Hotararea CEDO in cauza Sebastian Taub impotriva Romaniei

SECTIA A III-a

HOTARAREA
din 12 octombrie 2006
in cauza Sebastian Taub impotriva Romaniei
(Cererea nr. 58.612/00)

In cauza Sebastian Taub impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din domnii J. Hedigan, presedinte, C. Birsan, V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Ziemele, judecatori, si V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 21 septembrie 2006, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererea (nr. 58.612/00) indreptata impotriva Romaniei, prin care domnul Nicolae Lucien Sebastian Taub (reclamantul) a sesizat Curtea la data de 28 februarie 2000 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia). 

2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat prin agentul sau, doamna Roxana Rizoiu, apoi de catre doamna Beatrice Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. 

3. Reclamantul a pretins in special ca vanzarea unui apartament din imobilul sau unor terti, validata prin hotarari definitive ale instantelor, care nu a fost urmata de nicio despagubire, a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1. 

4. La data de 31 august 2004, presedintele Sectiei a II-a a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, acesta a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei. 

5. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise pe fondul cauzei (art. 59 § 1 din Regulament). 

6. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compunerea sectiilor sale (art. 25 § 1 din Regulament). Cererea de fata a fost atribuita Sectiei a III-a astfel remaniata (art. 52 § 1). In cadrul acesteia, camera insarcinata sa analizeze cauza (art. 27 § 1 din Conventie) a fost constituita conform art. 26 § 1 din Regulament.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei 7. Reclamantul s-a nascut in anul 1914 si locuieste in Bucuresti. 

8. Mama reclamantului a construit in perioada interbelica un imobil compus din mai multe apartamente, situat in Bucuresti, str. Romniceanu nr. 36. In anii 1945 si 1948 ea a vandut unor terti doua dintre aceste apartamente. In anul 1945 ea a donat reclamantului doua apartamente. 

9. In anul 1950, in temeiul Decretului de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat in posesia imobilului. In listele anexate la Decretul nr. 92/1950, reclamantul figura ca proprietar al intregului imobil, cu exceptia celor doua apartamente vandute unor terti. 

10. La decesul mamei sale, in anul 1983, reclamantul a fost declarat mostenitorul sau. 

1. Actiunea in revendicare
11. La data de 28 august 1996, reclamantul, aratand ca in temeiul Decretului nr. 92/1950 imobilele ce apartineau anumitor categorii sociale erau exceptate de la nationalizare si ca el facea parte din aceste categorii, a introdus in fata Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti o actiune in revendicare a imobilului, cu exceptia apartamentelor vandute in anii 1945 si 1948, indreptata impotriva Consiliului Local al Municipiului Bucuresti si impotriva intreprinderii C., administrator al bunurilor imobiliare ale statului. 

12. La data de 30 septembrie 1996, in temeiul Legii nr. 112/1995, intreprinderea C. i-a vandut chiriasei A.S.L. apartamentul nr. 3, compus din 4 camere, pe care il ocupa in imobilul in discutie. 

13. La data de 8 mai 1997, A.S.L. a formulat, in cadrul actiunii in revendicare, o cerere de interventie principala, in calitate de proprietar al apartamentului nr. 3. Pretinzand ca ar fi incheiat contractul cu buna-credinta, ea a solicitat respingerea actiunii in ceea ce priveste acest apartament. 

14. Luand in considerare aceasta interventie, reclamantul sustine ca a depus la dosar, la data de 26 iunie 1997, un inscris prin care s-a opus cererii de interventie si a solicitat anularea contractului de vanzare-cumparare.
 
