Începând cu iulie 2024, avem un salariu minim brut pe țară de 3.700 de lei, dar și un beneficiu de netaxare de 300 de lei, în loc de 200, cum a fost până acum, ceea ce face ca salariul net al angajatului plătit cu minimul brut pe economie să fie de 2.363 de lei.
Ne amintim însă că în sectorul agroalimentar avem un salariu minim de 3.436 de lei - dacă în prezent această valoare e superioară minimului brut pe economie, de la 1 iulie ea nu va mai fi, ceea ce duce la necesitatea de a le acorda tuturor acestor angajați ce sunt plătiți la nivelul minimului în agricultură salariul minim de 3.700 de lei. Nu e prima oară când salariul minim în sectorul acesta, expres stabilit prin act normativ, rămâne în urma celui minim brut garantat în plată - s-a mai întâmplat în octombrie anul trecut. Doar că atunci Guvernul stabilise în mod expres că noul salariu minim (3.300 de lei) nu se aplică sectoarelor speciale (art. 2 din HG nr. 900/2023 a prevăzut asta timp de o lună, dar Executivul a abrogat ulterior articolul, odată cu majorarea salariilor minime atât în agricultură, cât și în construcții, prin ordonanță de urgență).
De data aceasta însă HG nr. 598/2024, care stabilește noul salariu minim conform prevederilor din Codul muncii, nu mai precizează excluderea expresă de la aplicare angajaților din agricultură.
Cum niciun angajat din România nu ar trebui să fie plătit, pentru un program normal de muncă, sub nivelul minimului brut garantat în plată stabilit prin HG, e clar că și angajaților din agroalimentar ar trebui să le crească salariul de la 1 iulie la 3.700 de lei.
Dar pentru că nimic din ceea ce reprezintă salarizare nu ar trebui să fie „floare la ureche” în practică, vedem că în prezent un angajat din sectorul agroalimentar care e plătit cu minimul posibil are un net de 2.396 de lei. Ce observăm? Că salariul net al acestuia, dacă discutăm de aplicarea facilităților fiscale sectoriale, e deja mai mare decât va fi netul celor plătiți cu minimul brut de 3.700 de lei de la 1 iulie, cărora li se aplică netaxarea pentru 300 de lei - o diferență nu mare însă, dar în favoarea sectorului agroalimentar.
Există compatibilitate între facilitățile fiscale sectoriale și beneficiul de netaxare? Ar putea un angajat din sectorul agroalimentar să beneficieze de salariul minim de 3.700 de lei și, odată cu el, să plătească taxe doar la 3.400 de lei? Dacă ne uităm în Codul fiscal, la aplicarea scutirii de impozit și de acea porțiune din CAS (4,75%) în sectorul agroalimentar, vedem că legiuitorul s-a raportat la cel puțin valoarea salariului minim sectorial - 3.436 de lei: „c) veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare lunar pentru 8 ore de muncă/zi, prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în domeniul/sectorul agricol şi în industria alimentară, stabilit potrivit legii pentru domeniul/sectorul agricol şi în industria alimentară”. Ca atare, nu se poate spune cu certitudine că există compatibilitate.
Desigur, mai e timp pentru ca Executivul să analizeze suplimentar situația acestor angajați și, de ce nu, să facă necesarele clarificări în legislația fiscală sau chiar să decidă să crească din nou nivelul salarial în construcții și zona agroalimentară.
Între timp, Ministerul Muncii a oferit pentru HotNews.ro punctul de vedere cu privire la salarizarea minimă aplicabilă în sectorul agroalimentar: potrivit celor transmise publicației, salariul minim în acest sector nu ar trebui să crească la 3.700 de lei de la 1 iulie.