Da sunt mai multe întrebări succesive, la care nu cred că am să răspund ”in concreto”, dar cred și mă străduiesc, cred că nu se pune la îndoială faptul că acordul părților pentru încetarea de drept și de fapt a raporturilor ne muncă nu mai face obiectul unui dosar aflat pe rolul instanțelor, se v-a respinge speța ca fiind fără obiect, sau cum se pronunță magistrații ăștia făcuți la normă, ca fiind neîntemeiata.
Referitor la celelalte subiecte, pe care le-ați pus în discuție cred că frizează interesul în companiile multinaționale sau cele private, care la ora actuală îți permit orice, și îți spun din practică, poate greșesc, dar în zona mea frizează prostia și compromisul, și cred că sunt înțeles de toată lumea. Adică se încalcă orice normă de drept numai ca magistratul să-și vadă interesul, eu în calitatea de avocat am ajuns la concluzia după ceva ani, și de consilier juridic dar și de avocatură să mă gândesc dacă, am tras lozul câștigător, înainte să intru în instanță, sau dacă nu. În concluzie, practică judiciară este mult mai dură de cât orice comentariu vreți dvs. să dezvoltăm pe marginea unor spețe sau a unor cazuri de fapt.
Am văzut că se afișează fel și fel de decizii de sentințe de la diferite instanțe luate ca practică judiciară, dar întrebarea mea retorică este, câți dintre magistrați respectă practica judiciară?
Dacă ar fi să vă relatez din sentințele și deciziile pe care le-am primit de la diferite instanțe cred că nu v-ar venii să credeți unde s-a ajuns în anul 2011, și cum se mânjesc domnii și respectabilii magistrați. În final vreau să menționez că am dat și de magistrați pprofesioniști, dar păcat că le fac umbră cei corupți și mulți!
Prcatica judiciara din instante incalca normele noastre de drept, dar jurisprudenta CEDO, si bine spus, nu trebuie sa creeze un precedent, dar creaza un precedent o solutie gresita, pe care unii colegi de-ai nostrii o folosesc ca si practica judiciara in instante, si asta este mai grav. Respectiv daca ne raportam la jurisporudenta CEDO in concordanta cu legea fundamentala sa stiti ca nu sunt opinii seprate, dar cum bine stiti ca lgea fundamentala se incalca de anumiti ”tovarasi”...si ii stiti care sunt, justitiabilul o sa aiba numai de pierdut in instantele din Romania, va spun eu unul care mi s-au incalact de catre instanta, sau instanta a omis, cum omite de fiecare data...articole de lege dar si legea fundamentala.....asa ca traim in Romanica lui Chelu, si no comment!
legea privind armele neletale nu prevede expres unde sa tii arma, dupa noile reglementari si a proiectului de lege, se pare ca trebuie tinuta sub cheie daca aveti copii.
Referitor la baza legala, noi din baroul Dolj suntem mai privilegiati intrucat avem acces la site-ul legalis....vi-l indic!
Are cineva practică judiciară privind suspendarea H.G. 737/2010 îmi trebuie pentru luni! Vă aștept și la telefonul afișat pe profil!
Dle. cererea de divort este insotita de un timbru judiciar in val de 0,30 lei noi si taxa de tmbru in val. de 40,oo lei, si se depune la judecatorul de servici si va duceti personal nu prin avocat!
Exact cum spunea si colega mea, contractul de vanzare cumparare al apt., tine loc de act autentic de proprietate, trebuia dezbatuta succesiunea in termen de 6 luni de la decesul mamei, pentru a nu fi invocata dintre parti prescriptia dreptului de optiune succesorala!
Colega aici, gresesti parerea mea, copii se concep si in interiorul casatoriei dar si in afara ei, practica judiciara spune exact ce ii comunicati domnului, dar calitatea lui in acest proces de paternitate o poate dovedi de cat in probatoriu, nu o poate anticipa si sa se pronunte inainte de probatoriu!
Imi cer scuze de interventie!
Eu zic sa inveti din vechiul cod civil si penal, dar din cele actualizate, dar dupa cum examenele sunt in acelasi timp cele cu INM, si ING, eu zic ca trebuie sa va hotarati unde sa dati, sa nu va inscrieti la un institut si pe urma vreti sa dati in barou, este gresita ideea....bafta pentru toamna!...Si subiectele pentru barouri sunt destul de pertinente!
Sunt surprins de sondajul acesta online, si stiti de ce?.....pentru ca Brancusi este unic, si v-a ramane asa, nu pentru mine, si pentru cei care ii admira operele, care multe dintre ele nu mai sunt pe teritoriul Romaniei, si sa facem delimitarea intre pictori, si scluptori, intre cei contemporani si cei din alte secole, sau antichitate, haide sa ne delimitam de ce este al nostru si trebuie cu adevarat respectat, macar artistii...care nu mor niciodata!
Cu stima,
Dan Dumitrescu