15. Prin sentinta din data de 2 septembrie 1999, instanta a respins actiunea pe motivul ca, la momentul nationalizarii, reclamantul era proprietarul mai multor apartamente si ca, prin urmare, prevederile Decretului nr. 92/1950 referitoare la nationalizarea apartamentelor "exploatatorilor spatiilor locative" ii erau aplicabile. 
#PAGEBREAK#
16. De asemenea, instanta a statuat ca actiunea in revendicare referitoare la apartamentul nr. 3 era inadmisibila din cauza lipsei calitatii procesuale active a reclamantului in litigiul cu consiliul local, deoarece acesta nu mai era proprietarul apartamentului in litigiu. 
Instanta nu a raspuns la cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare, pe care reclamantul pretinde ca ar fi formulat-o la data de 26 iunie 1997. Totusi, ea a apreciat ca A.S.L. era un cumparator de buna-credinta. 

17. Reclamantul a introdus apel impotriva acestei sentinte, solicitand restituirea imobilului si anularea contractului de vanzare-cumparare. 

18. Prin Hotararea din 21 septembrie 1998, Tribunalul Municipiului Bucuresti a admis partial actiunea sa in revendicare.
Acesta a constatat nulitatea nationalizarii imobiliului pe motiv ca reclamantul facea parte dintr-o categorie sociala exceptata de la nationalizare.
El a dispus ca partile parate sa-i restituie reclamantului imobilul, cu exceptia celor doua apartamente vandute in anii 1945 si 1948 si a apartamentului nr. 3. Pentru a respinge cererea de restituire a acestuia din urma, tribunalul a statuat, dupa exemplul judecatoriei, ca reclamantul nu avea calitate procesuala activa in litigiul cu consiliul local. 

19. Tribunalul nu s-a pronuntat asupra cererii de anulare a contractului de vanzare-cumparare, apreciind ca este tardiva, deoarece reclamantul a formulat-o in motivarea apelului sau si nu in cursul procedurii de prima instanta. 

20. In urma recursului reclamantului, prin Hotararea din 26 mai 1999, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat hotararea tribunalului. 

21. Reclamantul a introdus o contestatie in anulare ce a fost respinsa printr-o hotarare a Curtii de Apel Bucuresti pronuntata la data de 2 septembrie 1999. 

2. Actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare a apartamentului nr. 3
22. La data de 9 februarie 2001, printr-o actiune introdusa impotriva A.S.L., Primariei Bucuresti si intreprinderii C., reclamantul i-a solicitat Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti sa constate nulitatea contractului de vanzare-cumparare a apartamentului nr. 3, pe motivul ca partile contractante au fost de rea-credinta, deoarece au incheiat contractul in timp ce actiunea in revendicare era in curs de desfasurare. De asemenea, el a solicitat evacuarea A.S.L. 

23. Prin sentinta din 19 iunie 2001, instanta a admis argumentele reclamantului si i-a admis partial actiunea. Ea a anulat contractul de vanzare-cumparare, apreciind ca A.S.L. fusese de rea-credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare. 

24. La apelul si recursul introduse de reclamant si de partile parate, prin doua hotarari din 15 ianuarie 2002 si din 20 mai 2003, Tribunalul Municipiului Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti au confirmat aceasta sentinta, apreciind ca A.S.L. fusese de rea-credinta in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. 

25. A.S.L. a introdus in fata aceleiasi curti de apel o contestatie in anulare impotriva celor doua hotarari mentionate mai sus, aratand ca contractul fusese incheiat de buna-credinta. 

26. Prin Hotararea din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Bucuresti a admis contestatia, a casat sentinta judecatoriei si a confirmat contractul de vanzare-cumparare. Ea a statuat ca A.S.L. fusese de buna-credinta, deoarece, inainte de cumpararea apartamentului, cumparatorul facuse demersurile necesare pentru a afla situatia juridica a imobilului si nu fusese informat despre existenta actiunii in revendicare. 

II. Dreptul si practica interna pertinente
27. Prevederile legale si jurisprudenta interna pertinente sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([GC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44), Strain si altii impotriva Romaniei nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) si Porteanu impotriva Romaniei nr. 4.596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006).
#PAGEBREAK#
IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie 28. Reclamantul pretinde ca vanzarea apartamentului nr. 3 locatarei A.S.L., validata prin Hotararea Curtii de Apel Bucuresti din 9 februarie 2004, a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor." 

