Dacă refuz să merg la petrecerea firmei sunt forțat să-mi iau o zi de concediu, în timp ce aceia care merg sunt pontați. E normal să fiu penalizat așa?

 „La firma unde sunt angajat se organizează o petrecere, seara, în afara orelor de muncă (programul meu fiind de la 8 la 16) și cu toate acestea, cei care nu vor să participe sunt obligați să își ia o zi de concediu, pe motiv că doamnele care s-au ocupat să organizeze evenimentul «s-au trudit»; cei care participa vor fi pontați cu zi normală de lucru; precizez că toată activitatea firmei în ziua respectivă va fi oprită. Este legal să mă oblige să îmi iau o zi de concediu de odihnă pentru că nu vreau să particip la petrecere?” 

Vor fi, probabil, mulți care vor spune că o atare inițiativă este chiar lăudabilă și că și-ar dori chiar un angajator care dă petreceri în timpul programului de muncă; adică „să ne și distrăm, să primim și salariu pentru asta”.

Probabil că nici nu mai are rost să aducem în discuție aspectele care ne indică foarte clar că perioada de repaus anual și concediul de odihnă sunt guvernate de niște reguli clare, că la bază ar trebui să stea buna-credință a părților ș.a.m.d.. Dar o să ne concentrăm pe situația care, probabil, va împărți în două categorii salariații: o categorie fiind chiar încântată de astfel de inițiative ale angajatorului, în timp ce cealaltă categorie va considera că toată treaba asta este un abuz al angajatorului.

Concediul de odihnă nu poate fi impus în afara cadrului legal care presupune, pe lângă predictibilitate (programarea pentru anul următor), o consultare reală a celor doi participanți (salariat/salariați și angajator), dar și atingerea scopului, respectiv odihnă și recreere. Nu există conceptul de a obliga un angajat să-și ia concediu de odihnă, totodată, iar în cazul prezentat care că vorbim mai mult despre o pedeapsă pentru cei care „nu apreciază” inițiativa angajatorului de a considera o petrecere ca fiind timp de muncă și „truda” celor care s-au ocupat de organizarea respectivului eveniment.

Ne ducem apoi la la art. 17 alin. (3), (4) și (5), art. 41 alin. (3) lit. f) din Codul muncii, precum și la prevederile Ordinului ministrului muncii nr. 2171/2022 și observăm că unul dintre elementele esențiale ale contractului este chiar „timpul de muncă și timpul de odihnă”, inclusiv repartizarea programului de muncă.

Practic, legiuitorul ne indică foarte clar că relația de muncă trebuie să fie predictibilă pentru ambele părți și, mai departe, este dificil de crezut că printre sarcinile și atribuțiile oricărui salariat s-ar afla și obligația de a participa la petreceri organizate în afara programului de lucru înscris corespunzător în contractul individual de muncă la lit. G, pct. 1 lit. a) sau la lit. G, pct. 2, lit. a), după caz.

Nici în situația în care această petrecere ar avea loc în timpul programului de muncă nu s-ar putea aprecia că toți lucrătorii ar fi obligați să participe, iar în ambele situații nu ar putea fi ignorate regulile specifice securității și sănătății în muncă, așa cum nici consumul băuturilor alcoolice nu ar putea fi permis în timpul programului de muncă sau în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Deși invocarea aspectelor legale prezentate anterior reprezintă, de fapt, o opinie deloc populară și chiar de natură să strice „distracția” lucrătorilor, nu putem confunda munca cu distracția, așa cum nici relația de muncă nu poate depăși limita care o desparte de viața privată a oricărui lucrător.