Week of skills: Job-uri verzi (și cai verzi pe pereți) în viitorul României

Tranziția verde în România se află între luptele Ministrului Energiei cu ONG-urile de mediu (plângere penală la DIICOT împotriva Greenpeace) și a fraudelor de la Programul Casa Verde: în regiunea Vest fondurile s-au epuizat într-un minut și 26 de secunde. Oamenii își pun panouri fotovoltaice, iar OMV construiește patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate de aproximativ 450 MW. 

România emite 0,19% din totalul emisiilor de CO2 și 35,2% din producția totală de energie vine din surse regenerabile. 25,6% din energia electrică este generată de hidrocentrale, alături de 19,8% din zona nucleară. Statistic, România nu se află într-o situație rea, mai ales dacă considerăm și succesul listării publice a Hidroelectrica ca un indicator în tranziția verde.

Povestea tranziției economiei se complică la nivelul de competențe, iar România se află în prezent într-o continuă scădere a ocupațiilor care au legătură cu mediul sau tranziția justă. De la aproximativ 217.000 de lucrători în 2013, astăzi mai sunt doar 137.000. Cele mai semnificative scăderi au fost în:

• managementul resurselor forestiere: de la 68.000 la 31.000;
• managementul ariilor forestiere: de la 54.000 la 23.000;
• managementul deșeurilor: de la 40.000 la 25.000.

În aceeași perioadă, la nivelul întregii Uniuni Europene, numărul de job-uri ce au legătură cu protecția mediului au crescut. Până și în Bulgaria, țara vecină cu care adesea ocupăm locurile codașe în vederea bunăstării și echității, numărul de poziții ocupate a crescut de la 33.000 la 68.000 în perioada 2013 – 2022. 

Numărul mare de angajați nu arată și un grad de protecție adițional față de mediu sau o importanță crescută referitoare la tranziția justă. Creșterea angajării oferă mai multe brațe de lucru și poate duce la o creștere a productivității muncii, doar că depinde și de calificare, dar și de nevoile din piață. La capitolul calificări, România stă în urmă, așa cum am arătat în analizele anterioare, iar competențele lucrătorilor rămân sub-utilizate – 7 puncte, cel mai mic punctaj din UE.

Schimbările climatice ne-au arătat vara aceasta că putem avea temperaturi de peste 40 de grade Celsius timp de mai multe zile în București, urmate de ploi la câteva săptămâni distanță care au lăsat oameni din zona Moldovei într-o situație precară. Schimbările climatice ne lasă expuși la o serie de riscuri, iar, așa cum a afirmat și Comisia Europeană în repetate rânduri, trebuie luate măsuri pentru a preveni un impact dezastruos.

În 2019, UE a modificat baza legală în ce privește politicile de energie pentru a ajunge la emisii net-zero până în anul 2050. Pandemia și războiul din Ucraina au îngreunat tranziția, deoarece securitatea energetică a devenit prioritatea principală, doar ca mai apoi Raportul Draghi să arate că dacă ne dorim să rămânem competitivi, trebuie să ne mișcăm rapid către o tranziție justă.

Planul național pe 10 ani

Parte a Regulamentului privind guvernanța uniunii energetic și a acțiunilor climatice UE, fiecare stat membru european are obligația de-a elabora un plan energetic și climatic la nivel național pe 10 ani. Planul este detaliat, include consumul curent de energie, angajarea din domeniu și oferă proiecții de termen lung. Țintele principale ale planurilor sunt decarbonizarea, eficiența energetică, securitatea energetică, piața internă a energiei, cercetarea, inovarea și competitivitatea.

Planul României este la fel de ambițios și propune să adauge cel puțin 100.000 de locuri noi de muncă verzi. Dintre acestea, aproape 29.000 vor fi job-uri directe din industrie care vor include producția de energia, de turbine, montarea acestora, tranziția din fabrici, etc. Joburile directe vin la pachete cu cele create pentru a el susține, aproape 24.000, iar mai apoi cu cele indirecte, în jur de 48.000.