A. Asupra admisibilitatii
29. Guvernul ridica o exceptie de inadmisibilitate pentru nerespectarea termenului de 6 luni pentru introducerea cererii. El apreciaza ca termenul de 6 luni a inceput sa curga de la data la care reclamantul a luat cunostinta de Hotararea din 26 mai 1999 a Curtii de Apel Bucuresti si nu de la data Hotararii aceleiasi curti de apel din 2 septembrie 1999, pe motivul ca contestatia in anulare, cale extraordinara de atac, nu constituie un recurs ce trebuie epuizat. 

30. Curtea considera ca exceptia de tardivitate a cererii ridica intrebari referitoare la definirea ingerintei in dreptul de proprietate al reclamantului. Aceste intrebari sunt strans legate de fondul cauzei. De asemenea, Curtea apreciaza ca ele trebuie analizate din perspectiva articolului invocat de catre reclamant (vezi, in special, Airey impotriva Irlandei, Hotararea din 9 octombrie 1979, seria A nr. 32, Gnahore impotriva Frantei, nr. 40.031/98, § 26, CEDO 2000-IX, si IssaÈOeva impotriva Rusiei, nr. 57.950/00, § 161, 24 februarie 2005). Asadar, ea reuneste aceasta exceptie cu fondul. 

31. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, ea observa ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate si, prin urmare, il declara admisibil. 

B. Asupra fondului
32. Guvernul considera ca reclamantul nu dispunea de un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece dreptul sau de proprietate nu a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva inainte de vanzarea bunului unor terti. El invoca in aceasta privinta cauzele Molhous impotriva Republicii Cehe (dec.), nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII si Constandache impotriva Romaniei (dec.), nr. 46.312/99, 11 iunie 2002. El arata ca imobilul in discutie fusese nationalizat conform Decretului nr. 92/1950, astfel incat el nu se afla in patrimoniul reclamantului la momentul introducerii actiunii sale in revendicare imobiliara in fata Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, la data de 28 august 1996. Mai mult, actiunea in revendicare a reclamantului a fost respinsa, iar acestuia nu i s-a recunoscut niciodata vreun drept de proprietate asupra apartamentului nr. 3. Constatarea nulitatii nationalizarii nu genera o speranta legitima, ci o simpla speranta de a obtine restituirea bunului. Prin urmare, reclamantul avea cel mult o "speranta" si nu un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. 

33. In subsidiar, Guvernul considera ca actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nu are nicio incidenta asupra dreptului de proprietate al reclamantului, deoarece nici titlul sau de proprietate, nici sansele sale de a intra in posesia bunului nu au fost afectate. Constatarea bunei-credinte a cumparatorului nu echivala nici cu o negare a titlului de proprietate al reclamantului, nici cu o confirmare a titlului achizitorului. Astfel, procedura litigioasa nu a adus atingere dreptului de proprietate al reclamantului. El ar fi avut mai multe sanse de a i se restitui bunul daca ar fi formulat o noua actiune in revendicare. Chiar daca hotararea litigioasa constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului, aceasta era prevazuta de lege, urmarea un scop legitim si era proportionala. 

34. In fine, Guvernul apreciaza ca reclamantul ar fi putut obtine o despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, dar el nu a urmat procedura prescrisa de legea respectiva. 

35. Reclamantul contesta acest argument. El considera ca bunul sau a devenit in mod ilegal proprietatea statului si ca tertul achizitor nu era de buna-credinta in momentul incheierii contractului respectiv. In fine, contractul de vanzare-cumparare incheiat cu A.S.L. ar fi trebuit anulat de instantele interne. 

