Opinie: EY despre split TVA: Sistemul înseamnă “pedepsirea” contribuabililor de bună-credinţă prin blocarea resurselor financiare

Articol scris de Ioana Iorgulescu, director executiv al departamentului de asistență fiscală și juridică din cadrul EY România.

Forțat să facă “vrăji” pentru creşterea gradului de colectare a TVA la buget, Guvernul vine cu un nou subiect “hot”: proiectul de Ordonanţă prin care se doreşte implementarea unui nou sistem de plată defalcată a TVA. S-au spus deja multe pe marginea acestui subiect, cum funcţionează, cine îl aplică, ce penalităţi ne aşteaptă dacă nu ne conformăm. Întrebarea care rămâne, totuşi, este cum ne ajută plata defalcată? Mai precis, care este efectul, în cifre, asupra creşterii gradului de colectare a TVA la buget? Care ar fi “răsplata” pentru un astfel de efort de implementare? Adică, merită sau nu să ne apucăm să angajăm costuri semnificative pentru schimbarea sistemelor informatice, personal suplimentar pentru a putea urmări (zilnic) încasările şi plăţile în conturile distincte?

Evident că acest mecansim este “promovat” ca o măsură de combatere a evaziunii fiscale şi fraudei prin creşterea conformării voluntare şi gradului de colectare a TVA. Se pare că “evazioniştii” declară, totuşi, TVA, dar nu îl mai plătesc! (De aici, diferenţa foarte mare între TVA colectată şi TVA efectiv încasată de bugetul statului.) Şi, iată cum, peste noapte (nimic nou!) am găsit metoda cea mai bună să îi facem să şi plătească. Sistemul de plată defalcată a TVA! Cum se vede însă, “în piaţă”, această soluţie? Ca o măsură luată în grabă, nefundamentată tehnic şi economic, care nu respectă tehnica legislativă şi, mai ales, care nu respectă contribuabilii de bună-credinţă, pe care intenţionează, teoretic, să îi protejeze (sic!).

Termenul pentru implementarea acestei măsuri, opţional de la 1 septembrie şi obligatoriu de la 1 octombrie, este nerealist de scurt şi arată că nu s-a ţinut cont de nevoile mediului de afaceri privind, de exemplu, adaptarea sistemelor informatice şi identificarea de soluţii operaţionale (şi nu în ultimul rând, materiale). Deşi în Nota de fundamentare se menţionează că impactul asupra mediului de afaceri este “favorabil”, această concluzie nu este documentată printr-un studiu de impact care să arate cifre concrete privind, pe de o parte, avantajele aduse bugetului de stat şi, pe de altă parte, impactul asupra mediului de afaceri.

Contrar celor susţinute în Nota de fundamentare, implementarea acestui mecanism încalcă prevederile comunitare, în primul rând prin neobținerea unei autorizări specifice de la Consiliul European pentru o derogare de la Directiva de TVA privind plata TVA. Or, pentru a obţine o astfel de derogare, România ar fi trebuit să prezinte un studiu de impact temeinic şi, mai mult, să demonstreze că mecanismul nu ar afecta valoarea globală a încasărilor din TVA, colectată în stadiul consumului final. Ne exprimăm pe această cale îndoielile privind îndeplinirea acestor criterii.

Dacă, într-adevăr, mecanismul românesc de defalcare a plăţii ar fi inspirat de cel italian (aşa cum susţin autorii), exemplul ar trebui urmat până la capăt. Totuşi, diferenţele faţă de modelul italian sunt semnificative, începând de la obţinerea derogării impuse de legislaţia comunitară, persoanele şi sectorul de activitate care sunt avute în vedere (respectiv, livrările de bunuri şi prestările de servicii către autorităţi publice, în urma dovezilor statistice privind practicile frauduloase din acest domeniu), mecanismul de funcţionare şi aplicarea temporară (ca, de altfel, orice măsură menită să combată fenomenul de evaziune fiscală şi fraudă, ce derogă de la regula generală). Ar fi fost de interes opinia Comisiei Europene cu privire la impactul la nivelul României a acestei măsuri, însă aceasta nu este disponibilă, având în vedere că nu s-a realizat nicio consultare în acest sens.

Continuând lista exemplelor pozitive (evident din alte ţări ale Uniunii Europene), sistemul de defalcare a plăţii implementat de Polonia este, de asemenea, diferit faţă de cel românesc, fiind unul opţional şi temporar. Mai mult, la această formă s-a ajuns în câţiva ani de analiză, studii şi adaptare la mediul economic polonez.

