ACCES PREMIUM
De ce premium?
e-Factura B2C: Guvernul va stabili clar prin legislație că NU este obligatorie colectarea CNP-urilor. Totodată, există discuții și despre o amânare
De la 1 ianuarie 2025, companiile vor trebui să transmită în e-Factura inclusiv facturile emise în relația business to consumer (B2C). În acest sens, cel puțin o parte a mediului de afaceri a înțeles că va fi necesară colectatea CNP-urilor persoanelor fizice. Din acest motiv, autoritățile vor veni cu o clarificare legislativă pentru a stabili că vorbim de o chestiune opțională, spun specialiștii. Totodată, există discuții și despre o amânare a obligației, dar e greu de spus dacă vom vedea așa ceva.
Articolul continuă mai jos
__________
ACTUALIZARE (05.12.2024): Clarificarea despre opționalitatea colectării CNP-urilor a fost introdusă formal în legislația e-Factura. Obligația transmiterii facturilor B2C rămâne aplicabilă de la 1 ianuarie 2025.
__________
„Înțelegem, din discuțiile cu Ministerul Finanțelor, că urmează o clarificare legislativă prin care să se menționeze că includerea CNP-ului în factură nu este obligatorie, ci opțională”, a precizat, la o întâlnire recentă cu presa,
Georgiana Iancu, Partener la EY România.
Informația a fost confirmată indirect și la o conferință recent organizată de avocatnet.ro, prin vocea
Mirelei Păunescu, Expert contabil și Consultant fiscal:
„După cum probabil că știți, au fost discuții despre un cod suplimentar CNP-ului care urma să fie alocat persoanelor fizice. Din câte știu, intenția de a aloca un cod suplimentar persoanelor fizice a fost amânată un pic. N-a mai apărut în Monitorul Oficial proiectul pe care l-a inițiat și pe care intenționa să-l dea Ministerul Finanțelor. Dar, din nou, din câte știu, nu va exista obligația de a colecta CNP-ul.”Dincolo de controversa cu colectarea CNP-urilor persoanelor fizice, între mediul de afaceri și Ministerul Finanțelor
există și discuții despre o potențială amânare a obligației de a transmite facturile din relația B2C. Însă rămâne de văzut ce decizie vor lua autoritățile.
„Foarte multă lume e curioasă să știe dacă această obligație existentă în legislație va intra efectiv în vigoare începând cu 1 ianuarie 2025 sau dacă Ministerul Finanțelor va amâna un pic intrarea în vigoare? Adevărul este că impunerea obligației de a încărca facturile către persoanele fizice în e-Factura a stârnit nenumărate controverse și nenumărate discuții - nu doar în ceea ce privește contribuabilii foarte mari, care emit un volum uriaș de facturi către persoane fizice. Pe lângă aspectele de natură operativă și legate de costuri și de posibilitatea de a te conforma într-un timp relativ scurt, au fost și foarte multe discuții care vizau inclusiv dreptul României de a impune o astfel de obligație, în ceea ce privește încărcarea facturilor emise către persoanele fizice în sistemul e-Factura.Se pare că această încărcare a facturilor către persoanele fizice nu va presupune obligația de a colecta CNP-urile. Au fost discuții în acest sens, în ceea ce privește GDPR (Regulamentul general privind protecția datelor - n. red.) și obligația de a proteja datele personale. Și au fost, de asemenea, foarte multe presiuni care s-au pus pe Ministerul Finanțelor (și care se pun în continuare) în ceea ce privește amânarea obligației de a transmite facturile emise pentru persoanele fizice în e-Factura începând cu 1 ianuarie 2025. Nu știu să zic dacă Ministerul Finanțelor va alege să amâne intrarea în vigoare a acestei obligații. Pot să vă spun că și dacă alege o amânare, probabil că, de la un anumit moment, această obligație cu siguranță va fi impusă”, a detaliat Mirela Păunescu.
