Astfel, prepararea, comercializarea și distribuirea alimentelor nesănătoase (produse bogate în zahăr, sare, grăsimi nesănătoase și băuturi carbogazoase) trebuie să fie strict reglementate în grădinițe, școli și licee. Alimentele oferite copiilor trebuie să aibă cantități controlate de zahăr, sare și grăsimi.
Operatorii economici care prepară, distribuie şi/sau comercializeazã alimente în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar sunt obligați să facă dovada compoziţiei alimentelor prin etichetă, specificaţii de la producãtor sau buletine de analiză.
Lista alimentelor nerecomandate pentru comercializare în unitățile de învățământ preuniversitar:
1. Alimente cu conținut mare de zaharuri: Alimentele care conțin mai mult de 15 g de zaharuri la 100 g de produs sunt nerecomandate. Excepție fac fructele proaspete, fructele uscate/deshidratate neîndulcite și legumele proaspete.
2. Alimente cu conținut mare de grăsimi: Sunt nerecomandate alimentele care au peste 20 g de grăsimi la 100 g de produs, din care:
- grăsimi saturate: peste 5 g la 100 g de produs;
- acizi grași trans: peste 1 g la 100 g de produs.
3. Alimente cu conținut mare de sare: Alimentele care conțin mai mult de 1,5 g de sare la 100 g de produs (echivalentul a 0,6 g de sodiu la 100 g de produs) sunt nerecomandate.
4. Băuturi răcoritoare, energizante și băuturi pentru sportivi, precum și băuturi calde de tip cafea sau ceai instant sunt interzise pentru comercializare. În școli se recomandă doar apă potabilă sau apă minerală îmbuteliată.
5. Alimente cu conținut ridicat de calorii pe unitatea de vânzare: Nu sunt recomandate alimentele care au mai mult de 300 kcal pe unitatea de vânzare.
6. Alimente neambalate: Nu este permisă comercializarea alimentelor neambalate. Excepție fac fructele și legumele proaspete.
7. Alimente neetichetate: Comercializarea alimentelor fără etichetă este interzisă, conform legislației în vigoare.
Mai multe detalii despre produsele recomandate și cele care prezintă riscuri sau un conținut nutrițional foarte scăzut pot fi găsite în anexele ordinului.
Comentarii articol (0)