ACCES PREMIUM
De ce premium?
Clarificare
Legea nu te împiedică să folosești alte canale, în paralel cu e-Factura, pentru a-ți informa clienții și partenerii despre emiterea unei facturi
Firmele pot folosi în continuare, în paralel cu e-Factura, alte canale pentru informarea clienților sau partenerilor de afaceri despre emiterea unei facturi, atrag atenția specialiștii. Problemele apar numai atunci când se evită cu totul sistemul e-Factura, în relația B2B, sau atunci când în contabilitate avem alt format al facturilor decât cel considerat original.
Articolul continuă mai jos
„E bine de știut că legea nu împiedică în niciun fel partenerii comerciali să se informeze reciproc asupra faptului că s-a emis o factură sau asupra datoriei comerciale și pe alte canale decât e-Factura. Legea doar obligă la transmiterea facturii prin e-Factura, considerând că, din punct de vedere fiscal, clientul a primit-o la data când ea este disponibilă pentru descărcare în sistemul e-Factura”, a punctat recent, într-o
postare pe LinkedIn,
Nadia Oanea, Managing partner la Tax & Training.
Specialista a dat mai multe
exemple, pe care le-a observat în practică, de modalități prin care contribuabilii relaționează de la momentul-zero din 1 iulie 2024, subliniind că toate sunt legale:
- sunt furnizori care continuă să transmită factura, în format PDF, prin e-mail, în paralel cu transmiterea în e-Factura;
- sunt furnizori care nu mai trimit factura prin e-mail, dar o încarcă în continuare în platformele lor, de unde clientul o poate descărca și vizualiza, în paralel cu transmiterea facturii în e-Factura;
- alți furnizori transmit prin e-mail atât factura în format PDF, cât și în format XML, dar transmit factura și în e-Factura;
- sunt și situații în care se trimite factura în format PDF prin e-mail, se încarcă factura în e-Factura și se notifică prin e-mail clientul despre indexul de încărcare din e-Factura;
- o parte dintre furnizori au ales să transmită factura doar prin e-Factura, fără să mai anunțe clientul pe canalele tradiționale despre acest lucru.
În ce situații poți avea probleme? Conform
cadrului legal al e-Factura B2B, contribuabilii care emit facturi pe care nu le transmit în e-Factura în termenul legal (cinci zile calendaristice) riscă amenzi între 1.000 și 10.000 lei. Totodată, contribuabilii care folosesc în contabilitate facturi în alt format decât cel pentru sistemul e-Factura riscă o amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii.
Practic, formatul original al facturii, în relația B2B,
este considerat numai XML-ul transmis în e-Factura, căruia i s-a aplicat sigiliul electronic al Ministerului Finanțelor, conform Codului fiscal. Prin urmare, pentru deducerea TVA, de exemplu, este necesar formatul original al facturii.
Citește mai mult despre
e-Factura,
xml e-Factura,
clarificari practice e-Factura,
facturare electronica,
factura electronica,
B2B,
business to business
Specialiști citați în acest articol
Nadia Oanea
Managing partner, Consultant fiscal și expert contabil, Tax & Training
Nadia Oanea, este membru activ al Camerei Consultanților Fiscali din România (CCF) și al Corpului Experților Contabili Autorizați din România (CECCAR). Nadia Oanea deține o diplomă de licență în științe economice, fiind specializată în Finanțe și Bănci, Bănci și Burse de Valori, precum și un certificat postuniversitar în management în finanțe și bănci și o diplomă de master în administrație publică, toate emise de Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași Universitatea Al I Cuza Iași. În 2022, Nadia Oanea a absolvit programul Board Practice and Directorship al Henley Business School, obținând un certificat postuniversitar.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)