Angajatorul poate alege să renunțe la preaviz oricând după depunerea demisiei de către angajat?

• Demisia este un drept fundamental al angajatului care nu necesită aprobarea angajatorului, însă odată depusă, salariatul nu mai poate reveni asupra deciziei fără acordul angajatorului.
• În perioada de preaviz, angajatorul poate decide să nu mai primească salariatul la muncă, dar este obligat să-i plătească toate drepturile salariale cuvenite pentru acea perioadă. Renunțarea la preaviz se poate face total sau parțial.
• Termenul de preaviz reprezintă un drept al angajatorului în cazul demisiei, oferindu-i acestuia timp pentru a găsi un înlocuitor pentru postul care va rămâne vacant.

Dreptul de a demisiona este prevăzut explicit de Codul muncii, la bază fiind un drept fundamental, de a ne alege liber meseria, ocupația, profesia și locul de muncă, însă în același timp trebuie să respectăm și obligațiile care ne revin - printre acestea, preavizul.

Practic, dacă aș alege să demisionez, angajatorul nu trebuie să aprobe acest lucru și nici nu mă poate forța să nu-mi dau demisia, singura obligație pe care o am ca salariat fiind respectarea termenului de preaviz pe care l-am negociat și care se regăsește în contractul de muncă.

Dacă în privința preavizului prevăzut pentru situațiile în care decizia de încetare a contractului aparține angajatorului (preavizul la demisie), în cazurile expres și limitativ prevăzute de Cod, vorbim despre un drept al lucrătorului de a avea la dispoziție o perioadă pentru a ocupa un alt loc de muncă, în cazul demisiei preavizul reprezintă un drept al angajatorului, oferindu-i acestuia o perioadă rezonabilă pentru a găsi un înlocuitor pentru lucrătorul care a ales să-și exercite dreptul de a notifica încetarea unilaterală a contractului.

În același timp, Codul stabilește explicit că lucrătorii nu pot renunța la drepturile prevăzute de lege, fiind astfel evitate situațiile în care aceștia, neavând la dispoziție aceleași resurse pe care are angajatorul, ar putea fi prejudiciați și determinați să renunțe la unele drepturi.

Altfel spus, lucrătorul nu ar putea să renunțe la dreptul pe care legea îl prevede în privința preavizului, angajatorul fiind obligat să îl acorde, chiar dacă renunță, parțial sau total,  la prestația lucrătorului în această perioadă. 

Mai concret, pe durata preavizului angajatorul poate stabili fie că lucrătorul nu se va prezenta la locul de muncă, fie că programul său va fi redus astfel încât să-și poată căuta un nou loc de muncă, însă va plăti toate drepturile salariale de care lucrătorul ar fi beneficiat în cazul în care s-ar fi prezentat la locul de muncă potrivit programului stabilit în contract.

De asemenea, prin contractele colective de muncă se pot negocia și stabili clauze care să le permită lucrătorilor să nu se prezinte la locul de muncă pe durata preavizului, fie integral, fie parțial.

Aceste situații sunt de natură să conducă la concluzia că nici angajatorul nu poate renunța la dreptul său la preaviz în cazul demisiei, însă în realitate lucrurile sunt diferite, iar în cazul în care lucrătorii nu sunt bine informați, pot lua decizii care îi vor afecta.

În realitate, Codul muncii îi permite angajatorului să renunțe la preaviz, total sau parțial, iar în aceste condiții contractul încetează înainte de împlinirea termenului pe care lucrătorul l-a luat în calcul atunci când a notificat angajatorul.

Art. 81 alin. (7) din Cod prevede ambele situații, atât cea în care după o anumită perioadă, dar anterior împlinirii termenului de cel mult 20 de zile lucrătoare în cazul funcțiilor de execuție sau cel mult 45 de zile lucrătoare în cazul celor de conducere, cât și imediat după înregistrarea demisiei, angajatorul renunță la dreptul său.

Cu alte cuvinte, sintagma „la data renunțării totale ori parțiale de către angajator la termenul respectiv” presupune și situația în care angajatorul renunță la termenul de preaviz imediat după înregistrarea notificării, iar contractul de muncă încetează în acel moment și se consideră că angajatorul a renunțat total.

Acest aspect reprezintă un motiv temeinic pentru a lua o decizie bine documentată în cazul lucrătorilor, riscul fiind unul ridicat în cazul în care dau curs unei solicitări, evident nelegale, prin care „li se solicită demisia”, dar și în cazul în care acționează sub „impulsul momentului” sau consideră că astfel își pot crea un avantaj pentru a obține o majorare salarială, de exemplu.

Aceeași situație și același risc există și în cazul deciziei de a schimba locul de muncă, pentru este imposibilă revenirea asupra deciziei în lipsa acordului angajatorului, iar noul loc de muncă poate presupune și o perioadă de probă, adică de incertitudine.

Evident, acest lucru nu însemnă și că lucrătorii ar fi astfel obligați să rămână angajați într-un loc de muncă, dar este important să cunoască toate aspectele și să decidă în cunoștință de cauză, după o analiză serioasă a beneficiilor și a eventualelor riscuri.

Codul prevede o singură situație în care termenul de preaviz este suspendat, cea în care contractul de muncă este suspendat, iar angajatorul nu poate renunța în această perioadă la dreptul său.

Chiar dacă angajatorul are dreptul de a renunța, total sau parțial, la termenul de preaviz, în situația în care nu o face, lucrătorul trebuie să se prezinte la locul de muncă și să-și îndeplinească sarcinile în mod corespunzător, pentru că „pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele”.