avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 593 soluții astăzi
Forum Activitate Aloysia

Activitate Aloysia

Răspuns la discuția Mai multe dosare penale
Buna ziua
1. De unde stiti dvs sigur ca solutia instantei va fi una de inchisoare cu suspendare?
2.Nu are cum sa primeasca o amenda penala pentru al doilea dosar penal
Buna ziua
In primul rand faptul ca un politist sustine ca anumite acte nu sunt false asta e o prostie deoarece doar printr-o expertiza se poate stabili daca un document este fals sau nu, expertiza ce se dipune de catre organul de ancheta.
In al doilea rand cred ca v-a comunicat si fapta pt care sunteti cercetata
In ultimul rand ar trebui sa va angajati un avocat. cu care sa va claditi o aparare
In ultimele luni au existat mai multe modificari in ceea ce priveste Legea 221/2009 respectiv decizii de neconstitutionalitate, modificarea prin Legea 202/2010.
Astfel se ridica intrebarea : Ce facem cu dosarele aflate pe rolul instantelor care au fost inregistrate inainte de a interveni aceasta situatie?
Am vazut in decursul ultimelor 3 luni colegi care au incercat ba sa suspende dosarul/dosarele motivat de faptul ca exista 3 proiecte de lege la Camera Deputatilor de modificare a legii 221/2009 ( PL nr.647/2010,PL nr.634/2010 si PL nr.610/2010) pentru a se stabili un cadru procesual corect.
Alti avocati au incercat precizarea actiunilor in diferite variante invocand art.20-21 din Constitutie ,art 998-999 , art .504 C.p.p si chiar Rezolutiile 1096/1996 si 1481/2006 ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Cert este ca de exemplu Tribunalul Bucuresti admite pe banda rulanta exceptia inadmisibilitatii invocata de Statul Roman ceea ce mi se pare strigator la cer.
Răspuns la discuția Vatamare corporala
Tremenul de 2 luni curge de la data savarsirii infractiunii sau de la data in care partea vatamata a cunoscut numele agresorului. Daca a depus plangere va puteti interesa daca nu este depusa plangere inseamna ca blufeaza si nu aveti de ce sa ii dati banii.
Chiar daca s-a depus aceasta plangere nu este obligatoriu sa il cheme la politie imediat pe prietenul dvs. Acesta poate fi chemat si dupa mai multe saptamani sau luni totul depinde de cat de repede doreste politistul sa instrumenteze dosarul.
Răspuns la discuția Vatamare corporala
Buna ziua
Din punct de vedere legal prietenul dvs a savarsit infractiunea de lovire si alte violente prevazuta si pedepsita de art.180 Cp . Daca familia copilului face plangere si si-a scos certificat medio-legal in acest caz prietenul dvs se va trezi cu dosar penal.
Daca se cer bani pt ca sa nu se depuna plangere, depinde cat se cere si daca prietenul dvs vrea sa plateasca. Oricum parerea mea este ca are nevoie de un avocat.
Cel putin ma bucur ca au ajuns la acesta concluzie. Personal voi sustine in instanta acest lucru si voi depune minutele acestor intalniri ( pe care le-ati primit sper) si poate cine stie vom avea noroc.
Minuta despre care vorbeam - continutul acesteia doar in privinta Deciziei 25/2008

MINUTA

intalnirii dintre conducerea CSM si membrii Comisiei "Unificarea
practicii judiciare " cu Presdintele Sectiei Penale de la Inalta Curte de
Castie si Justitie, reprezentantul Parchetului de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie si presedintii sectiilor penale ale curtilor de apel avand
ca obiect unificarea practicii judiciare
25 martie 2009
La data de 25 martie 2009, a avut loc la sediul Consiliului Superior al Magistraturii sala de consiliu, incepand cu ora 10.00, intilnirea de lucru intre conducerea CSM si membrii Comisiei "Unificarea practicii judiciare" cu Presedintele Sectiei Penale de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, reprezentantul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si presedintii sectiilor penale de la curtile de apel din tara pentru discutarea unor probleme de practica neunitara senmalate de instantele de judecata in trimestrul II si III - 2008.
La aceastä intälnire au participat :
1. ANTON PANDREA presedintele sectiei penale 1CCJ coordonatorul Comisiei de unificare a practicii judiciare
2. LIVIA STANCIU judecãtor - ICCJ
3. GABRIEL ZAMFIRESCU procuror Sectia judiciara PICCJ
4. VORNICEASA IOANA presedinte sectie penale CURTEA DE A.PEL BACAU
5. ALEXANDRU MIHAELA judecator sectia penala. CURTEA DE APEL BRASOV
6. STAN MUSTATA presedinte sectia I penala — CURTEA DE APEL
BUCURESTI
7. DELIA PURICE presedinte sectia penala CURTEA DE APEL CLUJ
8. VIORICA GRIGORESCU COSTEA presedinte sectia penala

