CCR: În procedura insolvenței, onorariul administratorului judiciar nu e stabilit arbitrar, atunci când e plătit din averea firmei debitoare. Prevederile în cauză sunt constituționale

Opinia judecătorilor în acest sens o găsim în Decizia CCR 159/2024, care a apărut recent în Monitorul Oficial și prin care s-a respins o excepție de neconstituționalitate ce viza alineatul 2 al articolului 57 din Legea insolvenței:

„În cadrul primei ședințe a adunării creditorilor, creditorii care dețin mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i și onorariul. În cazul în care onorariul se va achita din [fondul de lichidare], acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 (...). Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. În această din urmă situație nu va mai fi necesară confirmarea judecătorului-sindic. Prima ședință a adunării creditorilor va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cât și stabilirea onorariului acestuia.”

Această prevedere a fost atacată la CCR de o societate din Piatra Neamț, care era nemulțumită, în esență, de faptul că, atunci când onorariul practicianului în insolvență urmează să fie achitat din averea societății debitoare, la baza stabilirii acestuia nu se află criterii clare. Astfel, norma criticată ar trebui declarată neconstituțională, pentru că se încalcă principiile legalității, egalității în drepturi și dreptul la un proces echitabil.

Potrivit judecătorilor CCR, deși există loc pentru o negociere în stabilirea onorariului, nu se poate spune că acest lucru se face la întâmplare. Există, totuși, anumite criterii în funcție de care se stabilește onorariul și trebuie să se țină seama de ele tocmai pentru că este în interesul creditorilor să recupereze cât mai mult din propriile creanțe.

„Având în vedere cadrul legal antereferit - Legea nr. 85/2014 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 -, Curtea reține că, într-adevăr, în general, stabilirea onorariului practicianului în insolvență are loc prin negocierea acestuia cu creditorii procedurii, dar aceasta nu înseamnă că se poate stabili în mod arbitrar, fără a se ține seama de factorii care reflectă gradul de complexitate a activității depuse de acesta în contextul procedurii insolvenței, astfel cum sunt prevăzuți la art. 38 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006; în caz contrar, depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvență, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ține seama de prevederile antereferite constituie concurență neloială și se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

De altfel, negocierea și stabilirea onorariului practicianului în insolvență reprezintă o garanție a respectării interesului colectiv al creditorilor, care presupune gestionarea eficientă a procedurii în vederea acoperirii pasivului debitorului insolvent, ținând seama și de faptul că, în principal, aceștia suportă consecințele insolvabilității debitorului și deciziilor care ar putea diminua gradul de recuperare a propriilor creanțe, fiind direct interesați de maximizarea nivelului de acoperire a pasivului debitorului și, nu în ultimul rând, de efectuarea unor cheltuieli rezonabile aferente acestui tip de serviciu”, scrie în motivarea CCR.

Prin urmare, judecătorii au respins excepția de neconstituționalitate, punctând că nu vorbim de nicio încălcare a vreunui principiu sau drept din Constituție:

„Față de această împrejurare, aplicând considerentele de principiu cu privire la principiile invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, se constată că, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenței, cărora li se circumscriu și prevederile cuprinse în Legea nr. 85/2014, prin care se instituie desemnarea unui administrator judiciar, precum și stabilirea onorariului acestuia.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât:

(i) prevederile criticate sunt în consonanță cu principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, deoarece își găsesc concretețea în coroborare cu întreg ansamblul legislativ în materie, și, prin urmare, la negocierea și stabilirea onorariului în discuție trebuie avute în vedere anumite aspecte care să reflecte gradul de complexitate a activității depuse de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar;

(ii) în materia insolvenței, legiuitorul a luat în considerare criteriul valorii creanțelor, în virtutea naturii speciale a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, astfel că nu se poate reține pretinsa încălcare a principiului egalității în drepturi; există mecanisme legale prin care decizia creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea totală a creanțelor și hotărârile adunării creditorilor de desemnare a persoanelor în discuție și de stabilire a onorariului pot fi contestate la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, iar activitatea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar poate fi supusă controlului judecătorului-sindic, astfel că există acces liber la justiție, context în care subiecții îndrituiți cu calitate procesuală în procedura insolvenței pot face cererile și apărările pe care le consideră necesare, în condițiile legii, aspect ce se circumscrie dreptului la un proces echitabil.”