În contextul folosirii e-Factura, în condițiile în care aproape toate facturile simplificate trebuie transmise, mai nou, în sistem, apare întrebarea despre cum facem diferența între o factură simplificată și una normală? Potrivit specialiștilor, diferența constă în numărul de informații ce trebuie să apară în una sau în cealaltă, relevant pentru discuție fiind articolul 319 din Codul fiscal. Citește articolul
În cursul anului 2024 au venit câteva noutăți majore care au legătură cu sistemul e-Factura, cel în care contribuabilii trebuie să transmită facturile emise în relația B2G, B2B și, mai nou, B2C. Astfel, iată principalele chestiuni de reținut în noul an. Citește articolul
În contextul trecerii la obligativitatea de a transmite în e-Factura facturile emise către persoanele fizice, specialiștii subliniază că NU vorbim de o obligație de a emite automat facturi pentru toate tranzacțiile în relația B2C. Astfel, psihologii și alți profesioniști, care emit de obicei doar chitanțe pentru clienții lor, scapă de emiterea facturilor. Citește articolul
O tranzacție trebuie înregistrată în contabilitate chiar dacă lipsește factura electronică aferentă din Spațiul Privat Virtual (SPV), atrage atenția fiscalistul Cristian Rapcencu. Astfel, acesta a explicat cum ar putea să procedeze contribuabilii care n-au primit factura originală prin sistemul e-Factura. Citește articolul
În contextul trecerii la obligativitatea de a transmite facturile B2C în e-Factura, discuția legată de includerea sau nu a CNP-ului persoanelor fizice rămâne una dificilă. Cu toate că autoritățile au clarificat că CNP-ul nu este necesar pentru a transmite facturile în sistem, specialiștii atrag atenția că pot exista alte acte normative (unele „nefiscale”, dacă putem spune așa) care să impună trecerea sa pe facturile B2C. Citește articolul
În condițiile în care facturile emise către persoanele fizice (adică în relația B2C) trebuie transmise în sistemul e-Factura de la 1 ianaurie 2025, există comercianți online care și-au pus întrebarea dacă pot evita, totuși, acest lucru? Răspunsul este, în mod clar, nu, potrivit specialiștilor - emiterea facturilor, către clienții persoane fizice, este obligatorie în cazul comerțului online. Citește articolul
Referitor la codificarea utilizată în sistemul e-Factura, specialiștii sfătuiesc ca firmele să evite folosirea notei de creditare (cod 381) și a facturii de corecție (cod 384) și să apeleze cât mai mult posibil la factura standard (cod 380). Adică să facă stornări și corecturi numai prin factura standard, pentru că, în acest fel, lucrurile sunt mai simple la nivel de contabilitate. Explicațiile vin în contextul apariției recente a unui ghid privind codificările din partea Fiscului. Citește articolul
Două măsuri importante, de simplificare, pentru comercianții de bunuri și prestatorii de servicii, care sunt obligați să folosească aparate de marcat, sunt prevăzute de o lege oficializată recent și care se aplică din 26 decembrie 2024. Citește articolul
Cu toate că obligația de transmitere a facturilor, în sistemul e-Factura, pentru relația business to consumer (B2C) se aplică de la 1 ianuarie 2025, amenzile pentru nerespectarea acesteia se aplică abia de la 1 iulie 2025. Citește articolul
Contribuabilii care primesc și înregistrează o factură B2B în orice alt format decât cel original transmis prin sistemul e-Factura riscă, în prezent, atât o amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii, cât și respingerea deducerii TVA-ului aferent. Însă chiar dacă ulterior s-ar câștiga la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) deducerea TVA-ului în baza facturii clasice, amenda pe care o pot aplica autoritățile nu se poate recupera, atrag atenția fiscaliștii. Citește articolul