UPDATE: Există o situație în care rambursarea TVA poate fi blocată din cauza unei impuneri suplimentare nejustificate a ANAF. Soluția propusă de CCF a fost confirmată de MF

„CCF vă supune atenției și vă solicită clarificări cu privire la o situație ridicată de mai mulți consultanți fiscali și care are în vedere dreptul la restituirea/rambursarea sumelor ce rezultă din anularea unui act administrativ în baza căruia sumele au fost anterior achitate/compensate. În practică, pot să apară situații în care demersurile administrative și/sau judiciare au o durată care depășește termenul general de prescripție a dreptului contribuabilului de a solicita restituirea sumelor plătite/compensate în baza unui act administrativ anulat, însă, cel puțin până la momentul la care anularea actului administrativ nu este definitivă, dreptul lui la rambursare/restituire este doar un drept potențial, lipsit de efectivitate și care nu poate fi exercitat, întrucât depinde de modalitatea concretă de soluționare a diferendului referitor la valabilitatea actelor emise în privința sa”, scrie în documentul adresat MF.

Concret, avem următoarea situație problematică:

1. contribuabilul are dreptul la rambursarea TVA, dar nu-l cere, iar ANAF derulează o inspecție fiscală;
2. în urma inspecției, ANAF emite o decizie de impunere prin care se stabilește TVA suplimentar de plată;
3. TVA-ul suplimentar de plată este acoperit parțial prin compensarea cu TVA-ul ce putea fi rambursat firmei și parțial prin plata diferenței de taxă;
4. ulterior, decizia de impunere este contestată în instanță și anulată prin hotărâre definitivă; automat, acea compensare este anulată și ea, astfel că se poate cere rambursarea TVA-ului folosit la operațiunea de compensare.

În aceste condiții, care este momentul efectiv de la care se naște dreptul de a cere rambursarea TVA-ului folosit de ANAF la compensarea cu o datorie anulată ulterior? În opinia CCF, dreptul de a cere restituirea sumei se naște în baza hotărârii judecătorești, iar acesta poate fi exercitat începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a venit hotărârea respectivă. În acest sens, MF a confirmat recent validitatea raționamentului, astfel încât să poată exista o practică unitară.

„Prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, actul administrativ-fiscal care stabilea obligații fiscale suplimentare de plată este anulat, ceea ce atrage cu sine și desființarea operațiunii de regularizare/compensare cu TVA deductibilă înregistrată de contribuabil în perioada supusă inspecției fiscale, dar nesolicitată la rambursare înainte de inspecția fiscală. Astfel, contribuabilul se află în situația de a fi îndreptățit la rambursarea efectivă a soldului sumei negative de TVA doar după obținerea hotărârii judecătorești definitive și, mai mult, chiar în baza acestei hotărâri judecătorești.

În astfel de situații, în aprecierea noastră, dreptul contribuabilului de a cere restituirea/rambursarea sumei reprezentând TVA de rambursat, compensat de organul fiscal cu o obligație de plată dovedită în final ca nedatorată, se naște în baza hotărârii judecătorești, iar termenul în care acest drept trebuie exercitat începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul”, scriu reprezentanții CCF.

În adresa transmisă recent către CCF, MF a recunoscut că vorbim de o situație neacoperită de legislația actuală și că interpretarea propusă de fiscaliști este corectă. „În cauză, se reține că dreptul de restituire se naște prin hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea actului administrativ-fiscal, având drept consecință constatatea unui drept de creanță al contribuabilului. La momentul la care această hotărâre judecătorească produce efecte, contribuabilul este îndreptățit, potrivit legii, să ceară restituirea. De altfel, acesta este și punctul dvs. de vedere (...). Dreptul contribuabilului de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de cinci ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire (...)”, scriu cei de la MF.

CCF avea și două soluții „de rezervă”

În același timp, fiscaliștii aveau pregătite și două alternative pentru cazul în care MF n-ar fi fost de acord cu soluția indicată mai sus, astfel că acestea nu mai sunt necesare:

„Dacă, în opinia dumneavoastră, momentul nașterii dreptului la restituire/rambursare al sumei negative de TVA care a fost supusă compensării ar trebui stabilit în raport cu perioada fiscală din care a rezultat această sumă negativă de TVA (adică o perioadă fiscală supusă inspecției fiscale), atunci trebuie să constatăm că acest drept s-a anulat chiar prin compensarea realizată de organul fiscal, compensare care, la rândul ei, a fost anulată, însă, conform art. 50 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în baza hotărârii judecătorești, moment la care se naște un nou drept de a cere restituirea.

Dacă în ipoteza de mai sus se consideră că hotărârea judecătorească nu ar putea să stea la baza nașterii unui nou drept la restituire/rambursare, întrucât acesta s-ar fi născut deja la o dată anterioară în raport de perioada fiscală ce a generat economic suma negativă de TVA, atunci apreciem că ar fi aplicabile prevederile art. 2.537 și 2.541 din Codul civil, care stabilesc că termenul de prescripție se întrerupe prin introducerea cererii de chemare în judecată - tocmai pentru că, în toată această perioadă, dreptul la restituire a fost lipsit de efectivitate.

Astfel, constatăm că, în toate cele trei ipoteze de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, identificate și analizate de noi, în esență, concluzia este aceeași, respectiv că dreptul contribuabilului la restituirea/rambursarea sumei compensate cu o obligație anulată ulterior prin hotărâre judecătorească poate fi exercitat în baza acesteia.”