O societate cu obiect principal de activitate 5912 - activitati de post-productie cinematografica, video si de programe de televiziune, doreste avizarea codului CAEN 7430 pentru a acoperi si activitatile de traducere aferente realizarii subtitrarii filmelor.
Considerati ca trebuie sa faca dovada colaborarii cu un traducator autorizat, avand in vedere natura traducerilor efectuate?
Eu consider ca nu, insa mi-ar prinde bine o confirmare.
Multumesc mult.
JH, ma refeream la ordinea publica de drept international privat, respectivul articol facand parte din legea in materia dreptului international privat.
Tu expui lucrurile din punct de vedere al ordinii publice de drept intern si ai perfecta dreptate in ceea ce o priveste.
Mai studiez inca acea Conventie.
Oricum, ideea este ca nu-mi place sa ajung la concluzia: nu se poate.
Multumesc pentru lamuriri, RH. Sunt pertinente si s-ar putea sa ai dreptate in proportie de … 99,99% :).
Insa nu spui nimic de art.35 alin.2 din Legea 102/1995 (aplicabil inclusiv intretinerii intre fostii soti): “Pentru a se determina întinderea obligaţiei de întreţinere trebuie să se ţină seama, chiar dacă legea străină aplicabilă dispune altfel, de posibilităţile materiale ale debitorului şi de nevoile efective ale creditorului.”
Art.35 alin.2 acorda explicit caracter de ordine publica privind modul de stabilire al obligatiei de intretinere (caracter, recunoscut, de altfel si de doctrina). Deci caracterul de ordine publica este recunoscut felului in care a fost determinata intinderea obligatiei de intretiner. Iar continutul acestei ordini publice va fi cel din momentul pronuntarii hotararii romanesti de recunoastere a celei straine.
Pe de alta parte, chiar si in aplicarea art.168 alin.2 in ceea ce priveste starea persoanei - nu stim ce motive de divort au fost invocate (poate ca nu e vorba chiar despre cele existente in dreptul musulman, dar ...).
Oricum, intre timp mi-am dat seama ca Romania si SUA sunt semnatare ale Conventiei privind obtinerea pensiei de intretinere in strainatate, incheiata la New York la 20.06.1956 (ratificata prin Lg.26/1991 si publicata in MO 54/19.03.1991; conventia se adresa in principal statelor membre NATO). Redau cateva articole mai importante:
"Art.3 alin.1: În cazul în care un creditor se află pe teritoriul unei părţi contractante, denumită în cele ce urmează statul creditorului, iar debitorul se află sub jurisdicţia unei alte părţi contractante, denumită în cele ce urmează statul debitorului, primul poate să adreseze o cerere unei autorităţi transmiţătoare a statului unde se află, pentru a obţine pensia de întreţinere din partea debitorului.
Alin.4: Autoritatea transmiţătoare ia toate măsurile posibile pentru ca cerinţele legii statului instituţiei intermediare să fie respectate; sub rezerva dispoziţiilor acestei legi, cererea cuprinde următoarele date:… c) o expunere detaliată a motivelor pe care se întemeiază cererea, obiectul acesteia şi orice alte date pertinente privind mai ales resursele şi situaţia familială ale creditorului şi debitorului.
Art.5: 1. Autoritatea transmiţătoare trimite, la cererea creditorului şi în conformitate cu dispoziţiile art. 4, orice hotărîre provizorie ori definitivă sau orice alt act judiciar referitor la pensia de întreţinere intervenit în favoarea creditorului, în faţa unui tribunal competent al uneia dintre părţile contractante şi, dacă este necesar şi posibil, o dare de seamă asupra dezbaterilor în cursul cărora a fost luată acea hotărîre.
3. Procedura prevăzută la art. 6 poate fi, în conformitate cu legea statului debitorului, fie o procedură de exequatur sau de înregistrare, fie o nouă acţiune bazată pe hotărîrea transmisă în virtutea dispoziţiilor paragrafului 1.
Art.6: 1. Acţionînd în limitele puterilor conferite de către creditor, instituţia intermediară ia, în numele creditorului, toate măsurile potrivite pentru asigurarea obţinerii pensiei de întreţinere. În special, ea încheie tranzacţii, iar atunci cînd este necesar intentează şi susţine o acţiune privind pensia de întreţinere şi face demersuri pentru executarea oricărei hotărîri, ordonanţe sau altui act judiciar. 2. Instituţia intermediară ţine la curent autoritatea transmiţătoare. Dacă ea nu poate acţiona, va comunica motivele şi va transmite dosarul autorităţii transmiţătoare. 3. În afara unor dispoziţii contrare din prezenta convenţie, legea care reglementează acţiunile menţionate şi orice chestiuni conexe este legea statului debitorului, inclusiv în materie de drept internaţional privat.
