La final de septembrie, în Monitorul Oficial a fost publicată Sentința nr. 62/28.07.2022 a Curții de apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă, prin care s-a dispus anularea pct. 42 alin. (1) teza I din cap. IX din cadrul normelor de punere în aplicare a Codului fiscal (HG nr. 1/2016, mai exact), în ceea ce privește sintagma „conform Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Pe scurt, în Codul fiscal se prevede în cadrul art. 292 că sunt scutite de TVA „activitatea de învățământ prevăzută în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, formarea profesională a adulților, precum și prestările de servicii și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de instituțiile publice sau de alte entități autorizate”. Condițiile acestei scutiri sunt listate în normele de punere în aplicare, doar că, așa cum au subliniat judecătorii, legiuitorul a introdus în norme referitor la scutirea de TVA pentru formarea profesională mai multe condiții decât trebuia - în termeni juridici, „a adăugat la lege”.
Mai exact, legiuitorul nu a corelat normele metodologice cu actul normativ de nivel superior, respectiv Codul fiscal, întrucât a stabilit că această scutire de TVA e valabilă doar dacă furnizorul de formare profesională e autorizat conform OG nr. 129/2000. În norme a apărut, practic, o condiție suplimentară, acolo unde Codul fiscal nu introdusese niciuna.
Asta făcea ca scutirea de TVA să nu fie valabilă acolo unde furnizorul era autorizat în baza vreunui alt act normativ.
„Condiționând scutirea de la plata TVA de autorizarea doar în baza O.G. nr. 129/2000, în condițiile în care s-a probat deja că există furnizori de programe de formare profesională ce se impun a fi autorizați în baza altor acte normative, în fapt s-a deformat voința legiuitorului de a scuti aceste entități de la plata taxei, în considerarea activității pe care o desfășoară, iar nu a autorizării de care trebuie să beneficieze”, a reținut instanța.
Ulterior acestei decizii, CCF s-a adresat Ministerului Finanțelor și i-a propus o serie de măsuri proactive pentru informarea corectă a contribuabililor și a autorităților fiscale:
„Având în vedere că hotărârile judecătorești definitive prin care este anulată o anumită prevedere dintr-un act normativ, așa cum s-a întâmplat și în cazul de față, se aplică indiferent dacă este sau nu modificat în mod corespunzător cadrul legal la care se referă anularea, apreciem că sunt necesare anumite clarificări din partea Ministerului Finanțelor, pentru evitarea aplicării neunitare și a altor litigii fiscale.
Astfel, nefiind o situație uzuală ca o prevedere din normele Codului Fiscal să fie anulată printr-o hotărâre judecătorească, vă propunem următoarele măsuri proactive pentru informarea corectă a contribuabililor și a autorităților fiscale:
- elaborarea unei circulare de către Ministerul Finanțelor sau a unei informări oficiale pe site-ul MF, în care să se menționeze că norma în cauză nu mai este aplicabilă și să se precizeze efectele acestei situații de fapt și
- modificarea corespunzătoare a prevederilor din normele metodologice vizate de anularea instanței, pentru a nu se crea confuzii în interpretarea unei prevederi existente încă în textul normativ, dar care nu mai este însă aplicabilă”.