avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 458 soluții astăzi
Forum Activitate Arsaluis

Activitate Arsaluis

Răspuns la discuția Solicitare
este vorba de o contraventie, nu de infractiune, contraventie prevazuta de art. 47 alin. 2 lit. a) din OUG 158/2005 cu modif si compl ulterioare
Cred ca actul normativ in discutie este Ordonanţă de urgenţă nr. 69/2007din 28/06/2007pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 443 din 29/06/2007. Nu este vorba dupa parerea mea decat de o restrangere a verificarii cunoasterii regulilor de circulatie la anumite persoane, iar articolul in discutie este 106 astfel cum a fost modificat prin OUG, care prevede:
47. Articolul 106 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 106. - (1) Până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conducătorul de autovehicul şi tramvai trebuie să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie, după cum urmează:
a) când permisul de conducere i-a fost reţinut pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
b) când fapta a fost urmărită ca infracţiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, iar instanţa de judecată sau procurorul a dispus înlocuirea răspunderii penale cu una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 din Codul penal;
c) când a solicitat reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, conform art. 104.
nu vi se pare nimic suspect ca acel regulament publicat in MO "bate" in multe privinte LEGEA consilierilor juridici?
Nu scrie nicaieri ca martorii trebuie sa fie salariati. Ar fi fost destul sa se prezinte la munca insotit de doua persoane care astfel ar fi depus marturie ca nu i se permite intrarea in incinta societatii
sau cu martori, de preferat cel putin 2
Răspuns la discuția facultatea=vechime
In conditiile in care inca din timpul facultatii (oricare ar fi fost forma de invatamant, zi sau fara frecventa) ati fost angajata cu CIM, nu beneficiati de asimilarea ca stagiu de cotizare a perioadei astfel lucrate, dvs. realizand stagii de cotizare ca urmare a calitatii de salariat.
Art. 38 din Legea nr. 19/2000 prevede urmatoarele, referitor la problema supusa discutiei:
(1) În sistemul public se asimileaza stagiului de cotizare si perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
a) (...)
b) a urmat cursurile de zi ale învatamântului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora;
c) (...)
(2) Asiguratii care au absolvit mai multe institutii de învatamânt superior, conform prevederilor alin. (1) lit. b), beneficiaza de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.
(3) Persoanele prevazute la alin. (1) beneficiaza de perioadele asimilate, daca în aceste perioade nu au realizat stagii de cotizare în conditiile prezentei legi.
Răspuns la discuția vicelider sindicat urgent
Sper sa nu fie tardiv acest raspuns. Nu am mai intrat de f mult timp pe aici.

Nu puteti modifica sau inceta CIM al unui salariat ce face parte din organul de conducere al unui sindicat. Dupa cum veti vedea in continuare, protectia unor astfel de salariati este bine reglementata.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 - Legea sindicatelor: "In timpul mandatului si in termen de 2 ani de la incetarea mandatului, reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface CIM pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasa la aprecierea celui ce angajeaza, decat cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizatiei sindicale"

De asemenea, art. 223 alin. (2) din Codul muncii prevede: "Pe toata durata exercitarii mandatului, precum si pe o perioada de 2 ani de la incetarea acestuia reprezentantii alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesionala sau pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate".
Am o mare dilema pe care va rog sa mi-o elucidati. Orice lamurire imi este binevenita, asa ca va rog sa o dezbatem impreuna.
In perioada de proba este posibil ca angajatorul sa te sanctioneze disciplinar? Sau este firesc sa renunte la prestarea muncii de catre salariat prin concediere pt ca salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat, conform art. 61 lit. c) din Codul muncii?
Detaliind, unui salariat care este in perioada de proba ce i se poate face daca a gresit o lucrare in aceasta perioada?
Va multumesc anticipat.
Va rog sa ma lamuriti cu urmatoarea problema.
Un salariat care si-a incetat raporturile de munca cu o societate prin acordul partilor are dreptul la somaj?
V-as ruga sa-mi spuneti actul normativ care reglementeaza somajul.
Va multumesc anticipat,