Modificarea o aduce OUG nr. 115/2023, prin care se elimină atât scutirea de impozit, cât și scutirea de contribuții sociale (CAS și CASS) pentru „sumele acordate angajaţilor care desfăşoară activităţi în regim de telemuncă, până la 400 lei, corespunzător numărului de zile din luna în care persoana fizică desfăşoară activitate în regim de telemuncă și fără acte doveditoare.
Când a apărut facilitatea în Codul fiscal: în decembrie 2020, aveam în față Legea nr. 296/2020, care stabilea că pentru acoperirea cheltuielilor privind telemunca, angajatorii pot acorda până la 400 de lei pe lună, netaxabili, în contextul în care eram în plină pandemie și telemunca era folosită în mod extins, peste tot unde specificul activității permitea munca la distanță, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.
Astfel, de la 1 ianuarie, sumele acordate de angajatori pentru acoperirea cheltuielilor de telemuncă vor fi supuse integral impozitului și contribuțiilor sociale obligatorii.
Spre deosebire de tichete, abonamente medicale sau de fitness, vouchere sau acoperirea într-un alt mod a cheltuielilor de vacanță, acordarea banilor de telemuncă este indicată expres de lege în sarcina angajatorilor. Așa cum discutam, la început de an, acordarea unei sume care să acopere aceste cheltuieli nu poate fi văzută ca avantaj extrasalarial.
Și dacă nu mai vreau să acord banii, din 2024?
Așa cum am subliniat, în numeroase ocazii, acordarea banilor de telemuncă trebuie stabilită la nivel contractual cu telesalariații, chiar dacă recomandarea specialiștilor în acești ultimi ani, de când telemunca a devenit tot mai folosită, a fost ca în contracte să nu se regăsească exact suma pe care o vor primi telesalariații proporțional cu orele lucrate în telemuncă, pentru că asta ar face dificilă modificarea ei ulterioară, fiind necesar acordul angajatului.
În contextul oferit de recenta OUG 115, fiecare angajator trebui să se uite care e situația particulară a fiecărui telesalariat: dacă suma e trecută expres în contractul de muncă, nu se poate să nu mai fie acordată de anul viitor ca urmare a deciziei unilaterale a angajatorului. E necesară renegocierea termenilor contractuali.
În schimb, angajatorilor le va fi mai ușor „să jongleze” cu suma aferentă acestor cheltuieli dacă în contractele individuale de muncă nu scrie exact că se acordă X sau Y lei.
Pe de altă parte, e greu de înțeles de ce un angajator nu ar mai dori să ofere aceste sume, de anul viitor, din moment ce taxele salariale sunt suportate de angajat. Cu alte cuvinte, decizia de a nu mai scuti acești bani de taxe salariale este în dezavantajul angajatului, iar nu al angajatorului. Excepție o face situația în care angajatorul și-a asumat contractual menținerea unui net minim, indiferent de modificările ce operează la nivel fiscal în legislație.