UPDATE: Plafonarea decontării ochelarilor pentru bugetari la 500 de lei, oficializată

„Art. V- (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în aplicarea prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, vor deconta lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru, achiziția de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană.

(2) Lucrătorii din cadrul autorităților și instituțiilor publice beneficiază de dreptul prevăzut la alin. (1) în baza rezultatelor examenului oftalmologic, care atestă faptul că pentru desfășurarea activității este necesară folosirea de dispozitive de corecție speciale, respectiv că este necesară modificarea celor utilizate la momentul examinării.

(3) Normele de aplicare a prevederilor alin. (1) și (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și a Ministerului Finanțelor”, prevede OUG nr. 53/2024, apărută vineri în Monitorul Oficial.

Față de forma pusă inițial în vigoare a proiectului, la Ministerul Muncii, în ordonanță verbul „pot” (deconta) a fost înlocuit cu „vor” (deconta). Astfel, Guvernul a înțeles că nu se poate lăsa la discreția autorităților/instituțiilor respectarea unei obligații prevăzute de legislația de SSM și aplicabile de ani de zile. 

De asemenea, Guvernul a mai pus în ordonanță și faptul că va urma un set de norme de aplicare privind aceste decontări - în acest sens, ar trebui să vedem că se emite o hotărâre de Guvern în acest sens cel târziu spre finalul lunii viitoare. 

Acum mai bine de un an, o decizie a CJUE a confirmat, într-o speță din România, că ochelarii necesari corectării problemelor de vedere legate de munca la ecran intră sub incidența echipamentelor de protecție pentru care angajatorul ar putea fi obligat să suporte costurile. Deși nu vorbim de norme noi, decizia Curții s-a viralizat la începutul anului trecut printre angajații din România și tot mai mulți angajatori s-au trezit cu cereri privind decontarea ochelarilor de atunci. Inclusiv cei de la stat, desigur.

Cu toate acestea, nici HG nr. 1028/2006 (o normă oricum destul de învechită), nici interpretarea CJUE nu dau dreptul necondiționat la decontarea ochelarilor. Altfel spus, doar pentru că angajatul aduce o factură privind ochelarii săi de vedere noi nu înseamnă că angajatorul e obligat să o suporte. În mediul privat, cel puțin, e recomandată urmărirea recomandării medicului de medicina muncii, apoi consultul oftalmologic și abia apoi, cu factura și recomandarea medicală în mână, să se pună problema de decontare. Tot în privat s-a pus repetat problema unui plafon sau a unui interval de decontare: cât ar trebui să acopere angajatorii, dacă doar lentilele sau și ramele, cum să se procedeze când ramele au costuri semnificativ mai mari decât lentilele și tot așa. Chestiunea costurilor are valențe diferite la privat însă, din perspectivă fiscală.

CES a avizat negativ proiectul

Pe lângă criticile formulate cu privire la majorările salariale conținute de recenta ordonanță, CES a criticat și prevederile propuse în materia decontării ochelarilor, considerând că acestea sunt în contradicție cu Directiva 90/270/CEE și cu cele indicate în decizia CJUE mai sus menționată. Printre altele, CES a amintit că „aparatele de corecție” nu înseamnă doar ochelarii de vedere, că dificultățile vizuale care conduc la dreptul de a beneficia de un aparat de corecție nu trebuie să fi fost cauzate în mod necesar de lucrul la monitor, că ochelarii nu trebuie utilizați exclusiv la muncă, dar și că lipsește ideea ca angajatorul în mod direct să acorde aparatul de corecție special.

Văzând proiectul de OUG pus în dezbatere săptămâna trecută, ne-am pus întrebarea de ce ? Deși avem deja un act normativ care prevede clar, „cu subiect și predicat”, că lucrătorilor trebuie să li se furnizeze dispozitive de corecție speciale atunci când medicul specialist consideră că este necesar, act pe care România nu l-a adoptat neapărat de grija lucrătorilor, ci pentru că a fost obligată, după 19 ani statul simte nevoia „să-și dea voie” să respecte o părticică din el.

Faptul că CJUE a răspuns, mult prea delicat, în privința nerespectării dispozițiilor naționale și europene a generat o situație și mai gravă, România a înțeles să-și acopere ochii și să nu vadă, în continuare, că încalcă explicit toate normele juridice în această privință, până în momentul în care a fost câștigat primul proces, surprinzător, chiar împotriva unei instituții emblemă, Curtea de Apel București. 

Într-o speță recentă, Curtea de Apel București a fost obligată să deconteze unei judecătoare suma de 2.331 lei, reprezentând contravaloarea ochelarilor de vedere. Reclamanta, în urma unei consultații oftalmologice, a fost diagnosticată cu miopie medie, necesitând ochelari de vedere pentru a-și desfășura activitatea la monitor. Deși a solicitat decontarea costurilor, Curtea de Apel București a refuzat, motivându-și decizia prin aplicarea unei hotărâri guvernamentale anterioare (HG nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru procurori, judecători etc.). În replică, reclamanta a invocat legislația națională și jurisprudența CJUE. Tribunalul Argeș a dat câștig de cauză reclamantei, stabilind că hotărârea guvernamentală invocată de pârâtă nu poate prevala asupra dispozițiilor europene, și astfel, Curtea de Apel București a fost obligată să deconteze suma cheltuită pe ochelari.

Cum s-a ajuns la plafonarea sumei la doar 500 de lei? Prin încălcarea normelor europene

Pornind de întrebarea „cum să ocolim legea legal?”, Ministerul Muncii a pus în transparență decizională proiectul cu limitarea la cel mult 500 de lei a achiziției de dispozitive de corecție speciale pentru angajații din sectorul public.

Practic, oricare ar fi nevoia unui salariat, constatată potrivit legislației europene, printr-un act normativ se plafonează chiar obligația angajatorului-stat, deși chiar în cuprinsul hotărârii pronunțate, în primă instanță, de Tribunalul Argeș, la care ne-am referit mai sus, se arată că „fiind vorba de domeniul aquis-ului comunitar, ambele hotărâri guvernamentale fiind emise într-un domeniu de reglementare în care statul a renunțat parțial la suveranitatea sa în favoarea autorităților Uniunii Europene, existența unor dispoziții supraconstituționale determină în mod necesar interdicția aplicării unor norme naționale contradictorii. În consecință, tribunalul nu va da eficiență art. 9 lit. g din HG nr. 762/2010”. 

Cu alte cuvinte, Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind condițiile minime de securitate și sănătate pentru lucrul la monitor este cea care se aplică, iar adoptarea unor acte normative naționale prin care s-ar deroga de la aceste dispoziții sau s-ar limita exercitarea efectivă și completă a drepturilor lucrătorilor ar încălca nu numai Constituția, ci și normele europene.

Chiar modul în care a fost formulat proiectul indica foarte clar că statul, care a ignorat, încă din 2006, aceste dispoziții europene, continua să o facă în același mod, dar de această dată chiar printr-un act normativ: „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în aplicarea prevederilor Legii securității şi sănătății în muncă nr. 319/2006 (...)”.