1. Asupra existentei unui bun
36. Curtea observa ca partile au pareri divergente asupra chestiunii de a sti daca reclamantul era sau nu titularul unui bun susceptibil de a fi protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, Curtea este chemata sa stabileasca daca situatia juridica in care s-a aflat persoana in cauza tine sau nu de domeniul de aplicare a art. 1. 

37. Ea observa ca reclamantul a introdus o actiune in revendicare imobiliara pentru constatarea ilegalitatii nationalizarii bunului sau si pentru a i se restitui. In Hotararea sa definitiva din 26 mai 1999, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca bunul in discutie fusese nationalizat prin incalcarea Decretului de nationalizare nr. 92/1950, a declarat ca reclamantul a ramas proprietarul legitim al bunului si a dispus restituirea bunului. Desigur, Curtea de Apel Bucuresti a refuzat sa dispuna restituirea apartamentului nr. 3. Cu toate acestea, dreptul de proprietate astfel recunoscut - cu efect retroactiv - asupra bunului, inclusiv asupra apartamentului nr. 3, nu era revocabil; de altfel, el nu a fost infirmat sau contestat pana in prezent. Prin urmare, Curtea apreciaza ca reclamantul avea un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain si altii impotriva Romaniei, citata mai sus, §§ 37 si 38). 

2. Asupra existentei si justificarii unei ingerinte
38. Curtea reaminteste ca, in cauza Strain citata mai sus (§§ 39 si 59), ea a considerat ca vanzarea de catre stat a unui bun ce apartine altcuiva unor terti de buna-credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al altcuiva, combinata cu lipsa totala de despagubire, constituie o privare contrara art. 1 din Protocolul nr. 1. In speta, Curtea constata ca ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor reclamantului provine din combinatia dintre vanzarea apartamentului nr. 3 si validarea acestei vanzari prin Hotararea din 9 februarie 2004 a Curtii de Apel Bucuresti. Prin urmare, termenul de 6 luni nu a inceput sa curga decat de la data la care reclamantului i s-a adus la cunostinta hotararea definitiva si irevocabila prin care actiunea sa in constatarea nulitatii a fost respinsa. Asadar, exceptia de tardivitate ridicata de Guvern trebuie respinsa. 

39. Mai mult, in cauza Paduraru citata mai sus (§ 112), Curtea a constatat ca statul nu isi respectase obligatia sa pozitiva de a reactiona in timp util si cu coerenta fata de chestiunea de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzarea imobilelor trecute in proprietatea sa in temeiul unor decrete de nationalizare. De asemenea, ea a considerat ca incertitudinea generala astfel creata se repercutase asupra reclamantului, care s-a gasit in imposibilitate de a-si recapata intregul sau bun, in conditiile in care el dispunea de o hotarare definitiva ce dispunea ca statul sa i-l restituie. 

40. In speta, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenta citata mai sus, deoarece situatia de fapt este aproximativ aceeasi. Dupa exemplul cauzei Paduraru citate mai sus, in cauza de fata terte persoane au devenit proprietari inainte ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestui bun sa faca obiectul unei confirmari definitive. La fel ca si in cauza Strain citata mai sus, reclamantul in speta a fost recunoscut ca fiind proprietar legitim, instantele considerand incontestabil titlul sau de proprietate, tinand seama de caracterul abuziv al nationalizarii. 
#PAGEBREAK#
41. Curtea observa ca vanzarea bunului reclamantului, in temeiul Legii nr. 112/1995, il impiedica sa se bucure de dreptul sau de proprietate si ca nu i-a fost acordata nicio despagubire pentru aceasta privare. 

42. Curtea observa ca la data de 22 iulie 2005 Legea nr. 247/2005 a fost adoptata, modificand Legea nr. 10/2001. Aceasta noua lege acorda dreptul la despagubire, la valoarea comerciala a bunului ce nu poate fi restituit persoanelor care se afla in aceeasi situatie ca reclamantul. Curtea observa ca legea mai sus mentionata propune, in cazul persoanelor care nu au posibilitatea de a obtine restituirea bunului lor in natura, acordarea unei despagubiri ce consta intr-o participare, ca actionari, la un organism de plasare a valorilor mobiliare "Proprietatea", organizat sub forma unei societati pe actiuni. In principiu, persoanele care au dreptul de a primi o despagubire pe aceasta cale vor primi titluri de valoare ce vor fi transformate in actiuni, odata ce societatea va fi cotata la bursa. 

