1 din 3 români sunt în risc de sărăcie. Educația, principalul mod de-a îmbunătăți viața oamenilor

Șase milioane de oameni, aproape o treime din țară, trăiesc în condiții de precaritate, fie că se confruntă cu venituri reduse sau cu o depravare materială în gospodărie. Indicatorul risc de sărăcie și excluziune socială este alcătuit din trei componente și se referă la cei care:

1. Se află sub pragul sărăciei (60% din venitul median disponibil pe adult-echivalent).
2. Se află în stare de depravare materială și socială severă (nu poate face față unor cheltuieli neprevăzute, nu are acces la internet în scop personal etc.).
3. Trăiesc într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.

Pentru ca o persoană să fie în risc de sărăcie sau excluziune socială trebuie să satisfacă oricare dintre condițiile de mai sus. Aproape patru milioane de oameni se confruntă cu sărăcia, alte patru, cu depravarea materială din gospodărie și, undeva la 720.000, cu intensitatea redusă a muncii în 2023. 

1.4 milioane de oameni se află atât în risc de sărăcie, dar și într-o situație de depravare materială severă. Aproape două milioane se află doar în risc de depravare materială severă ce arată că, în ciuda depășirii nivelului de sărăcie, situația este dezolantă pentru o bună parte dintre oameni.

Situația dezolantă rămâne o problemă de imaginație politică: la 35 de ani de la Revoluție, moment în care s-a promis bunăstare, cum de o treime din populație nu ajunge să aibă cel puțin minimul necesar? Problema devine și mai complexă dacă luăm în calcul traiul decent care, în teorie, trebuie să fie elementul fundamental care stă la baza calculului salariului minim (coșul minim de consum pentru un trai decent - Legea nr. 174/2020). 

Din 2015 până în prezent, numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială a scăzut de la 44.5% la 32% - o scădere cu 2,8 milioane. Față de 2015, se trăiește mai bine, cel puțin statistic, dar o reducere a sărăcie nu înseamnă direct crearea bunăstării. 

Pragul de sărăcie în 2023 era de 19.433 lei/an, aproximativ 1.620 lei pe lună, conform ultimelor date Eurostat. În România de astăzi 1.620 lei pot asigura cel mult supraviețuirea individuală, dacă persoana în cauza deține locul unde locuiește sau dacă mai are și venituri adiționale în gospodărie. Salariul minim la finalul anului era de 2.079 RON net, iar în aceeași perioadă coșul minim pentru un trai decent era de aproximativ 3.807 lei net. 

Înainte de transferurile sociale, în principal înainte de pensii, peste 47.1% dintre români se aflau în risc de sărăcie -- nu treceau pragul de 1.620 lei pe lună. Pensia rămâne în continuare principalul mecanism de reducere a sărăciei, înjumătățind practic numărul de persoane care se confruntă cu dificultăți materiale. Reducerea sărăciei în rândul persoanelor vârstnice, în principal a pensionarilor, nu înseamnă neapărat și bunăstarea acestora. Pensia medie în prima parte a anului 2024 era de 2.418 lei, situându-se sub nivelul coșului minim de consum pentru un trai decent. 

După acordarea pensiilor, 25% din populația țării se află în risc de sărăcie în 2023. După transferurile sociale (inclusiv pensiile), precum ar fi venitul minim de incluziune, șomajul sau alocațiile, ajungem la 21.1% din totalul populației – 3,97 milioane de români.

Educația, calea sigură de reducere a sărăciei

În imaginația populară, educația reprezintă unealta la îndemâna fiecăruia dintre noi pentru a-și asigura un viitor mai bun. În timp ce doar 4.8% din persoanele cu studii superioare se află în risc de sărăcie, 57.4% dintre cei cu un nivel scăzut de educație formală se confruntă cu aceleași probleme. Doar absolvirea ciclului liceal înjumătățește riscul de sărăcie și excluziune socială de la 57.4% la 25.4% în timp ce absolvirea studiilor superioare scade riscul de 10 ori.

