CNCD: Taxa suplimentară pentru plata la livrare nu este o formă de discriminare

Dosarul de la CNCD a vizat analiza legalității perceperii de taxe diferențiate în funcție de modalitatea de plată aleasă de consumatori la achiziția de produse online. Petentul, adică cel care a reclamat discriminarea, a argumentat că taxa suplimentară constituie o formă de discriminare, în special în cazul persoanelor care nu pot efectua plăți online sau al celor care nu utilizează internetul.

Emag a susținut că situațiile nu sunt comparabile, deoarece procesarea plății la livrare generează costuri suplimentare, spre deosebire de plata online. De asemenea, a fost argumentat că taxa impusă este justificată de scopul legitim de a acoperi aceste costuri suplimentare, iar suma de 2,5 lei reprezintă o valoare mică, fiind astfel proporțională cu serviciul prestat.

Analizând argumentele părților și cadrul legal aplicabil, CNCD a stabilit că pentru ca o acțiune să fie considerată discriminatoare trebuie să îndeplinească condiții specifice: să existe un tratament diferențiat aplicat în situații analoage, să se bazeze pe un criteriu de discriminare recunoscut de lege și să aibă scopul sau efectul de a restrânge exercitarea egală a unui drept legal. În cazul de față, CNCD a concluzionat că nu există un criteriu de discriminare prevăzut la art. 2 alin. (1) din OG 137/2000 și că taxarea diferită este justificată obiectiv și proporțională cu costurile suplimentare implicate de procesarea plății la livrare.

Prin urmare, CNCD a decis că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare și că situațiile analizate nu sunt comparabile.