43. Curtea observa ca, la data de 29 decembrie 2005, societatea pe actiuni "Proprietatea" a fost inregistrata la Registrul Comertului din Bucuresti. Pentru ca actiunile emise de aceasta societate pe actiuni sa poata face obiectul unei tranzactii pe piata financiara, trebuie urmata procedura de agreare de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Conform calendarului previzional al societatii pe actiuni "Proprietatea", operatiunea de conversie a titlurilor in actiuni trebuia sa aiba loc in luna martie 2006, iar intrarea efectiva in bursa in luna decembrie 2006. 

44. Chiar daca reclamantul nu a respectat procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001, Curtea observa ca societatea pe actiuni "Proprietatea" nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil de a ajunge la acordarea efectiva a unei despagubiri.
Prin urmare, Curtea considera ca privarea reclamantului de dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3, situat in Bucuresti, str. Romniceanu nr. 36, combinata cu lipsa totala de despagubire, l-au facut sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunului sau, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. 

45. In speta, admiterea contestatiei in anulare, cale extraordinara de atac, constituie un argument suplimentar in sensul incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1. 

46. Curtea reaminteste ca, in ciuda tacerii art. 1 din Protocolul nr. 1 in materie de cerinte procedurale, procedurile aplicabile in speta trebuie sa ofere persoanei in cauza ocazia adecvata de a-si expune cauza in fata autoritatilor competente pentru a contesta in mod efectiv masurile ce aduc atingere drepturilor garantate de aceasta dispozitie (Jokela impotriva Finlandei, nr. 28.856/95, § 45, CEDO 2002-IV). In ceea ce priveste introducerea cailor de recurs extraordinare, Curtea a considerat ca instantele superioare nu trebuie sa-si foloseasca puterea de supervizare decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare si nu pentru a proceda la o noua analiza. Supervizarea nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca ar putea exista doua puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezinta un motiv suficient pentru a rejudeca o cauza. Nu se poate deroga de la acest principiu decat atunci cand o cer motive substantiale si imperioase (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX). 

47. Or, in speta, contestatia in anulare introdusa de A.S.L. a fost admisa de Curtea de Apel Bucuresti (paragraful 22 de mai sus) care a apreciat, spre deosebire de instantele anterioare, ca A.S.L. fusese de buna-credinta in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. Asadar, Curtea de Apel Bucuresti a anulat o hotarare definitiva si irevocabila, trecuta in puterea lucrului judecat, pentru unicul motiv ca avea un punct de vedere diferit asupra aprecierii faptelor de cel al instantelor precedente, fara niciun element de dovada suplimentara care sa poata justifica aceasta diferenta de apreciere.
48. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. 

II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie 49. Conform art. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila". 

A. Prejudiciu
50. Reclamantul solicita restituirea apartamentului vandut catre A.S.L. si subliniaza faptul ca nu accepta daune-interese pentru aceasta privare de proprietate. El refuza orice forma de evaluare a bunului. De asemenea, el solicita 100.000 euro cu titlu de despagubiri morale pentru "traumatismele psihice". 

51. Guvernul se opune restituirii apartamentului nr. 3 pe motiv ca reclamantul nu are niciun drept de proprietate asupra acestuia. El nu ofera nicio estimare in ceea ce priveste valoarea comerciala a apartamentului. Guvernul considera ca eventualul prejudiciu moral al reclamantului ar fi suficient compensat prin constatarea incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. 

