Concret, au fost abrogate în mod expres articolele 120 și 120^1 din Codul fiscal. Aceste articole de lege conțineau regulile privind obligația de a declara anual veniturile estimate a se realiza în anul curent și regulile privind determinarea și plata impozitului pe venitul anual estimat. În același timp, au fost schimbate formulările folosite în Cod la contribuția la pensii și contribuția la sănătate, astfel încât să dispară ideea de estimări.
Automat, modificările operate de Executiv înseamnă că declarația 212 nu mai trebuie depusă în timpul anului, înainte sau după termenul-limită anual din data 25 mai, ci direct în anul următor evenimentului, la data de 25 mai, pentru situații precum:
- anunțarea începerii unei activități, care se făcea în termen de 30 de zile de la data începerii activității;
- anunțarea încetării unei activități sau a suspendării temporare a unei activități, care se făcea în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului;
- anunțarea obținerii noilor venituri din chirii (altele decât veniturile din arendare, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, precum și din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă), care se făcea în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părți;
- anunțarea opțiunii pentru determinarea venitului net anual în sistem real în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal, care se transmitea în 30 de zile de la începerea activității; pentru această situație, formularul 212 se depune de-acum până la data de 25 mai a anului următor (în acest caz, perioada de doi ani fiscali cuprinde anul fiscal de realizare a veniturilor pentru care se depune declarația unică prin care se exercită opțiunea și anul fiscal următor acestuia); aici există și o prevedere tranzitorie pentru cei care și-au exprimat opțiunea înainte de 2025, în sensul că perioada în care aplică determinarea venitului net în sistem real se calculează conform regulilor în vigoare la data exprimării opțiunii și se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă de doi ani fiscali consecutivi dacă nu solicită revenirea la sistemul anterior, iar pentru a reveni la sistemul anterior aceștia completează declarația unică aferentă veniturilor realizate în anul următor expirării perioadei de doi ani și o depun până la data de 25 mai a anului următor;
- în cazul activităților agricole, anunțarea reducerii normei de venit proporțional cu pierderile înregistrate ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile ce pot fi asimilate dezastrelor naturale ca îngheț, grindină, polei, ploaie abundentă, secetă și inundații, precum și a epizootiilor ce afectează peste 30% din suprafețele destinate producției agricole vegetale/animalele deținute, care se făcea în 30 de zile de la constatarea pagubelor; pentru această situație, formularul 212 se depune de-acum până la data de 25 mai a anului următor;
- în cazul persoanelor cu handicap grav sau accentuat, în scopul scutirii de impozitul pe venit pentru restul anului, anunțarea obținerii certificatului care atestă încadrarea în gradul de handicap, care se făcea în 30 de zile de la obținerea certificatului; de-acum, formularul se depune până la data de 25 mai a anului următor.
„În cursul anului fiscal în care se realizează veniturile, se stabilesc obligații fiscale estimate, determinate pe baza veniturilor estimate de contribuabil, acestea fiind definitivate ulterior, la închiderea anului fiscal, pe baza venitului realizat. În acest scop, declarația unică se depune ori de câte ori intervine o modificare a veniturilor estimate. Impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii, calculate în baza venitului estimat, sunt provizorii până la definitivarea anului fiscal. (...) Se propune eliminarea obligației de a depune în anul curent declarația unică pentru declararea venitului estimat (Cap. II), a impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, capitolul privind veniturile estimate, precum și pentru toate celelalte situații în care intervin modificări/ recalculări/ rectificări ale acestora.
Măsura are în vedere simplificarea obligației de declarare de către contribuabil a obligațiilor fiscale datorate într-un an fiscal, având în vedere faptul că obligațiile fiscale privind impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorate de persoanele fizice, sunt certe și devin scadente la data de 25 mai a anului următor celui în care s-au realizat veniturile, în funcție de venitul realizat, oricare ar fi fost nivelul venitului estimat. De asemenea, se are în vedere faptul că frecvența depunerii declarației unice în cazul estimării/ modificării/ recalculării/ rectificării veniturilor îngreunează atât activitatea contribuabililor, cât și a organului fiscal, prin completarea și, respectiv, procesarea unor declarații care conțin date estimate, irelevante, în condițiile în care obligațiile fiscale se definitivează prin declarația unică care se depune până la data de 25 mai a anului următor celui în care s-au realizat veniturile, prin declararea veniturilor realizate”, era explicat în nota de fundamentare a proiectului ce a devenit OUG 128/2024.
Prin urmare, din 2025 se va trece la regula conform căreia declarația unică se depune doar în anul următor obținerii veniturilor, la data de 25 mai, atunci când contribuabilul are datele definitive despre venituri și taxele aferente. Totodată, prin declarația din anul următor se transmit și alte evenimente din cursul anului precedent, precum cele detaliate mai sus.
O situație în care depunerea D212 se mai face în timpul anului de obținere a veniturilor avem, de exemplu, când e vorba de optarea pentru plata contribuției la sănătate de către persoanele fizice care nu-s obligate s-o achite. În acest caz, formularul se poate depune oricând în anul de optare. Iar pentru optarea pentru plata contribuției la pensii, declarația se depune direct în anul următor, la data de 25 mai.
Atenție! Începând cu veniturile aferente anului 2025, pentru care declararea se va face la 25 mai 2026, se trece la declarația unică precompletată (apare sistemul e-Declarație unică). Momentan, regulile precompletării declarației unice nu există, acestea urmând să vină în cursul anului viitor.
Comentarii articol (0)