Joi, 15 mai, are loc evenimentul - Sediul fix și sediul permanent: Controverse, clarificări și soluții pentru companii. Participă →
Printre cei care pot obţine acceptarea în Programul "Rabla" se regăsesc, pe lângă persoanele fizice şi cele juridice, şi persoanele fizice autorizate (PFA) şi titularii întreprinderilor individuale (II) ori familiale (IF). Totuşi, procedura pe care trebuie să o urmeze aceste entităţi fără personalitate juridică, pentru a putea obţine prima de casare, este diferită de cea aplicabilă cetăţenilor sau firmelor, motiv pentru care prezentăm astăzi informaţiile esenţiale pe care trebuie să le ştii dacă eşti PFA, II sau IF şi doreşti achiziţionarea unui autoturism nou în schimbul casării unuia vechi. Citește articolul
Guvernul a aprobat astăzi încă patru dintre cele zece programe naţionale adresate antreprenorilor, la câteva zile după confirmarea primelor patru scheme de minimis din 2016. Astfel, de finanţările nerambursabile acordate de stat vor putea beneficia curând şi micile firme de la sate, antreprenorii care vor înfiinţa sau dezvolta o mică fabrică, firmele aflate la început de drum, precum şi cele care vor înfiinţa incubatoare de afaceri. Citește articolul
În 2016, prin intermediul Programului pentru comerţ şi servicii, antreprenorii care desfăşoară activităţi de comerţ sau cei care prestează servicii pot accesa un sprijin financiar de cel mult 135.000 de lei, dar nu mai mult de 90% din valoarea proiectului de investiții. Citește articolul
Noi prevederi privind stimularea investițiilor cu impact major în economie se aplică de marţi, odată cu publicarea unui act normativ în Monitorul Oficial. Majorarea bugetului schemei de ajutor cu 45%, până la 145 de milioane de euro alocate investițiilor din acest an este cea mai importantă prevedere introdusă. Cererea de finanțare și criteriile pe baza cărora se calculează punctajul firmelor sunt alte două modificări vizate de Executiv. Citește articolul
În acest an, firmele care au cel mult doi ani de la înregistrarea în Registrul Comerţului vor putea obţine o finanţare nerambursabilă de 120.000 de lei de la stat. În articolul de faţă prezentăm paşii pe care trebuie să îi urmeze antreprenorii interesaţi de acordarea ajutorului financiar, în vederea pregătirii şi depunerii proiectului în cadrul Programului START. Citește articolul
Producătorii de vin care formează grupuri sau cooperative vor putea primi de la stat sume de până la un milion de euro pentru a construi crame noi, se arată într-un act normativ care se aplică de astăzi. Citește articolul
Cadrul legal prin care sunt acordate finanţări investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă a fost modificat, potrivit unui act normativ publicat marţi în Monitorul Oficial. Printre noutăţile care se aplică deja regăsim, printre altele, reducerea intervalului de desfășurare a sesiunii de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare sau includerea unor noi întreprinderi care pot primi ajutorul. Totodată, autorităţile estimează, în 2016, derularea a două sesiuni de înregistrare a cererilor pentru acordarea finanţărilor. Citește articolul
Atunci când condiţiile de acordare a ajutoarelor de stat sau a celor de minimis nu sunt respectate, autorităţile sunt îndreptăţite să stopeze acordarea acestor facilităţi şi chiar să recupereze parţial sau total ajutoarele oferite, se arată într-un act normativ publicat luni în Monitorul Oficial. Citește articolul
Orice proiect, indiferent de particularitățile sale, parcurge 5 etape. Citește articolul
Angajatorii vor putea să beneficieze de subvenţii de la stat pentru a încadra temporar în muncă şomeri, pentru lucrări şi activităţi de interes local, potrivit legislaţiei în vigoare. Această posibilitate a fost introdusă prin lege în vara anului 2015, însă normele de aplicare au fost publicate în Monitorul Oficial abia astăzi. Citește articolul