CURTEA DE APEL CONSTANTA
9. CONSTANTIN CARCOTA. — presedintele sectiei penale CURTEA DE APEL GALATI
10. OTILIA SUSANU presedinte sectia penala CURTEA DE APEL IASI
11. DORU MERCAN presedinte sectia penala — CURTEA DE APEL PITESTI
12. STEFANA ANGHEL presedinte sectia penala — CURTEA DE APEL PLOIESTI
13. TITIANA ILIES presedinte sectia penala CURTEA DE APEL SUCEAVA
14. AUREL ILIE presedinte sectia penala CURTEA DE APEL CRAIOVA
15. ELENA URSULESCU — presedinte sectia a II-a penala. CURTEA DE APEL BUCURESTI
16. DINCi ION — presedinte sectia penala — CURTEA DE APEL TIMISOARA
17. FLOAREA GROSU presedinta sectiei penald — CURTEA DE APEL TARGU-METRES
20.LAVINIA PATRASCHIOIU judecátor — Directia Legislatie,
Documentare si Contencios CSM
21. ANASTASIU CRISU — procuror INM
20. DIANA ELENA BURLACU procuror Directia Afaceri Europene, Relatii Internationale si Programe CSM
21. ANDREEA UZLAU judeator — Directia Legislatie, Documentare Contencios
22. DANA NICA — consilier afaceri europene Directia Afaceri Europene, Relatii Internationale si Programe
La aceasta intalnire a participat, in calitate de observator si dl. Thomas Barnes, responsabil pentru Mecanismul de Cooperare si Verificare in cadrul Reprezentantei Comisiei Europene la Bucuresti.
Domnul judecator ANTON PANDREA coordonatorul Comisiei de unificare a practicii judiciare a deschis sedinta cu referirea la monitorizarea in domeniul justitiei care continua, unificarea practicii jucand si ea un rol important. DI. presedinte a anuntat, cu aceasta ocazie, ea vor avea loc intainiri pe zone geografice — Cluj, Iasi, Timisoara si Bucuresti pentru discutarea problemelor de unificare a practicii in ceea ce priveste infractiunile de coruptie si in ceea ce priveste individualizarea pedepselor.
In continuare s-au purtat discutii pe problemele de drept sintetiza e de Directia. Legislatie, Contencios si Documentare in materialul pus la dispozitie participantilor la discutii, si anume:

2. Consecintele nerespectarii dispozitiilor art.159 alin. (8), teza a II
— a Cod Procedure Penala, potrivit carora recursul Impotriva Incheierii prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii preventive se solutioneaza inainte de expirarea duratei arestarii preventive dispuse anterior Incheierii atacate

A). intr-o prima opinie s-a apreciat ca, in cazul nerespectarii dispozitiilor art. 159 alin.(8) teza a 1I-a Cod Procedure Penald, devin incidente dispozitiile art.140 alin.(1) lit. a, potrivit carora masura arestarii preventive inceteaza de drept la expirarea duratei arestarii dispuse anterior.
In sustinerea acestei opinii, a fost invocata Decizia nr.25 din 2 iunie 2008, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii, nemotivata pana la aceasta data, prin care s-a stabilit ca dispozitiile art. 159 alin.(8) teza a II a Cod Procedura Penala se interpreteaza in sensul ea:
Sintagma folosita de legiuitor „Inainte de expirarea duratei arestarii preventive dispuse anterior incheierii ataeate" are caracter imperativ si nu de recomandare ;
- Recursul declarat Impotriva incheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a masurii arestarii preventive va fi solutionat intotdeauna inainte de expirarea duratei arestarii preventive dispuse anterior incheierii atacate.
S-a mai aratat, in sustinerea acestei opinii, ca, pentru garantarea dreptului fundamental la libertate si la siguranta persoanei, se impune sa se considere ea, intr-o astfel de materie, nerespectarea cerintelor vizand termenul prevazut de art.159 alin. (8) teza a II - a Cod Procedure Penala constituie o incalcare a normelor procedurale ce asigura justa solutionare a cauzei, de natura celor la care se face referire in art.197 alin.(4) teza finala Cod Procedura Penala, astfel ca aceasta nu se poate indrepta decal prin incetarea de drept a masurii arestarii preventive, ca efect al nerespectarii termenului imperativ privind solutionarea recursului inainte de expirarea duratei arestarii preventive dispusä anterior incheierii atacate.

..............................................
In urma discutiilor, participantii au concluzionat ca opinia exprimata la litera A este majoritara, opinie expriniata de decizia 25/02.06.2008 a ICCJ. Se impune modificarea art.159 al.8/cpp, sens in care va fi sesizata comisia juridicei din cadrul CSM pentru luarea masurilor care se impun.

v-am trimis pe mail.
b99juv a scris:

buna ziua. va rog frumos imi puteti spune si mie in mod concret unde se afla aceasta minuta pe site - ul csm.


Accesati site-ul CSM, mergeti la sectiunea Reforma Justitiei apoi accesati Mecanisme de realizare a reformei justitiei si la final accesati 2 Comisia de unificare a practicii judiciare
Acolo veti gasi in format pdf cele 2 minute adica cea 17 iunie 2009 si cea din 25 martie.
Daca nu va descurcati spuneti-mi si incerc sa vi le trimit pe mail.
Interpretarea nu este data de mine ci de presedintii sectiilor penale ale Curtilor de Apel , Presedintele sectiei penale a Inaltei Curti de casatie si justitie, reprezentantul parchetului de pe langa ICCJ. Acestia in cadrul sedintei de la CSM pentru unificarea practicii judiciare au stabilit prin opinie majoritara aceasta motivare.
Incerc sa va dau si documentul de la CSM respectiv minuta. Aceasta se gaseste oricum pe site-ul CSM.
Recunosc ca si eu am fost uimita cand am citit negru pe alb aceasta interpretare si mai ales de faptul ca este considerata cea corecta de catre acesti distinsi reprezentanti.
Am considerat ca este o informatie poate utila pentru cei care vor vreodata sa sustina in instanta asa ceva.