Angajarea pe un post ce necesită calificări n-ar trebui să se facă doar pentru că omul „știe meserie”

Nu este nicio noutate faptul că în prezent piața prezintă un deficit de forță de muncă pregătită profesional, școlile profesionale s-au împuținat în ultimii 34 de ani și din ce în ce mai mulți tineri ajung pe piața muncii fără o calificare/pregătire profesională bine definită și susținută de un document oficial.

În aceste condiții sintagma „hai că o să furi meserie de la meșterul nostru!” poate fi des întâlnită, însă este dificil de înțeles cum de nu se gândește nimeni la riscuri și la consecințe.

Cel mai probabil putem găsi exemple în mai multe domenii, dar recent mi-a atras atenția unul care se referă la un domeniu ce presupune riscuri și consecințe atât pentru lucrător și angajator, cât și pentru eventualii clienți care își lasă siguranța în mâinile unei persoane care nu are pregătirea necesară să se ocupe de bunul său (dincolo de costurile care pot exista în cazul unei erori a lucrătorului):

 „Mă pot angaja ca mecanic auto daca am doar diploma de electrician auto, știu super bine mecanica auto. Se poate? Este legal?” 

De putut pare că se poate, după cum i-a confirmat un respondent celui care a adresa întrebarea, însă legal sigur nu este! Și există nu unul, ci trei motive care susțin nelegalitatea acestei situații:

1. Ocupațiile „mecanic auto” și „electrician auto” fac parte din aceeași grupă de bază a Clasificării ocupațiilor din România „7231 - Mecanici de autovehicule”, iar unele competențe sunt, într-adevăr, comune și pot fi recunoscute în cazul în care persoana respectivă urmează un curs de formare profesională pentru cealaltă ocupație, scutind astfel un anumit număr de ore (cele comune), însă pentru restul trebuie să urmeze cursurile și să susțină un examen în urma căruia poate obține calificarea respectivă.

Concret, pentru ambele ocupații există standarde ocupaționale, fiind prezentate atât modulele obligatorii, cât și competențele dobândite în urma fiecărui modul.

2. Din punct de vedere al securității și sănătății lucrătorilor, chiar dacă putem aprecia că ambele ocupații pot fi exercitate în cadrul aceleiași unități, riscurile inerente sunt cu siguranță diferite, iar în cazul unui eveniment (accident sau îmbolnăvire), în cadrul cercetării vor fi avute în vedere atât modul în care a fost efectuată instruirea și măsurile de securitate luate, cât și calificările persoanei afectate, inclusiv activitățile desfășurate în momentul accidentării.

Riscul, așa cum este definit în lucrările de specialitate, are la bază și situația în care lucrătorul nu are pregătirea profesională necesară, iar, mai departe, probabilitatea și gravitatea unei vătămări, respectiv accident de muncă, sunt foarte ridicate.

3. În acest caz putem lua în considerare și siguranța și protecția celor care, prezumând respectarea dispozițiilor legale de către profesionistul la care apelează, plătesc anumite servicii, iar în cazul unei erori cauzate de lipsa de pregătire a lucrătorilor, vor suporta la rândul lor consecințele.

Practic, în cazul mecanicilor auto nu discutăm exclusiv despre posibile pagube materiale, ci chiar de siguranța rutieră, iar o eroare în privința operațiunilor care vizează sistemul de direcție sau de frânare poate conduce la evenimente rutiere care pot pune în pericol nu numai șoferul și pasagerii din autovehiculul care nu a beneficiat de reparații făcute de lucrători calificați, ci și pe alți participanți la trafic.

Deși putem aprecia că operatorii economici care desfășoară activități de reparații, de întreținere, de reglare precum și de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (ateliere de service auto) sunt verificați și autorizați în conformitate cu legislația în vigoare, angajarea ulterioară a lucrătorilor și/sau utilizarea de lucrători fără pregătire profesională corespunzătoare este dificil de prezumat și astfel pot fi afectați și operatorii care respectă „ad-litteram” dispozițiile legale și oferă servicii sigure și de calitate.