Scopul declarat al sistemului este eliminarea sau reducerea semnificativă a concurenţei neloiale din partea evazioniștilor. În practică, sistemul înseamnă “pedepsirea” contribuabililor de bună-credinţă prin blocarea resurselor financiare (având consecinţele financiare şi comerciale negative aferente) în conturile dedicate TVA şi restituirea lor (dacă este cazul) doar în baza autorizării ANAF. Nu ştim, însă, cum şi în cât timp.

Prin urmare, sistemul presupune indisponibilizarea resurselor contribuabililor şi punerea lor la dispoziţia Bugetului de stat înainte de termenul legal, fără dobândă sau vreun alt fel de motivaţie fiscală (cum ar fi, de exemplu, acordarea unui calificativ bun în vederea reducerii riscului fiscal şi accelerarea rambursărilor de TVA).

Pe partea administrativă, pe lângă costurile uriaşe (la nivelul sutelor de mii de euro, în funcţie de dimensiunea companiei) ce ar trebui mobilizate pentru adaptarea sistemelor informatice şi financiar-contabile, monitorizarea plăţilor defalcate va deveni mult mai complexă şi va antrena resurse suplimentare din partea companiilor. Să ne gândim la un operator din domeniul telecomunicaţiilor, care realizează încasări de la diverşi beneficiari (persoane impozabile sau nu, înregistrate în scopuri de TVA sau nu, pentru operaţiuni supuse unor cote diferite de TVA), atât prin numerar cât şi transfer bancar (că să nu mai vorbim de cartele “multipurpose” sau alte tipuri de vouchere), având disponibile conturi bancare deschise la cinci bănci comerciale (cel puţin). După intrarea în vigoare a mecanismului de plată defalcată a TVA, pe lângă investiţia în adaptarea sistemului ERP, o astfel de companie ar trebui să înfiinţeze un departament care să se ocupe exclusiv de monitorizarea plăţilor TVA realizate de benficiari, ceea ce ar însemna o reală piedică în desfăşurarea activităţii sale de bază. Ce să mai vorbim de companiile care folosesc un centru de servicii externalizate (SSC)? Din India!!

În plus, inclusiv persoanele nerezidente înregistrare în scopuri de TVA în România vor avea obligaţia de deschidere a conturilor de TVA. O astfel de obligaţie se adaugă la numeroasele obligaţii administrative (menţionăm aici doar declaraţia 394) care fac, oricum, România un mediu de afaceri neatractiv pentru investitorii străini.

Nu trebuie să uităm nici de sancţiunile disproporţionate, care ajung până la 50% din suma de TVA nevirată, nivel ce contravine în mod flagrant principiului proporţionalităţii. Reiterăm, pe această cale, că principiile generale de interpretare a legislaţiei comunitare, dezvoltate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, reprezintă legislaţia europeană secundară şi trebuie luate în considerare în mod obligatoriu (fiind mai presus de legislaţia naţională).

Pe de altă parte, ne întrebăm (din nou) dacă instituţiile statului (de exemplu, ANAF) sunt în mod real pregătite să facă faţă acestei modificări, atât din punct de vedere administrativ, cât şi de control. Următoarea întrebare care vine (în mod legitim) este: care va fi sancţiunea în sarcina ANAF dacă nu va fi capabilă să gestioneze acest mecanism şi aprobările pentru retragerea de numerar din conturile distincte de TVA nu vor fi date într-un timp rezonabil (cum ar fi 3 zile, dacă am aplica reciprocitatea).

Aspectele menţionate mai sus ne fac să concluzionăm că impactul “favorabil” asupra mediului de afaceri, menţionat în nota de fundamentare, ar fi o idee minunată, dacă nu ar fi teoretică şi nerealistă, în timp ce mecanismul de plată defalcată a TVA necesită îmbunătăţiri semnificative pentru a ajunge să aibă impactul dorit de legiuitor. Faptul că numeroasele măsuri implementate în această direcţie nu au funcţionat (România deţinând un record negativ în ceea ce priveşte necolectarea TVA, conform celor menţionate chiar de autorităţile fiscale în Nota de fundamentare), este un puternic semnal de alarmă care arată că direcţia ar trebui schimbată şi accentul ar trebui pus pe măsuri solide şi sănătoase de impulsionare a comportamentului loial şi conformării voluntare, în locul măsurilor poliţieneşti de confiscare a banilor contribuabililor. Cu riscul de a deveni plictisitori, amintim aici ca potenţiale astfel de măsuri: legarea caselor de marcat la sistemul ANAF, implementarea auditului standardizat şi, de ce nu?, un sistem de taxare inversă generalizat.

Notă: Mai multe informații despre ce va presupune mecanismul split tva găsiți aici.