Ordinul comun 5.339/2.025/2024 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul II al anului 2024 a fost publicat vineri în Monitorul Oficial și prevede majorarea cu 20 de lei a valorii tichetului, acesta ajungând 660 de lei, față de 640, cât este din aprilie anul acesta.
„Pentru semestrul II al anului 2024, începând cu luna octombrie 2024, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, cu modificările ulterioare, este de 660 lei”, prevede noul ordin, această valoare urmând să fie aplicabilă și pentru primele luni ale semestrului I ale anului 2025.
Tichetele de creșă sunt doar una dintre formele prin care angajatorul își poate sprijini financiar angajații - părinți, care nu sunt în concediu de creștere și-și duc copiii la creșă ori îi lasă în grija unor bone care lucrează autorizat. Tichetele se acordă lunar, în baza unei documentații stabilite prin lege și detaliate la nivel de angajator și sunt nesupuse contribuțiilor sociale obligatorii. Nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor de creşă nu poate depăşi lunar suma prevăzută prin ordin de ministru, pentru fiecare copil aflat la creşă.
Ministerul Finanțelor a publicat la final de 2023 lista actualizată a unităților emitente de tichete pe suport electronic din România, unde vedem că există la acest moment două unități care emit și tichete de creșă pe suport electronic- e vorba de UP România și Edenred.
Comentarii articol (0)