Din a doua parte a anului, angajatorii vor avea posibilitatea, nu și obligația, de a majora salariilor celor care le primesc la nivelul minim pe țară cu 200 lei, fără ca acești bani să facă obiectul vreunei taxări. Deși, efectiv, angajatul va beneficia de creșterea salariului minim cu 200 de lei, această majorare nu se va vedea nici la pensie, nici la orice altă indemizație pe care o poate primi, în aceste cazuri fiind luate în calcul doar veniturile salariale sau celor asimilate lor, respectiv cele asupra cărora se plătește impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii. Citește articolul
Cei 200 de lei netaxabili pe care îi pot acorda angajatorii privați, în jumătatea a doua a acestui an, sunt condiționați de mai multe aspecte, printre care acela că se aplică doar contractelor full-time, doar la funcția de bază și, cel mai important, doar la salariile minime, nu la cele care au fie și un leu peste valoarea minimului pe economie. Acordarea banilor este o opțiune pentru angajatori, dar totodată ar putea fi privită și ca pregătirea terenului pentru majorarea salariului minim de anul viitor, pe principiul: 200 de lei acum, facultativ, fără taxe, dar cu taxe de anul viitor și în mod obligatoriu. Citește articolul
Angajatorii care vor da 200 de lei în plus lunar celor care sunt plătiți cu salariul minim brut pe țară nu vor datora, în perioada iunie - decembrie 2022, taxe salariale pentru această majorare. Măsura este prinsă într-o ordonanță oficializată aseară de Guvern, iar facilitatea fiscală îi va acoperi inclusiv pe cei nou-angajați, în aceeași perioadă, cu un salariu brut de 2.750 de lei. Citește articolul
Proiectul privind majorarea salariilor minime cu 200 de lei netaxabili, dacă angajatorii sunt de acord să o acorde, este deja intens dezbătut în spațiul public și, dacă e să fie adoptat, ar urma să se aplice în mai puțin de trei săptămâni. Măsura este una de protecție socială, avantajoasă pentru un număr important de angajați, dar e criticată și de angajați, și de angajatori pentru că e de departe vizibilă o discriminare față de cel puțin două categorii de angajați care nu sunt vizați de măsură. Nu știm încă ce creștere va înregistra salariul minim de anul viitor, iar angajatorii care ar achiesa și ar acorda cei 200 de lei, nu ar fi obligați să păstreze majorarea și dincolo de 1 ianuarie, dacă minimul nu va ajunge acolo în mod efectiv, ca efect al legii. Citește articolul
Obligația de a majora salariul celor care îl primesc la nivel minim timp de 24 de luni se va aplica efectiv din 1 ianuarie 2024, atât pentru salariații noi, cât și pentru cei cu contracte în derulare dinainte de 2022. Important de știut este faptul că nou introdusa prevedere în Codul muncii nu face diferență între contractele individuale de muncă (CIM), obligația aplicându-se și contractelor part-time, și celor full-time, dar și celor încheiate pe perioadă nedeterminată sau cu durată fixă. Citește articolul
Într-un raport publicat de Avocatul Poporului se arată că salariul minim din România este mult sub nivelul la care ar trebui să fie pentru asigurarea unui nivel de trai decent, folosindu-se ca reper valoarea estimată a coșului minim de consum pentru 2021 - una care deși înglobează anumite creșteri de prețuri, precum cele cu utilitățile, care sunt cele mai ridicate, ar putea să crească semnificativ anul acesta. Deși la nivel legislativ Parlamentul a încercat, cu ușoară stângăcie, să contureze obligația Executivului de a alinia salariul minim la coșul minim de consum lunar pentru un adult singur, acest lucru nu s-a întâmplat în practică. Citește articolul
Cei care lucrează cu interni sunt obligați prin lege să-i plătească. Fiecare contract de internship trebuie să respecte prevederile referitoare la indemnizația minimă de acest fel și, cum modul ei de calcul depinde de salariul minim, care a crescut în 2022, indemnizația minimă de internship este și ea, automat, puțin mai mare în acest an. Citește articolul
Creșterea salariului minim, de la 1 ianuarie 2022, înseamnă că angajatorii au de îndeplinit două obligații prin raportare la acel termen: o dată, transpunerea la nivel formal, în raporturile de muncă cu cei care erau deja plătiți cu minimul pe economie, a majorării aplicabile din ianuarie (obligație ce trebuia îndeplinită până la 31 decembrie 2021), iar a doua este raportarea schimbării în Revisal (ce trebuie îndeplinită până la 31 ianuarie 2022). Citește articolul
PFA-urile datorează la stat contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS) în situația în care estimează sau obțin efectiv venituri ce ating un plafon de 12 salarii minime brute pe țară. Astfel, creșterea salariului minim brut pe țară din ianuarie 2022 mărește inclusiv acel plafon ce impune plata CAS și CASS. Citește articolul
Creșterea de la 1 ianuarie a salariului minim brut a antrenat și creșterea altor valori folosite în legislația muncii sau cea fiscală. Un exemplu este și tariful minim datorat zilierilor, care, din 2022, are o ușoară creștere față de anul trecut. Citește articolul