Cert este că autoritățile ar putea să renunțe la componenta B2C a sistemului e-Factura. De ce? Pentru că
aceste informații ar putea fi obținute direct prin sistemul SAF-T. În prezent, raportările SAF-T sunt obligatorii pentru firmele mari și mijlocii, însă firmele mici vor căpăta și ele obligația de la 1 ianuarie 2025 (ce-i drept, cu o perioadă de grație de șase luni).
„În ce măsură este necesar a fi raportată e-factura pe canalul B2C? Eu aș spune, apropo și de suprapuneri, că SAF-T tratează în mod specific și facturile B2C. Facturile B2C sunt codificate pentru situațiile în care există CNP, dar există și o codificare specifică pentru acele facturi emise către clienți care n-au furnizat CNP-ul. Deci, Fiscul are posibilitatea și acum să extragă din SAF-T aceste facturi B2C. Nu putem decât să sperăm că această posibilitate va fi revizuită în perioada următoare, astfel încât să nu mai existe aceste dublaje, cu atât mai mult cu cât e-Factura B2C este doar o raportare suplimentară către Fisc a datelor din facturi, pentru că factura către clientul meu persoană fizică va fi comunicată tradițional - în format tipărit, prin platforme online, prin e-mail, așa cum este comunicată și acum. Deci, vizavi de necesitatea unui astfel de demers, pe termen foarte scurt, în contextul tuturor acestor raportări digitale, vedem că există alternative, soluții și ne așteptăm ca autoritățile să țină cont de acestea”, a mai spus Georgiana Iancu.
Conform OUG 69/2024, au apărut
noi etape în calendarul implementării e-Factura, dar, de data aceasta, în relația B2C. Mai precis, folosirea e-Factura pentru facturile emise în relația B2C este opțională în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2024. Ulterior, de la 1 ianuarie 2025, folosirea sistemului în relația B2C devine obligatorie pentru majoritatea contribuabililor. Conform actului normativ,
„Livrările de bunuri/Prestările de servicii efectuate către o persoană fizică care se identifică în relația cu furnizorul/ prestatorul prin codul numeric personal se consideră efectuate în relația B2C.”
Citește mai mult despre
e-Factura,
factura electronica,
facturare electronica,
B2C,
business to consumer,
SAF-T,
cod numeric personal
Specialiști citați în acest articol
Georgiana Iancu este Partener în cadrul departamentului de taxe al EY România, fiind Liderul practicii fiscale indirecte, cu o experiență profesională de 15 ani. Georgiana a fost implicată într-o serie de proiecte de consultanță, revizuire și structurare fiscală, precum și în dezvoltarea de instrumente și proceduri pentru prevenirea fraudelor în domeniul TVA. De asemenea, a asistat cu succes mai multe companii locale și internaționale în timpul inspecțiilor fiscale inițiate de autoritățile fiscale române, precum și în procesul de contestare fiscală. Experiența sa acoperă o gamă largă de industrii, precum retail și FMCG, energie, industrial products și automotive.
Mirela Păunescu
Consultant fiscal, auditor financiar, expert contabil și conf. univ. dr. la ASE București
Cu o experiență de peste 20 ani, Mirela oferă consultanță de specialitate pe probleme de fiscalitate, raportări financiare conform IFRS sau sustenabilitate și servicii de formare profesională internă pentru companii multinaționale și naționale.
Fiind implicată în forurile de conducere ale organismelor de supervizare ale sectorului financiar contabil din România, de-a lungul timpului, Mirela a coordonat departamentele responsabile cu emiterea de reglementări legislative proprii, învățământ, publicații și altele, participând activ și în procesul de transpunere în România a legislației europene cu impact în domeniul financiar-contabil.
Mirela acoperă industrii precum: Pharma, Apărare, Producție, Imobiliare, Servicii și Comerț de bunuri diverse etc.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)