Crearea de locuri de muncă se lovește totuși de un impas în momentul de față, acela al absorbției fondurilor, dar și a climatului economic favorabil. Finanțarea din PNRR pentru metroul din Cluj a fost pierdută, iar în curând ne așteptăm la amenzi din cauza unei lipse de transparență în alegerea conducerii mai multor companii sau agenții de stat. La principalele companii deținute majoritar de stat (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz și Transelectrica) reforma administrativă nu s-a realizat, ceea ce va împinge România să piardă 500 milioane de euro. 

Problema finanțării se observă și la nivelul achizițiilor publice, unde 42% dintre licitațiile organizate în România în anul 2022 au fost cu un singur participant ofertant. Nu doar că 42% au fost cu un singur participant, dar 86% au avut ca principiu câștigător „prețul cel mai mic” ce indică o lipsă a calității în procesul de decizie. În acest context al achizițiilor publice la pachet cu pierderea fondurilor din cauza incompetenței administrative, viitorul tranziției verzi rămâne incert. 

Nu doar lipsa capacității administrative este problema, dar și deficitul și gradul de îndatorare cu care se confruntă România. Investițiile în tranziție fac parte din variile strategii și planuri, printre care amintim și Strategia Națională pentru Cercetarea, Inovare și Specializare Inteligentă 2022 – 2027. Planurile de acțiune sunt multiple și chiar dacă la finalul perioadei de referință nu ajung să fie implementate în totalitate, pot să fie din nou creionate la anul. Pe hârtie, există îndeajuns de multe pârghii care să favorizeze tranziția verde și să încurajeze dezvoltarea de locuri de muncă verzi.

În practică ne lovim de aceeași problemă ca până acum: implementarea măsurilor necesare. Situația tranziției verzi este dificilă, iar în cazul României care generează un procent infim de emisii de CO2 la nivel mondial, care a și închis cea mai bună parte din minele și centrale pe cărbune, țintele sunt diferite față de Statele Unite sau China. Statele Unite și China arată modelul de investiții publice în care statul ia rolul central și aruncă cu bani în industriile-cheie.

Intervenția statului în cele două economii este și mai ușoară, atât de dimensiunile economiei, dar și de importanța acestora pe sfera geopolitică. România ar putea să dea drumul la tiparniță, să introducă mai mulți bani în economie cu care să acopere deficitul pe termen scurt, iar mai apoi să-i arunce către industrii pentru formare, dezvoltarea capacităților și crearea de infrastructură acolo unde nu este prezentă.

Tipărirea pare a fi soluția simplă, dar ar duce la o devalorizare a monedei ce-ar face importurile mai scumpe, iar România este dependentă de acestea în condițiile în care balanța comercială (diferența exporturi – importuri) se adâncește. În situația actuală, colectarea mai bună reprezintă soluția optimă, deoarece povara fiscală pe lucrători este ridicată, iar majoritatea salariilor ajung să fie în zona salariului minim.

Până la colectarea mai bună de taxe și impozite, Guvernul refuză să comunice public măsurile propuse, iar criza climatică se adâncește. Exemplul tranziției impuse de terapia de șoc a anilor 1990 a dus la o concediere în masă a minerilor și la o reconversie profesională a acestora. Dintr-un sat de mineri, făceai frizeri, doar că nu erau îndeajuns de multe frizerii, așa că ajungeau să fie șomeri cu diplomă. 

Formarea celor care vor fi afectați de schimbările climatice rămâne un subiect central pe care Uniunea Europeană îl vede rezolvat prin diversele arii de finanțare. În locul menținerii unei presiuni ridicate pe stat, asociațiile în parteneriat cu autoritățile publice pot accesa fonduri pentru a forma, instrui și pregăti profesional oamenii pentru viitor. Riscul este ca fără o analiză clară a nevoii din piață, să ajungem din nou cu un sat de frizeri.