avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 711 soluții astăzi
Forum Activitate mikka35

Activitate mikka35

As dori sa ma lamuriti daca un functionar public angajat la un inspectorat teritorial de munca se poate transfera la cerere la o primarie. Bineinteles, transferul la cerere s-ar produce intr-o functie publica de aceeasi categorie, clasa si grad profesional cu cea detinuta la inspectoratul teritorial de munca. Sunt indeplinite conditiile art. 90 din Legea nr. 188/1999 sau nu? Subliniez ca inspectoratul teritorial de munca este o aşa zisă "deconcentrata". Va multumesc anticipat!
În 10.02.2011, s-a amânat judecata pentru a mi se da posibilitatea de a studia întâmpinarea, în cuprinsul căreia am constatat faptul că s-a invocat excxepţia de la art. 133 C.Pr.Civ şi ca urmare, am făcut o completare la întâmpinare în care am precizat obiectul plângerii contravenţionale. Va rog să-mi precizaţi ce şanse am de a nu mi se anula plângerea ca lipsită de obiect?
Va rog sa-mi spuneţi dacă nu am indicat în cererea de chemare în judecată care este obiectul acesteia, mai pot să indic obiectul la al doilea termen de judecată sau nu? Concret, am avut primul termen de judecată în ziua de 10.02.2011. Nu am indicat obiectul cererii în plângerea contravenţională. Am indicat obiectul cererii printr-o completare la plângerea contravenţională, pentru ziua de 10.03.2011 (al doilea termen de judecată). Subliniez că partea adversă a invocat în întâmpinare prevederile art. 133 alin. 1 din C.Pr.Civ.
vA MULTUMESC ANTICIPAT.
Pentru a desemna reprezentanţii în comisia de disciplină în cadrul unei instituţii publice, cum se poate afla dacă organizaţia sindicală din cadrul respectivei instituţii este reprezentativă? În cazul de faţă, sunt 67 persoane încadrate in institutie (inclusiv cei care au raportul de muncă suspendat - 4 la număr), iar membri de sindicat sunt 33. Este reprezentativ sindicatul? În ce act normativ se menţionează care este proporţia necesară de membri, pentru ca un sindicat să fie reprezentativ în intreprindere/instituţie?Vă mulţumesc anticipat.
În cazul unui program de lucru de 12 ore/zi, adică 36 de ore lucrate pe săptămână, după care se acordă un repaus de 3 zile libere consecutive, situaţie în care cele 168 de ore (lucrate pe parcursul unei luni de zile) sunt lucrate în 14 zile şi nu în 21 de zile, care este modalitatea de calcul a concediului de odihnă în cazul de faţă?
Concediul de odihnă se acordă în funcţie de câte ore se lucrează pe zi sau durata lunară a acestuia este aceeaşi, indiferent de numărul orelor lucrate pe zi. Daca puteţi, vă rog foarte mult să-mi menţionaţi si articolele de lege după care să mă pot ghida.
Vă mulţumesc anticipat!
Va rog sa ma lamuriti cum se va face promovarea functionarilor publici, tinand cont de prevederile art. 26 din Legea nr. 284/2010? Nu inteleg ce este cu acea comisie la care se face referire acolo, mai exact comisia desemnata prin dispozitie a ordonatorului de credite bugetare. De asemenea, regulamentul cadru la care se face referire in cuprinsul art. 26 alin. 4 din Lege anr. 284/2010, se aplica si functionarilor publici? Daca se aplica, cand se va publica acest regulament? Va multumesc.
Va rog sa ma lamuriti si pe mine daca exceptia lipsei plangerii prealabile este exceptie de ordine publica sau nu? Aceasta exceptie poate fi invocata numai prin intampinare si prima zi de infatisare sau pe tot parcursul procesului? Va multumesc.
Va rog sa-mi spuneti daca un topograf care nu are aurorizatie de persoana fizica autorizata poate munci in baza unei conventii civile. Mentionez ca inspectorii de munca cer unei astfel de persoane ca sa munceasca in baza unui contract individual de munca. Mentionez de asemenea ca temeiul juridic pentru conventiile civile cu raport de subordonare nu mai exista (Legea nr. 577/2003). In aceste conditii, este sau nu obligatorie intocmirea unui contract individual de munca? Va multumesc anticipat.
Va rog sa-mi spuneti daca o persoana care nu mai este functionar public din februarie 2010, care a dat in judecata o institutie publica si a pierdut in prima instanta, poate fi reprezentata in recurs de catre sindicatul la care sunt membrii functionarii institutiei la care a lucrat? Mentionez ca persoana in cauza nu a fost membru al sindicatului, anterior eliberarii din functia publica. Este posibil ca o persoana sa devina membru al sindicatului de la fostul angajator, desi nu mai munceste la respectivul angajator?
Va rog sa-mi spuneti daca exista un act normativ in vigoare care sa interzica efectuarea transferurilor functionarilor publici, de la o institutie la alta, fara acordul conducatorului institutiei publice de la care pleaca functionarul in cauza. Va multumesc.