ACCES GRATUIT
Clienții băncilor trebuie să primească o serie de informații înainte ca acestea să modifice termenele și condițiile unui contract de credit
Anterior modificării condițiilor unui contract de credit, banca trebuie să îi comunice celui împrumutat mai multe informații, printre care și o descriere detaliată a schimbărilor, dar și cum pot clienții să depună o reclamație dacă nu sunt de acord cu noile condiții. Măsura e cuprinsă într-o ordonanță apărută în această primăvară, care transpune, de fapt, o directivă europeană.
Articolul continuă mai jos
Prevederile
Directivei (UE) 2021/2.167, ce stabilește măsuri privind administratorii și cumpărătorii de credite, au fost transpuse în legislația națională prin
OUG 15/2024, apărută în martie.
Printre multe alte măsuri, ordonanța amintită stabilește că,
înainte de a modifica termenele și condițiile unui contract de credit, banca trebuie să îi comunice clientului mai multe informații.
În primul rând, banca trebuie să-i prezinte clientului o
descriere clară a modificărilor propuse, precizând dacă acesta trebuie să-și dea consimțământul sau dacă modificările sunt introduse prin efectul legii, adică direct.
Apoi, clientul trebuie să afle și
calendarul de punere în aplicare a modificărilor propuse la contractul de credit.
În plus, băncile trebuie să-și informeze clienții, înainte de a modifica contractele de credit, în legătură cu mijloacele de care dispun aceștia pentru a depune o
reclamație în cazul în care nu sunt de acord cu schimbările anunțate.
Totodată, băncile trebuie să le transmită clienților informații legate de termenul în care trebuie formulată o astfel de reclamație, cât și denumirea (plus adresa) autorității competente la care clientul poate depune reclamația.
În cazul în care nu se achită de obligația de a transmite clienților, înainte de modificarea contractelor de credit, informațiile de mai sus, băncile riscă sancționarea cu
amendă de la 10.000 la 80.000 de lei.
Obligația de informare înainte de modificarea contractelor a fost introdusă, prin intermediul Ordonanței 15/2024, atât în
OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cât și în
OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile.
Pe lângă această obligație, OUG 15/2024 prevede și că, înainte de a demara procedura de executare silită,
băncile trebuie să-și ajute clienții care nu-și mai pot plăti creditele.
Citește mai mult despre
conditii creditare,
conditii de creditare,
contract de credit,
credit bancar,
contracte de credit,
credit auto,
credit,
credit imobiliar,
credite in lei,
credite in valuta,
banci
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)