Art.8: Dispoziţiile prezentei convenţii sînt, deopotrivă, aplicabile cererilor privind modificarea hotărîrilor judecătoreşti date în materie de obligaţii de întreţinere.”
Eu cred ca exista sanse, din urmatoarele motive (scuze pentru expunerea mai lunga):
Practic, problema dlui.Marx36 se reduce la a rezolva un conflict de legi in timp si spatiu, altfel spus la a determina in ce masura urmeaza a fi respectate in Romania drepturile castigate de fosta sa sotie in SUA in baza hotararii de divort pronuntate de Curtea superioara Washington.
In cazul in care intre Romania si SUA ar exista vreo Conventie de recunoastere reciproca a unor astfel de hotarari, situatia ar fi clara – hotararea ar trebui executata in baza acelei Conventii – art.10 Legea 105/1992. Din cate stiu eu, o astfel de conventie nu exista, devenind aplicabile normele conflictuale stabilite de Legea 105/1992.
Categoria de raporturi juridice din speta priveste starea civila, capacitatea si relatiile de familie ale pers.fizice, iar punctele de legatura pentru aceasta categorie pot fi:
– cetatenia – lex patriae (legea romana).
– Domiciliul (in subsidiar, resedinta) – constituie puncte de legatura pentru relatiile de familie numai in subsidiar fata de cetatenie – lex domicilii
Pentru aspectele de procedura propriu-zise, punctul de legatura este instanta sesizata, sistemul de drept aplicabil fiind cel al instantei sesizate (in cazul nostru, legea SUA) – lex fori.
In speta noastra, cand divortul privind soti cetateni romani este pronuntat in stainatate, dat fiind faptul ca este un proces care priveste starea civila a cetatenilor romani, instanta straina trebuie sa respecte normele conflictuale ale dreptului international privat roman – art.20 – in caz contrar, hotararea de divort straina neputand fi recunoscuta in Romania, conform art.168 alin.2
Temeiul juridic al recunoasterii in Romania a drepturilor dobandite in strainatate il constituie art.9 din Legea 105/1992. Instanta romana urmeaza sa verifice indeplinirea urmatoarelor conditii recunoasterii in Romania a acestor drepturi:
I. Dreptul sa fie corect nascut/modificat/stins sub incidenta legii straine care ii este aplicabila – pe planul dreptului procesual hotararea va fi recunoscuta daca este valabila potrivit legii SUA - Washington, mai exact daca:
1. hotararea este definitiva potrivit legii SUA – art.167 alin.1 lit.a),
2. instanta care a pronuntat-o a avut potrivit legii SUA competenta sa judece procesul - art.167 alin.1 lit.b.
3. există reciprocitate în ce priveşte efectele hotărîrilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărîrea – art.167 alin.1 lit.c) coroborat cu art.6.
Reciprocitatea poate fi legislativa, diplomatica sau de fapt – existenta reciprocitatii se prezuma relativ – dovada se solicita de instanta Ministerului Justitiei care stabileste situatia reala prin consultare cu MAE – in aceasta situatie, legea straina este aplicata ca o conditie a aplicarii dreptului forului
4. “Dacă hotărîrea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, că i-a fost înmînată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cît şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărîrii” – art.167 alin.2.
Aici este discutabila nerespectarea, caci din datele oferite se pare ca citatia a fost inmanata, a existat un aparator – se spune ca numai in prima parte a procesului, deci merita incercata sustinerea argumentului. Nu sunt sigura daca ultima conditie este indeplinita, atata vreme cat sotul nu se mai afla in SUA la data pronuntarii hotararii, existand dificultati majore la angajarea unui avocat din SUA. Iar din Ianuarie pana in Martie cand a fost pronuntata hotararea, sotul isi putea stabili deja domiciliul in Romania.
5. hotararea este executorie conform legii SUA - art.174 lit.a.
6. dreptul de a cere executarea silita nu este prescris, conform legii romane – art.174 lit.b.
