Libertatea muncii face parte din categoria libertăților fundamentale, iar în acest sens nu pot exista restricții sau limitări, cu excepția celor justificate și în conformitate cu dispozițiile Constituției. Nu vorbim despre o restrângere a dreptului la muncă în cazul acordării unor facilități fiscale pentru anumite categorii de lucrători sau chiar la nivel general, ci mai mult despre o vulnerabilitate a relațiilor de muncă existente, însă și în acest caz lucrurile vor fi privite tot din perspectiva dreptului fundamental privind libertatea muncii.
Aveam deja câteva situații în care lucrătorii erau obligați să-și aleagă și să-și declare funcția de bază pentru a beneficia de anumite facilități fiscale, cum ar fi aplicarea deducerilor personale, acordarea tichetelor de masă și suprataxarea contractelor de muncă cu timp parțial, iar la acestea se adaugă acum și aplicarea scutirii de impozit în sectorul IT.
Specificul activității în cadrul acestui sector le permite lucrătorilor, mai mult ca în orice alt domeniu, să presteze pentru doi sau chiar mai mulți angajatori simultan, deși asta ar trebui să se întâmple tot cu respectarea dispozițiilor art. 35 alin (1) din Codul muncii, adică fără suprapunerea programului de lucru.
Tot datorită (sau din cauza) specificului activității, lucrătorii din acest domeniu au beneficiat și de un tratament fiscal diferit, fără alte restricții, însă adoptarea Legii nr. 296/2023 schimbă semnificativ paradigma, lucrătorii din acest sector fiind în prezent obligați din motive suplimentare să aleagă angajatorul la care consideră că au funcția de bază.
Practic, acum lucrătorii pot beneficia de facilitățile fiscale numai pentru un singur contract de muncă, acesta putând fi și cu timp parțial, însă în cazul în care un angajat are mai multe contracte de muncă, ei îl vor alege pe cel de bază pentru a beneficia de facilități. Cu alte cuvinte, nu mai pot fi scutiți de impozit pe mai multe contracte simultan.
În aceste condiții, având în vedere obligația angajatorului de a calcula, reține și vira contribuțiile și impozitul corespunzător, acesta trebuie să se asigure că lucrătorul respectiv și-a ales acel contract ca fiind funcția de bază.
Astfel, apar și întrebările în legătură cu aceste situații și dilema angajatorilor care ar trebui să se asigure că lucrătorii săi se încadrează în categoria prevăzută de Codul fiscal pentru a beneficia de aceste facilități.
Probabil că vor exista situații în care aceste aspecte se vor transforma în conflicte de muncă, în special în cazul în care angajatorul urmărește să obțină mai multe informații sub acest pretext, cum ar fi numărul total al contractelor de muncă sau chiar detalii cu privire la ceilalți angajatori sau care vizează celelalte raporturi juridice.
E de așteptat ca angajatorii să notifice toți angajații în această perioadă
Tehnic, pentru a stabili concret regimul fiscal al fiecărui salariat, angajatorul trebuie să-i informeze cu privire la noile dispoziții legale și să le comunice că pot beneficia de aceste facilități pentru un singur contract, cel corespunzător funcției de bază și, evident, limita maximă.
Ulterior, fiecare lucrător, în cazul care are mai multe contracte și toate s-ar încadra în noile condiții, va decide care va fi funcția de bază și îi va comunica angajatorului său acest lucru.
Celorlalți angajatori nu trebuie să le comunice nimic, fiind dreptul salariatului de a-și alege funcția de bază, nu o obligație a angajatorului de a-i solicita diferite declarații, cu excepția cazului în care ele vor fi stabilite printr-un act normativ.
Cu alte cuvinte, angajatorul va efectua informarea în mod corespunzător și va aștepta declarația salariaților săi cu privire la alegerea funcției de bază în cadrul acelei unități pentru a aplica în mod corespunzător dispozițiile legale.
Vorbim tot despre o declarație, chiar dacă ea poate îmbrăca forma unei înștiințări, dar nu vorbim (încă) despre declarație obligatorie în acest sens.
Nu există dreptul de a le cere informații despre alte locuri de muncă
Cei care se încadrează în categoria celor care pot beneficia de aceste facilități vor comunica angajatorului la care consideră că au funcția de bază acest aspect, iar pentru celelalte contracte nu vor comunica nimic, angajatorii respectivi aplicând regulile generale pentru acele contracte. Cu alte cuvinte, dacă angajații nu comunică faptul că și-au ales acolo funcția de bază, e clar că nu le mai pot aplica facilitățile.
Ar fi nelegală solicitarea unei declarații în cadrul căreia lucrătorii să precizeze dacă mai au și alte contracte de muncă sau chiar solicitarea unor detalii în legătură cu acestea.
Astfel, fiecare angajator trebuie să se asigure că a informat concret salariații în această privință și va aștepta informarea privind alegerea funcției de bază la respectivul loc de muncă.
Sigur, în cazul în care un salariat nu-i va comunica opțiunea sa privind alegerea funcției de bază în respectiva unitate se poate interpreta în sensul că el și-a exercitat acest drept într-o altă unitate, dar art. 35 alin. (1) îi interzice orice acțiune prin care l-ar trata mai puțin favorabil de acel salariat.