Reținerea din salariu a indemnizației de concediu necuvenite nu este posibilă

Fiecare salariat primește în schimbul activității pe care o prestează, în beneficiul și sub autoritatea unui angajator, o contraprestație - salariul - acesta fiind un element care face, în primul rând, obiectul informării prealabile angajării, dar care e și cunoscut, și asumat în momentul semnării contractului individual de muncă. Importanța acestui element este accentuată de Codul muncii în mai multe articole, iar modificarea unilaterală a sa este posibilă numai în cazul în care este prevăzută de lege (act normativ) ori de legea părților (contractul colectiv de muncă).

Concret, legiuitorul a limitat situațiile în care, fără să-și exprime acordul prin semnarea unui act adițional, salariatului i s-ar putea modifica salariul pentru care s-a angajat să presteze o activitate pentru un angajator.

În același timp, nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege -- nici în cazul în care salariatul ar fi încasat o plată nedatorată sau ar fi provocat un prejudiciu angajatorului său, din vina și în legătură cu munca sa.

Răspunderea patrimonială permite recuperarea prejudiciului prin acordul părților, însă procedura este strictă și limitată, fiind necesară o notă de constatare și evaluare a pagubei, iar suma totală de recuperat este limitată la cel mult cinci salarii minime brute pe țară.

Există și o obligație în sarcina salariatului, aceea de a-i restitui angajatorului său suma nedatorată pe care a încasat-o de la angajator, însă dacă nu-și execută această obligație, angajatorul nu poate reține din drepturile salariale, ci are la dispoziție acțiunea în răspundere patrimonială.

Într-o astfel de situație se poate ajunge atunci când salariatul efectuează un număr de zile de concediu de odihnă mai mare decât cel la care ar fi avut dreptul ori atunci când, din eroare, angajatorul plătește un salariu mai mare decât cel datorat.

Dacă eroarea angajatorului poate fi evitată prin verificarea atentă a sumelor care urmează a fi virate, cea a concediului de odihnă este mai puțin predictibilă atunci când contractul de muncă încetează ulterior efectuării concediului de odihnă, dar înainte de a fi prestată toată perioada care ar acoperi numărul de zile de concediu efectuat.

Nu omitem nici obligația de a-i plăti salariatului indemnizația corespunzătoare zilelor de concediu de odihnă cu cel puțin cinci zile înainte de efectuarea acestuia, deci este clar că acesta intră în posesia ei.

Angajatorul trebuie, în primul rând, să-l notifice pe salariatul care a efectuat și a primit o indemnizație de concediu care depășește limita la care avea dreptul, precizându-i atât suma, cât și motivul solicitării, prin raportare la dispozițiile legale.

În cazul în care salariatul, deși a fost înștiințat corespunzător, nu-i restituie angajatorului diferența dintre indemnizația încasată și cea cuvenită, acesta nu-i poate reține din salariu, ci se va adresa instanței competente pentru constatarea prejudiciului și recuperarea acestuia.

În mod cert legiuitorul a avut în vedere atât interesul angajatorului care a respectat dispozițiile legale și a acordat drepturile cuvenite salariatului, cât și cel al salariatului care este astfel protejat împotriva unor eventuale abuzuri.

La fel de cert este și că la baza relației de muncă avem principiul bunei-credințe și, ținând cont de acest aspect, salariatul ar trebui să-i restituie angajatorului suma încasată la care nu avea dreptul.

În același timp, pe lângă suma încasată în plus, salariatul riscă să fie obligat și la plata cheltuielilor de judecată, pe lângă disconfortul generat de acțiunea în instanță, acesta fiind un motiv suficient pentru ca obligația să fie îndeplinită în mod corespunzător.