Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud-Muntenia care au controlat, în ultimele săptămâni, comercianţi de autovehicule rulate au oprit de la vânzare peste 600 de autovehicule, după ce au constatat că vânzătorii nu oferea cumpărătorilor informaţii esenţiale despre aceste maşini.
Ampla acţiune de control făcută de reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud-Muntenia Ploieşti s-a desfăşurat în perioada 26 septembrie - 20 octombrie şi a avut în vedere respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercianţii de autovehicule rulate.
„Au fost verificaţi 41 de operatori economici, aplicându-se 49 de sancţiuni (27 avertismente şi 22 amenzi în valoare de 123.000 lei). Pentru deficienţele constatate s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare, până la remedierea deficienţelor, pentru un număr de 618 autovehicule”, informează, joi, instituţia, potrivit News.ro.
Principalele deficienţe constatate au fost legate de faptul că autovehiculele rulate aflate la comercializare nu aveau afişate, sau erau incomplete, informaţii esenţiale de care trebuie să beneficieze consumatorii, respectiv marca, tipul combustibilului, capacitatea cilindrică, anul de fabricaţie, anul primei înmatriculări. Alte deficienţe au fost legate de faptul că lipseau informaţii privind verificarea kilometrajului, existenţa eventualelor daune, numărul de proprietari anterior sau termen de garanţie. În unele situaţii au fost constatate neconcordanţe între informaţiile prezentate şi cele din documentele autovehiculului.
Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei - Transporturi, în valoare de aproape 45 de milioane euro, în vederea unei mai bune conectări a Republicii Moldova cu UE, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Scopul acestor acorduri este să îmbunătăţească legăturile de transport dintre Republica Moldova şi România de-a lungul reţelei transeuropene de transport (TEN-T). Proiectele vor moderniza infrastructura de transport la punctele rutiere de trecere a frontierei Ungheni, Albiţa-Leuşeni şi Reni-Giurgiuleşti-Galaţi. Aceste investiţii vor consolida culoarele de solidaritate UE-Ucraina - rutele care sunt utilizate, de la blocada Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră, pentru a transporta mărfurile exportate şi importate de Ucraina şi de Republica Moldova.
„Mulţumită cooperării strânse dintre România şi Republica Moldova, putem demara astăzi faza de implementare a trei proiecte foarte importante care vor spori în mod semnificativ capacitatea şi vor facilita fluxurile de trafic de-a lungul frontierei dintre România şi Republica Moldova. Este important ca aceste proiecte să fie implementate rapid, deoarece ele vor apropia şi mai mult Republica Moldova, ţară candidată, de Uniunea Europeană, oferind cetăţenilor şi întreprinderilor sale un acces mai uşor şi mai rapid la piaţa noastră internă”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.
Pe partea română vor fi modernizaţi 18 km de drum, pentru a îmbunătăţi serviciile vamale la punctul de trecere a frontierei Ungheni. Republica Moldova va construi un nou drum de acces şi un nou punct de trecere a frontierei. Infrastructura existentă de ambele părţi ale punctului de trecere a frontierei Albiţa-Leuşeni va fi modernizată pentru a îmbunătăţi gestionarea fluxurilor de trafic. Proiectul final va extinde spaţiile de parcare din Giurgiuleşti şi va achiziţiona echipamente necesare controlului vamal.
Vremea până la final de noiembrie: Toamna continuă cu temperaturi de vară, dar vin ploile
ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 octombrie - 27 noiembrie. Potrivit specialiștilor, temperaturile se vor menține peste cele specifice pe tot parcursul perioadei, iar ploile vor acapara cea mai mare parte a țării din a doua săptămână.
Săptămâna 30.10.2023 – 06.11.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice și sud-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nordvestice, deficitar în sudul și sud-estul teritoriului, în timp ce în rest cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această săptămână.
Săptămâna 06.11.2023 – 13.11.2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice și estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, cu precădere în vest, nord-vest și local în centru, exceptând regiunile sudice, unde cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această săptămână.
Săptămâna 13.11.2023 – 20.11.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile țării, dar mai ales în sud-estul teritoriului.
Regimul pluviometric va fi excedentar în majoritatea regiunilor.
Săptămâna 20.11.2023 – 27.11.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată țara.
Regimul pluviometric va fi excedentar în sudul, estul și local în centrul țării, în timp ce în restul teritoriului cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această perioadă.
Comentarii articol (0)