1 octombrie
Începând cu luna octombrie, salariul minim brut pe țară se majorează de la 3.000 la 3.300 lei, conform unei hotărâri oficiale a Guvernului. De aici decurg o serie de efecte importante de reținut pentru orice firmă sau PFA care are salariați ori alte tipuri de colaborări (de exemplu, formalitățile specifice HR-iștilor sau creșterea taxelor datorate la stat). Important de precizat este că, momentan, salariile minime brute diferențiate rămân „pe loc” în domeniile construcții (4.000 lei) și agroalimentar (3.000 lei).Conform Legii salarizării bugetare, 30 septembrie a fost unul dintre cele două termene anuale până la care instituțiile și autoritățile publice trebuiau să publice liste cu salariile și primele bugetarilor. Între 1 și 30 octombrie, aceste entități trebuie să declare salariile bugetarilor către Fisc.
Conform Legii societăților, Legii contabilității și normelor procedurale aferente, încheierea trimestrului al treilea din 2023 permite societăților să înceapă, în octombrie, formalitățile pentru împărțirea de dividende interimare din profitul primelor trei trimestre din acest an.
Modificări privind e-Popriri. Una dintre problemele pe care (încă) le avea sistemul era că majoritatea băncilor nu comunicau informații cu privire la sumele disponibile pentru acoperirea popririlor înființate pentru datornici, aceasta fiind rezolvată abia din octombrie. Astfel, în cazul contribuabililor care au conturi la mai multe bănci, nu se va mai ajunge în situația în care instituțiile financiare virează către Fisc mai mulți bani decât trebuie.
3 octombrie
Încep conferințele de toamnă organizate de avocatnet.ro. Acestea sunt programate în zilele de 3 octombrie (politicile de remunerare și transparența salarială), 5 octombrie (taxarea muncii după reforma fiscală), 12 octombrie (noutăți de taxare și alte modificări de impact pentru companii din reforma fiscală) și 19 octombrie (structurarea și implementarea unui Employee Stock Ownership Plan).11 octombrie
Teoretic, este ultima zi în care mai sunt plafonate prețurile polițelor RCA, însă Guvernul face deja demersuri legale pentru a prelungi aplicabilitatea măsurii până la finalul anului curent. Proiectul de HG inițiat în acest sens ar trebui adoptat și oficializat în perioada următoare.12 octombrie
e-Transport va permite trecerea mult mai rapidă a frontierei pentru bunurile riscante. Un mare avantaj al sistemului e-Transport este că permite simplificarea semnificativă a formalităților de trecere a frontierei pentru operațiunile intracomunitare. Însă această simplificare este făcută în două etape. Momentan, vorbim doar de raportarea în avans a transporturilor de bunuri riscante. Însă lucrurile se vor îmbunătăți mai ales din 12 octombrie 2023 (teoretic), termen de la care verificările se vor face folosind camere video, cântare și analiza de risc.18 octombrie
Decizia Curții Constituționale privind reforma fiscală a Guvernului Ciolacu. În data de 18 octombrie urmează să se pronunțe Curtea în legătură cu (ne)constituționalitatea legii prin care Executivul și-a asumat o serie întreagă de măsuri fiscale și bugetare, conform Agerpres.23 octombrie
Noi restricții ce vizează domeniul tutunului. Din 23 octombrie, produsele din tutun încălzit vor trebui să respecte regulile existente acum pentru țigarete și tutunul de rulat, respectiv să nu se mai poată vinde produse din tutun încălzit cu arome, iar pe ambalajul acestora să apară mesajul de informare „fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer” și avertismentele de sănătate combinate (avertismente + imagini).25 octombrie
Impozitul micro și impozitul pe profit pentru al treilea trimestru din an. Plătitorii de impozit micro trebuie să-și declare trimestrial impozitul aferent veniturilor obținute, conform Codului fiscal, iar pentru al treilea trimestru al anului, declararea și plata se fac până la data de 25 octombrie. Același termen e valabil pentru plătitorii de impozit pe profit care au optat pentru calculul, declararea și plata impozitului pe profit anual cu plăți anticipate trimestriale.27 octombrie
Așa cum scriam mai sus, majorarea salariului minim are tot felul de implicații, iar una dintre ele este necesitatea de a raporta în Revisal creșterea salariilor minime, care are ca termen data de 27 octombrie (20 de zile lucrătoare de la producerea modificării).28 octombrie
Teoretic, este ultima zi de limitare a adaosurilor comerciale la mai multe produse agricole și alimentare, însă parlamentarii deja fac demersuri pentru a prelungi acest termen până la finalul anului curent (proiect de lege). Măsura a trecut momentan de Senat și, ca să se aplice, mai trebuie să treacă și de Camera Deputaților, iar apoi să fie promulgată și oficializată.31 octombrie
Termen fiscal relevant. Printre altele, acesta este termenul pentru raportarea lunară SAF-T pentru septembrie și pentru raportarea trimestrială SAF-T pentru trimestrul al treilea din 2023, potrivit calendarului stabilit prin ordin al Fiscului. Totodată, este termenul până la care trebuie să apară la Fisc lista albă și lista neagră pentru trimestrul al treilea, conform Codului de procedură fiscală.Pentru impozitele locale din 2024, proprietarii de clădiri nerezidențiale trebuie notificați de către organele fiscale locale că trebuie să le reevalueze pentru a achita cota obișnuită a impozitului local. Astfel, cota majorată a impozitului local poate fi aplicată în 2024 numai dacă se face notificarea până la 31 octombrie 2023, dacă proprietarul nu face reevaluarea periodică necesară. În lipsa notificării autorităților locale, se aplică cota obișnuită de impozitare locală, chiar dacă n-a fost făcută reevaluarea.
Notă: Această sinteză este scrisă și publicată de obicei în preajma începutului de lună. Sunt șanse mari ca ulterior publicării să apară schimbări la chestiunile incluse în sinteză (de exemplu, amânări de termene sau prelungiri de perioade) sau să apară chestiuni care nu erau prevăzute de redacție la începutul lunii (de exemplu, prevederi stabilite prin legi sau ordonanțe noi).