Directiva europeană privind egalitatea de tratament: Diurnele diferite între angajații femei și bărbați care lucrează în aceleași condiții de muncă nu arată o discriminare, atâta vreme cât lucrătorii nu fac aceeași muncă sau una de valoare egală

În cauza C‑314/23, CJUE a fost sesizată cu o cerere preliminară din partea Curții Naționale din Spania cu privire la interpretarea Directivei 2006/54/CE privind egalitatea de tratament între bărbați și femei la locul de muncă. STAVLA, sindicatul care reprezinta interesele personajului de cabină, a contestat articolul 93 din convenția colectivă aplicabilă personalului de cabină, argumentând că acesta introduce o discriminare indirectă pe criteriul sexului în privința cuantumului diurnelor acordate pentru cheltuielile de deplasare, altele decât cele de cazare și transport. Diurnele acordate piloților, conform convenției lor colective, erau semnificativ mai mari decât cele acordate personalului de cabină (94% din personalul de cabină era format din femei, în timp ce 93,71% din piloți erau bărbați).  STAVLA a argumentat că, deși diurnele nu constituie salariu, ele reflectă niște condiții de muncă și că diferența de cuantum nu poate fi justificată de diferența de valoare a muncii prestate. 

Astfel, CJUE a fost întrebată dacă constituie o discriminare indirectă pe criteriul sexului privind condițiile de muncă, contrară dreptului Uniunii, faptul că o companie aeriană acordă diurne mai mici personalului de cabină (majoritar feminin) decât piloților (majoritar masculin), pe baza aplicării unor convenții colective distincte? 

Curtea a stabilit că diurnele, deși nu remunerează o muncă specifică, constituie un avantaj acordat de angajator lucrătorului „pe motivul încadrării în muncă a acestuia din urmă”. Astfel, ele se încadrează în definiția „remunerației” din Directiva 2006/54, dat fiind că compensează forfetar anumite cheltuieli suportate de lucrători ca urmare a deplasărilor lor profesionale. 

Mai departe, Curtea a constatat că membrii personalului de cabină și piloții nu efectuează aceeași muncă și că munca lor nu poate fi considerată de valoare egală. Art.l 4 din Directiva 2006/54 interzice diferența de tratament în remunerare doar pentru „aceeași muncă sau pentru o muncă căreia i se atribuie o valoare egală”. Prin urmare, diferența de tratament în privința diurnelor nu constituie o discriminare indirectă pe criteriul sexului. Prin urmare, diurnele nu se încadrează în categoria „condițiilor de muncă”, așa cum a înclinat sindicatul să considere. 

„Art. 2 alin. (1) lit. (e) și art. 4 din Directiva 2006/54/CE (...) trebuie interpretate în sensul că, pe de o parte, diurnele care compensează în mod forfetar anumite cheltuieli suportate de lucrători ca urmare a deplasărilor lor profesionale constituie un element al remunerației lor și că, pe de altă parte, o diferență între cuantumul unor astfel de indemnizații, după cum sunt acordate unui grup de lucrători compus majoritar din bărbați sau unui grup de lucrători compus majoritar din femei, nu este interzisă de această directivă atunci când aceste două grupuri de lucrători nu exercită aceeași muncă sau o muncă căreia i se atribuie o valoare egală”, a conchis CJUE. 

Noțiunea de diurnă trebuie privită în contextul fiecărui act normativ

• Directiva 2003/88/CE privind organizarea timpului de lucru, unde CJUE a stabilit că anumite elemente ale remunerației, inclusiv cele care acoperă costuri ocazionale, nu trebuie luate în considerare la calcularea sumei cuvenite pentru concediul anual. În cauza C‑155/10 însă, CJUE nu excludea includerea acestor elemente în remunerația totală a lucrătorului.
  
  
• Directiva 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor, unde CJUE a considerat că o diurnă al cărei cuantum variază în funcție de durata detașării face parte din salariul minim, cu excepția cazului în care este destinată rambursării cheltuielilor efective. Această interpretare nu contrazice includerea diurnelor forfetare în remunerația totală conform Directivei 2006/54.