ICCJ: Volumul de muncă realizat în baza unui CIM încheiat cu CAP-ul nu poate fi valorificat ca timp util la stabilirea drepturilor de pensie

Printr-o decizie pronunțată luni în cadrul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte a admis sesizarea formulată de Tribunalul Cluj și a stabilit că „în interpretarea dispoziţiilor art. 16 lit. a) şi art. 17 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 121 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, volumul de muncă realizat de o persoană în perioada în care a avut contract individual de muncă încheiat cu cooperativa agricolă de producţie NU poate fi valorificat ca timp util la stabilirea drepturilor de pensie”. 

Vechea lege a pensiilor stabilea că şi timpul util la pensie realizat de agricultori, în condiţiile reglementate de legislaţia anterioară datei de 1 aprilie 2001, constituie stagiu de cotizare. Chestiunea timpului util la pensie realizat de agriculturi a fost detaliată în normele de aplicare ale vechii legi, la art. 121: 

„(1) Prin timp util la pensie realizat de agricultori, prevăzut la art. 17 alin. (3) din lege, se înţelege perioada în care foştii membri cooperatori au realizat un volum de muncă în fostele unităţi agricole, potrivit prevederilor Legii nr. 4/1977 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale membrilor cooperativelor agricole de producţie, calculat potrivit metodologiei utilizate la aplicarea Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, cu modificările ulterioare.

(2) Timpul util la pensie realizat de agricultori se calculează în ani şi se determină prin raportarea volumului total de muncă, exprimat în numărul de norme realizate în întreaga perioadă în care asiguratul a lucrat în fosta unitate agricolă cooperatistă, la cel mai mic număr de norme planificat a se realiza anual, din perioada respectivă, stabilit de adunarea generală a cooperatorilor. Fracţiunile de an se neglijează.

(3) Timpul util la pensie, determinat potrivit prevederilor alin. (2), nu poate depăşi numărul anilor calendaristici în care asiguratul a prestat muncă în fosta unitate agricolă cooperatistă.

(4) Timpul util la pensie se determină pe baza datelor, elementelor şi informaţiilor conţinute în carnetul de pensii şi asigurări sociale şi/sau în actele doveditoare eliberate de primăria care deţine arhiva fostelor unităţi agricole cooperatiste, întocmite cu respectarea prevederilor legale referitoare la valabilitatea actelor doveditoare”.

La Înalta Curte s-a ajuns pe fondul unui litigiu legat de stabilirea și recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, precum și de recuperarea unor sume pe care Casa de Pensii le considera încasate necuvenit de către reclamantă. Aceasta din urmă a susținut că, în cadrul deciziei de pensionare, i-a fost luat în calcul (și ulterior anulat) „timpul util” în agricultură, perioadă realizată în fostele cooperative agricole de producție (CAP), deși, potrivit legislației incidente (Legea nr. 80/1992, Legea nr. 137/2019 și Legea nr. 263/2010), acel volum de muncă trebuia recunoscut la stabilirea drepturilor de pensie. De asemenea, reclamanta a argumentat că, fiind angajată ca inginer agronom și, totodată, obligată să efectueze normele anuale de muncă în CAP, a realizat efectiv perioada ce ar trebui valorificată în calculul stagiului de cotizare.

Mai exact, în plus față de statutul de angajat cu CIM, reclamanta susținea că, în vremea în care lucra în CAP, era și membru cooperator și că, potrivit reglementărilor în vigoare la acea dată, trebuia să realizeze „norme” anuale în agricultură, ceea ce, în viziunea acesteia, ar trebui recunoscut drept „timp util” la pensie. 

Casa de Pensii i-a imputat reclamantei o sumă considerabilă – 19.480 lei – ca fiind încasată necuvenit. Reclamanta a contestat decizia Casei de Pensii, susținând că nu i s-a comunicat nicio hotărâre de suspendare sau de sistare a pensiei anterioare, așa cum solicită jurisprudența în materie (Decizia ÎCCJ nr. 12/2017). Cu alte cuvinte, Casa de Pensii ar fi trebuit întâi, susținea reclamanta, să emită și să comunice o decizie de încetare, modificare ori suspendare, înainte de a o obliga pe reclamantă să restituie sumele. Prin neîndeplinirea acestei cerințe, plata efectuată anterior se menține ca fiind făcută în baza deciziei de pensionare inițiale, iar sumele nu pot fi considerate, legal, „încasate necuvenit.” Reclamanta mai arată că eroarea în stabilirea drepturilor ține exclusiv de Casa de Pensii, care are obligația legală să verifice corect toate documentele și să emită decizii motivate și bazate pe norme în vigoare.