La momentul actual, după rezultatele de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, importanța educației revine ca subiect central. Importanța educației formale revine adusă în discuție de influenceri de tipul Andrew Tate și clonele acestuia care pun sub semnul întrebării într-un mod retoric și batjocoritor importanța școlii. Contra-exemplul adus de aceștia este posibilitatea de-a face mulți bani fără școală, de-a putea trăi o viață burgheză fără să trebuiască să mergi la școală. Posibilitate există, precum și lebăda neagră poate fi văzută într-un lac plin de lebede albe, doar că de câte ori ne vom întâlni cu acest caz izolat?

Raportându-ne la generalități, putem trage concluzia că, în momentul de față, educația este instrumentul cel mai eficient în a scoate oamenii din sărăcie. Datele la nivel european ne confirmă ipoteza, unde 35% dintre oamenii cu un nivel scăzut de educație sunt victime ale sărăciei, comparativ cu 10.2% dintre cei cu studii superioare. 

Există o diferență la nivel european, în mare parte 30 – 40% dintre persoanele cu studii scăzute și aproximativ 7 – 10% dintre cei cu studii superioare se confruntă cu sărăcia. Diferența este semnificativă, doar că, în cazul României, terminarea studiilor superioare reduce de cel puțin 10 ori posibilitatea unei persoane de-a se afla în risc de sărăcie.

Posibilitatea progresului pe calea educației este de aplaudat, dar în același timp trebuie să ne întrebăm: de unde provine această diferență atât de mare? Persoanele cu studii reduse își găsesc cu greu de muncă, în general, nu doar din cauza educației. Locurile de muncă nu sunt distribuite egal, există mai multe oportunități de angajare în centrele urbane, iar riscul de sărăcie este mai mare în rural, unde, de asemenea, și nivelul de persoane cu un nivel de educație scăzut este mai ridicat.

Importanța educației devine mai accentuată când ne uităm la copiii celor care se află în risc de sărăcie. Pentru părinții care au studii superioare, riscul este de 7.1%, comparativ cu 81% pentru cei cu studii scăzute. Practic, nivelul scăzut al educației condamnă copiii să reproducă sărăcia în care și părinții lor trăiesc. 

Posibilitatea „ridicării pe propriile puteri” devine o sarcină dificilă ce reprezintă excepția de la regulă. Unii pornesc cu un start mai favorabil, iar alții se nasc în sărăcie oarbă, confirmând că șansele de-a reuși în viață sunt determinate în principal de mediul în care te naști. 

Și oamenii sărăci valorifică educația, doar că atunci când nu ai îndeajuns să pui pe masă sau destule lemne în sobă, performanța școlară cade pe-o poziție inferioară. Mai apoi, când infrastructura școlară fie este deficitară sau nu mai există în satul de reședință, valorificarea educației rămâne posibilă doar pentru un eșantion mai îngust dintre oameni. 

Dacă ar fi să tragem linie și ne-am uita în urmă, România de azi este mai puțin săracă, iar tendința este de scădere de la an la an. Parte a Pilonului european al drepturilor sociale, România are printre cele mai ambițioase ținte de reducere a sărăciei: -2,5 milioane de oameni până în 2030. 

Creșterea participării pe piața muncii, în principal a femeilor (aproximativ 59.1%) ar duce la o creștere a veniturilor pe cap de locuitor și ar scoate în mod direct mai mulți oameni din sărăcie. Așa cum am punctat mai sus, reducerea sărăciei nu înseamnă și bunăstare, iar simpla angajare a femeilor nu reduce riscurile cu care se confruntă o gospodărie.

Riscul de sărăcie și excluziune socială ne arată o direcție generală, dar pentru a contura o imagine de ansamblu avem nevoie și de-o analiză a infrastructurii sanitare, școlare, sociale din zone. Numărul creșelor publice este scăzut din 1990 până în prezent, școlile în sate s-au închis, iar numărul medicilor de familie s-a redus în mediul rural. 

În fața acestor provocări, pe lângă deficitul de cont curent și deficitului bugetar, care va fi răspunsul statului? A tăia din puținele resurse publice va duce la o creștere a inechităților care deja sunt amplificate pentru cei cu studii reduse și aflați în risc de sărăcie.