52. Curtea reaminteste ca o hotarare ce constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica, in ceea ce priveste Conventia, de a pune capat incalcarii si de a-i corecta consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat corectarea partiala a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie confera Curtii puterea de a acorda o reparatie partii lezate de actul sau omisiunea fata de care a fost constatata o incalcare a Conventiei. 

53. Printre elementele luate in considerare de catre Curte, atunci cand statueaza in materie, se numara prejudiciul material, adica pierderile efective suportate ca o consecinta directa a pretinsei incalcari, si prejudiciul moral, adica reparatia de catre stat pentru ingrijorarea, neplacerile si incertitudinile cauzate de aceasta incalcare, precum si alte prejudicii nemateriale (cum ar fi, printre altele, Ernestina Zullo impotriva Italiei, nr. 64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 

54. Mai mult, acolo unde diferitele elemente ce constituie prejudiciul nu pot fi calculate exact sau atunci cand distinctia dintre prejudiciul material si prejudiciul moral se dovedeste a fi dificila, Curtea le poate analiza global [Comingersoll impotriva Portugaliei (GC), nr. 35.382/97, § 29, CEDO 2000-IV]. 

55. In circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca restituirea apartamentului nr. 3 situat in Bucuresti, str. Romniceanu nr. 36, vandut catre A.S.L., l-ar pune pe reclamant, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar afla daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. Daca statul parat nu procedeaza la aceasta restituire in cel mult 3 luni de la data la care prezenta hotarare va ramane definitiva, Curtea, constienta de refuzul reclamantului de a accepta plata unei despagubiri, dispune ca statul parat sa-i plateasca persoanei in cauza, cu titlu de daune materiale, o suma corespunzand valorii actuale a apartamentului. 

56. In speta, fiind necesara stabilirea cuantumului acestei sume, Curtea observa ca reclamantul refuza orice forma de evaluare a valorii comerciale a bunului. Guvernul nu a formulat observatii in aceasta privinta.
 
57. Tinand cont de informatiile de care dispune despre piata imobiliara locala, Curtea apreciaza valoarea comerciala actuala a bunului la 125.000 euro. 

58. Pe deasupra, Curtea considera ca evenimentele in discutie au adus prejudicii grave dreptului reclamantului de a i se respecta bunul, pentru care suma de 5.000 euro reprezinta o reparatie echitabila pentru prejudiciul moral suportat. 
#PAGEBREAK#
B. Cheltuieli de judecata 59. Reclamantul solicita 100.000 euro cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocat, cheltuieli si taxe judiciare, telefon, fotocopii, notar etc.). 

60. Guvernul afirma ca pretentiile reclamantului sunt excesive. 

61. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. Cheltuielile nu sunt justificate decat partial, reclamantul nespecificand detaliat toate sumele angajate pentru onorariile de avocat achitate, taxele judiciare, curier, telefon, fotocopii facute la toate documentele. Asadar, Curtea va stabili in echitate o suma cu acest titlu. 

62. Tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea apreciaza ca rezonabila suma de 500 euro, cu toate cheltuielile incluse, si i-o acorda reclamantului. 

C. Dobanzi moratorii
63. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA

HOTARASTE IN UNANIMITATE:

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa-i restituie reclamantului apartamentul nr. 3 situat in Bucuresti, str. Romniceanu nr. 36, in cel mult 3 luni de la data la care hotararea va ramane definitiva conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa-i plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 125.000 euro (unasutadouazecisicincimii euro) cu titlu de daune materiale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
4. hotaraste ca statul parat sa-i plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 5.000 euro (cincimii euro) cu titlu de daune morale;
5. hotaraste ca statul parat sa-i plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 500 euro (cincisute euro) drept cheltuieli de judecata;
6. hotaraste ca sumele in discutie sa fie convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
7. hotaraste ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de pret marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
8. respinge cererea de satisfactie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 12 octombrie 2006 in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


John Hedigan, Vicent Berger,
presedinte grefier