Opinie: Normele privind decontarea ochelarilor vor ajunge pe masa Guvernului, dar legiuitorul pare că circulă în continuare pe contrasens și cu ochelarii nepotriviți

Nota redacției: Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să deconteze angajaților ochelari sau alte dispozitive de corecție speciale în limita sumei de 500 de lei / persoană, după cum s-a stabilit anul trecut prin OUG nr. 53/2024. Pentru punerea în aplicare a ordonanței era nevoie însă de un set de norme, pe care Ministerul Muncii le-a pus în dezbatere în iunie anul trecut. 

Pe lângă faptul că între momentul adoptării OUG 53/2024 și cel al adoptării hotărârii privind aprobarea normelor de aplicare avem un ecart de aproape un an (asta dacă nu cumva mai durează câteva luni până să fie adoptat), „mecanismul privind decontarea achiziției de dispozitive de corecție speciale” propus în dezbatere nu ține cont de alte dispoziții prevăzute de actele normative pe care le invocă. 

Concret, lucrătorii vor suporta în continuare costuri semnificative pentru a-și putea desfășura activitatea sau pentru a se proteja împotriva riscurilor, deși în toate actele normative, inclusiv în Directiva europeană care trasează cadrul general, se menționează faptul că „măsurile adoptate nu pot, în nici un caz, să implice lucrătorii în suportarea unor cheltuieli financiare suplimentare”.

Vorbim, mai exact, de limitarea la 500 lei/an a sumei pe care o pot primi lucrătorii expuși riscurilor pentru vedere, cât și de ignorarea obligației angajatorului de a asigura aceste echipamente, chestiune care presupune achiziția directă a ochelarilor de către angajatori, iar nu decontarea dispozitivelor pe care le-au achiziționat lucrătorii. 

În același timp, trecând peste aspectele care ignoră nu numai directiva europeană, ci și (deja faimoasa) hotărâre CJUE care viza tocmai România, rămân neacoperite aspectele care vizează prevenirea riscurilor, deși normele amintesc de fișa de identificare a factorilor de risc. 

Să nu mai vorbim că adoptarea unor norme de aplicare pentru un act normativ încă neaprobat (OUG 53/2024), potrivit Constituției, de Parlamentul României și cu grave neconformități, așa cum a evidențiat și Consiliul Legislativ, chiar dacă se referă exclusiv la salariații plătiți din fonduri publice, poate genera conflicte și în sectorul privat -- și chiar încurajează toți angajatorii să ignore scopul ideii de „securitate și sănătate în muncă”.

Dacă ne uităm în proiectul viitoarei hotărâri care va pune în aplicare OUG 53, angajatorii la care se referă sunt  „autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare”, ceea ce înseamnă că ea nu se va aplica în sectorul privat.

În privința neconformităților evidențiate în Avizul Consiliului Legislativ cu privire la OUG 53/2024, regăsim și condiționarea acordării acestor dispozitive, făcând referire la „durata semnificativă” a utilizării echipamentelor cu ecran de vizualizare, iar în proiectul de norme regăsim precizarea că nu vor beneficia cei care au contracte de muncă cu timp parțial, fără a lua în calcul alte situații care, în practică, vor genera conflicte și în cazul celor cu normă întreagă – „utilizarea unui echipament de acest tip cel puțin patru ore, în fiecare zi”.

În concluzie, este inadmisibil ca legiuitorul să ignore în continuare normele europene, punând astfel în pericol sănătatea și securitatea lucrătorilor. Legislația națională trebuie să fie aliniată cu standardele europene pentru a asigura protecția adecvată a lucrătorilor și pentru a evita conflictele și neconformitățile care pot apărea din aplicarea unor norme incomplete sau contradictorii. 

Ignorarea acestor directive nu doar că subminează drepturile lucrătorilor, dar compromite și integritatea și credibilitatea sistemului legislativ.