Indeplinirea acestor prime cinci conditii urmeaza a fi stabilita de catre instanta romana, pe baza inscrisurilor depuse de fosta sotie, cat si a dovezilor realizate privind continutul legii SUA. Sarcina probei continutului legii straine cade si in sarcina partilor.
II. Dreptul sa nu fie contrar ordinii publice de drept international privat roman – adica hotararea sa nu incalce aceasta ordine – temeiul de drept este art.8 alin.1 lit.a), ordinea publica in aceasta materie fiind formata din ansamblul principiilor fundamentale de drept ale statului roman, aplicabile in raporturile juridice cu element de extraneitate.
Aici trebuie mentionat un caracter foarte important al acesteia, si anume faptul ca din punct de vedere temporar, ordinea publica are un caracter actual, in sensul in care instanta romana va aplica continutul ordinii publice din momentul pronuntarii hotararii, iar nu cel din momentul in care sentinta straina a carei efecte se cer a fi recunoscute in Romania, a fost pronuntata in strainate.
Sub aspect procedural, in fata instantei romane, va fi invocata EXCEPTIA DE ORDINE PUBLICA DE DPRET INTERNATIONAL PRIVAT = exceptie de fond ce poate fi invocata de orice parte interesata sau de instanta din oficiu. Argumente in sustinere:
1. Potrivit art.168 alin.2 reglementarile nationale in material starii civile si capacitatii cetatenilor romani are caracter de ordine publica, in sensul in care legea straina nu se aplica daca procesul priveste starea civila, capacitatea unui cetatean roman, iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns conform legii romane. Aceasta este o situatie speciala in care o norma conflictuala pare a fi de ordine publica in dreptul international privat in sensul ca instanta straina trebuie sa o aplice.
Va trebui dovedit faptul ca, in conformitate cu legea romana, s-ar fi ajuns la alt rezultat: ex: nu ati fi fost obligat la achitarea intretinerii catre fosta sotie, avand in vedere faptul ca aceasta nu se afla intr-o stare de nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite inainte de casatorie ori in timpul casatoriei. De mentionat faptul ca, potrivit legii romane, pana la desfacerea casatoriei, sotii isi datoreaza intretinere.
2. Art.168 alin.1 pct.2 confera caracter de ordine publica dispozitiilor privind competenta exclusiva a jurisdictiei romane – art.151- insa nu potrivit punctului 1 (indicat gresit de mine), ci potrivit punctului 5 – “desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, precum şi alte litigii dintre soţi, cu excepţia celor privind imobile situate în străinătate, dacă, la data cererii, ambii soţi domiciliază în România, iar unul dintre ei este cetăţean român sau străin fără cetăţenie” – acest argument nu este aplicabil.
3. Art.35 alin.2 confera caracter de ordine publica prevederilor dreptului roman, conform carora pentru determinarea intinderii obligatiei de intretinere trebuie sa se tina seama de posibilitatile materiale ale debitorului si de nevoile efective ale creditorului, chiar daca legea straina aplicabila prevede altfel – si acest argument merita a fi sustinut.
(Sustinerile in drept sunt preluate din tratatul prof.Dragos Alexandru Sitaru).
Nu sunt 100% sigura in ce masura s-ar putea recurge si la promovarea in cadrul aceluiasi proces de recunoastere a hotararii straine, a unei cereri reconventionale prin care sa se solicite ca, si in cazul recunoasterii hotararii straine, in ceea ce priveste obligatia de intretinere, sa se dispuna:
• Micsorarea cuantumului intretinerii prestate datorita micsorarii veniturilor.
• incetarea prestarii intretinerii datorita inexistentei mijloacelor.
• Incetarea prestarii intretinerii datorita recasatoririi fostei sotii (in masura in care aceste motive sunt aplicabile).
Aceeasi Lege 105/1992 prevede in al sau art.151 ca: - "Instanţele române sînt exclusiv competente să judece procesele privind raporturi de drept internaţional privat referitoare la:
1. acte de stare civilă întocmite în România şi care se referă la persoane domiciliate în România, cetăţeni români sau străini fără cetăţenie".
In opinia mea, acest articol este aplicabil.
Este adevarat ca instantele din Romania nu pot examina hotararea straina si nici nu o pot modifica, insa numai sub rezerva verificarii conditiilor prevazute la art.167 si 168.
Conform art.168 recunoasterea poate fi refuzata daca hotărîrea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român, un asemenea caz constituindu-l încălcarea dispoziţiilor art. 151 privitoare la competenţa exclusivă a jurisdicţiei române.
