de către avertizorul în interes public sau pentru care avertizorul în interes public lucrează sau cu care are alte tipuri de legături într-un context profesional.
| „Persoanele care efectuează raportări ar trebui să fie protejate împotriva tuturor formelor de represalii, indiferent dacă sunt directe sau indirecte, pe care le-ar putea aplica, încuraja sau tolera angajatorul sau clientul ori destinatarul serviciilor și persoanele care lucrează pentru acesta din urmă sau acționează în numele său, inclusiv colegii și personalul de conducere din aceeași organizație sau din alte organizații cu care persoana care efectuează raportarea este în contact în contextul activităților sale profesionale”, prevede Directiva Whistleblower. |
Interdicția represaliilor față de avertizori este prin ea însăși o formă de protecție prevăzută de această lege. Conform Legii Whistleblower, este interzisă orice formă de represalii împotriva avertizorilor în interes public, ameninţări cu represalii sau tentative de represalii, în special cele care privesc:
a) orice suspendare a contractului individual de muncă ori a raportului de serviciu;
b) concedierea sau eliberarea din funcţia publică;
c) modificarea contractului de muncă sau a raportului de serviciu;
d) reducerea salariului şi schimbarea programului de lucru;
e) retrogradarea sau împiedicarea promovării în muncă sau în funcţia publică şi a dezvoltării profesionale, inclusiv prin evaluări negative ale performanţei profesionale individuale, inclusiv a funcţionarilor publici, sau prin recomandări negative pentru activitatea profesională desfăşurată;
f) aplicarea oricărei alte sancţiuni disciplinare;
g) constrângerea, intimidarea, hărţuirea;
h) discriminarea, crearea unui alt dezavantaj sau supunerea la un tratament inechitabil;
i) refuzul de a transforma un contract de muncă pe o perioadă determinată într-un contract de muncă pe durată nedeterminată, în cazul în care lucrătorul a avut aşteptări legitime că i s-ar oferi un post permanent;
j) refuzul de a reînnoi un contract de muncă pe o perioadă determinată sau încetarea anticipată a unui astfel de contract;
k) cauzarea de prejudicii, inclusiv la adresa reputaţiei persoanei în cauză, în special pe platformele de comunicare socială, sau pierderi financiare, inclusiv sub forma pierderii oportunităţilor de afaceri şi a pierderii de venituri;
l) includerea pe o listă sau într-o bază de date negativă, pe baza unui acord sectorial sau la nivel de industrie, formal sau informal, care poate presupune că persoana în cauză nu îşi va găsi, în viitor, un loc de muncă în respectivul sector sau în respectiva industrie;
m) rezilierea unilaterală extrajudiciară a unui contract pentru bunuri sau servicii, fără a fi îndeplinite condiţiile în acest sens;
n) anularea unei licenţe sau a unui permis;
o) solicitarea de efectuare a unei evaluări psihiatrice sau medicale.
| „Motivul care stă la baza necesității de a asigura protecția acestor persoane este poziția lor de vulnerabilitate economică în raport cu persoana de care depind de facto în activitatea pe care o desfășoară. În cazul în care nu există un astfel de dezechilibru de putere în contextul activităților profesionale, de exemplu în cazul reclamanților obișnuiți sau al cetățenilor care asistă la încălcări, nu este necesar să se asigure protecția împotriva represaliilor”, prevede Directiva Whistleblower. |
Cine trebuie să dovedească legătura dintre represalii și raportare?
Dacă a făcut obiectul unor represalii, avertizorul poate contesta măsura sau măsurile luate ca represalii printr-o cerere adresată instanţei competente, în funcţie de natura litigiului, în a cărei circumscripţie teritorială acesta îşi are domiciliul.
Legea Whistleblower prevede însă, „negru pe alb”, că în aceste litigii, sarcina probei revine celor de la care au venit represaliile. Mai exact, angajatorul, să zicem, dacă e cazul ca măsura să vină pe filiera angajator-angajat, este cel care trebuie să dovedească în instanță că între raportare/divulgarea publică (fapta avertizorului) și măsura pe care a luat-o nu există legătură: „sarcina de a dovedi că măsura contestată este justificată de alte motive decât cele care au legătură cu raportarea sau divulgarea publică revine, după caz, fie angajatorului, fie entităţii cu privire la care se face contestarea privind represaliile”.
| „Este probabil ca represaliile să fie prezentate ca fiind justificate de alte motive decât cele legate de raportare și poate fi foarte dificil pentru persoanele care efectuează raportări să dovedească legătura dintre raportare și represalii, în timp ce autorii represaliilor pot avea mai multă putere și mai multe resurse pentru a documenta acțiunile întreprinse și motivația. Prin urmare, în momentul în care persoana care efectuează raportarea demonstrează, la prima vedere, că a raportat încălcări sau că a făcut o divulgare publică în conformitate cu prezenta directivă și că a suferit un prejudiciu, sarcina probei ar trebui să îi revină persoanei care a întreprins măsurile prejudiciabile, care ar trebui să aibă în acest caz obligația de a demonstra că măsurile luate nu au fost legate în niciun fel de raportare sau de divulgarea publică”, prevede Directiva Whistleblower. |
hr.celco