In plus, potrivit art.167 recunoasterea poate fi refuzata daca se constata ca nu exista reciprocitate intre Romania si SUA in ce priveste efectele hotararilor straine (lucru care trebuie verificat) sau daca se constata ca cel care a pierdut procesul nu a avut posibilitatea de a se apara si de a exercita calea de atac impotriva hotararii cand aceasta a fost pronuntata in lipsa sa (argumente care pot fi folosite).
Daca iau in considerare si dispozitiile art.35 referitoare la legea aplicabila intinderii obligatiei de intretinere (in acest caz, prin aplicarea art.20 este chiar legea romana) si faptul ca pentru determinarea acestei intinderi trebuie sa se tina seama de posibilitatile materiale ale debitorului si de nevoile efective ale creditorului, chiar daca legea straina aplicabila dispune altfel, rezultatul poate fi diferit. Mai ales ca alin.2 din art.168 permite instantelor din Romania sa refuze recunoasterea pe motivul ca instanta straina a aplicat o alta lege decat cea determinata de dreptul international privat roman cand procesul priveste starea civila iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns conform legii romane (si aici trebuie studiata legislatia din SUA pentru a determina daca, intr-adevar, solutiile ar fi diferite).
Cred ca macar unul din aceste trei argumente principale ar putea duce la refuzul recunoasterii.
Og 124/98 modificata prin OUG 152/2002 prevede ca societăţile comerciale de turism balnear şi de recuperare sunt exceptate de la indeplinirea conditiilor prevazute de art 15 OUG 124/98.
Astfel, daca societatea pe care o reprezinti nu se incadreaza la categoria societate comerciala de turism balnear si recuperare, atunci va fi obligata sa respecte dispozitiile art.15 lit a din OG 124/1998 modificata - obiect de activitate unic. De subliniat ca exceptia prevazuta se refera la tipul societatii comerciale ce desfasoara activitatea si nu la activitatea prevazuta de 8514 in sine.
Pe judecatorul de la ORC nu l-a deranjat ca asociatul unic era altceva decit medic deoarece acest fapt NU incalca lit. b a art. 15 din OUG 124/98, dispozitia referindu-se la administratorul societatii comerciale sau consiliul de administratie. Daca asociatul unic este si administratorul societatii, atunci, ai dreptate, s-au incalcat dispozitiile mentionate.
Nu, ca asociat nu are obligatia de a administra. Dar o are ca si administrator - in datele problemei, asociatul domnului era si administrator.
In ceea ce priveste situatia in care acel asociat isi pastreaza acea calitate in conditiile in care, dupa cum se afirma, provoaca scandaluri si nu il intereseaza decat banii, sa ne imaginam un pic ce se intampla cand trebuie sa decizi prin hotarare AGA sa faci o investitie sau sa reinvestesti in totalitate profitul obtinut.
In limba romana, mai gasesti pe situl Institutului European Roman www.ier.ro - Traducerea acquis-ului comunitar- baza de date-jurisprudenta comunitara.
"Art. 36. - (1) Calculul şi plata indemnizaţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condiţiile legii, care constituie document justificativ pentru plată.
(2) Certificatul de concediu medical se prezintă plătitorului până cel mai târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care a fost acordat concediul.
(3) Plata indemnizaţiilor se face lunar de către:
a) angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (1) lit. A şi B;
b) instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj, până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care s-a acordat concediul medical;
c) casa de asigurări de sănătate, până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care s-a acordat concediul medical, pentru asiguraţii prevăzuţi la art. 1 alin. (2) şi pentru persoanele prevăzute la art. 23 alin. (2) şi la art. 32. "
Acesta fiind textul de lege ce reglementeaza situatia la care va referiti, in opinia mea, nerespectarea termenului prevazut de lege nu poate duce decat la amanarea corespunzatoare a platii indemnizatiei, angajatorul sau casa de asigurari neputand sa respecte, la randul lor, termenele prevazute la alin.3 al art.36 pentru plata indemnizatiei. Daca s-ar fi dorit decaderea salariatului din dreptul de a-si incasa acea indemnizatie, acest lucru ar fi trebuit stipulat in mod expres. Or, din formularea art.36 din OUG 158/2005 rezulta cu claritate ratiunea prevederii existente ,la alin.2, iar aceasta nu este decaderea salariatului din drepturi.
avocatnet.ro explicăm legislația
