Hotarârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 488 pct. 6 C.proc.civ.)
Aşa cum a fost interpretată în doctrină această dispoziţie legală, ea este aplicabilă şi constituie temei de modificare a hotărârii atacate şi atunci când „lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială” – Dr. Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2005, Vol. II, p. 115.
Instanţa de fond s-a mulţumit exclusiv să preia susținerile părților, fără să emită consideraţii proprii, temeinice şi legale, care să constituie o motivare a judecătorului. Hotărârea instanţei nu cuprinde niciun element care să ilustreze procesele logice de interpretare a legii pe care le presupune aplicarea acesteia la situaţii de fapt concrete.
Or, în doctrină au fost formulate exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească această parte esenţială a hotărârii judecătoreşti: „motivarea trebuie să demonstreze în mod logic deplina concordanţă dintre soluţia din cauza respectivă şi realitate. Motivarea este de esenţa hotărârilor, constituie o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie, şi oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. Analiza pe care o face judecătorul trebuie să aibă putere de convingere”.
Or, este de puterea evidenţei că motivarea din prezenta hotarâre este departe de a întruni exigenţele exprimate în doctrină, dar și în jursiprudență (a se vedea Decizia ICCJ nr 4202/2003, Decizia ICCJ nr.2690/2003).
Potrivit prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b). din C.proc.civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor judecătoreşti, instanţa este datoare să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea şi a ajuns la soluţia adoptată, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Aceasta dispoziţie legală are ca scop să asigure o bună administrare a justiţiei şi, totodată, să dea posibilitatea instanţelor superioare să-şi exercite controlul judiciar.
Incheierea prin care s-a respins o cerere de încuviinţare a executării silite nu poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat într-o cerere ulterioară de încuviinţare ale cărei lipsuri iniţiale au fost complinite.
In faza procesuala a incuviintarii executarii silite atributiile instantei de executare au caracter necontencios, limitându-se la verificări privind regularitatea formală a titlului executoriu, calităţile părţilor. Incheierea de admitere/respingere a cererii de incuviintare a executarii silite nu se bucura de autoritate de lucru judecat.
Ce anume ar putea impiedica o instanta de executare investita cu solutionarea unei contestatii la executare in care se solicita, ca si capat de cerere secundar, reducerea cheltuielilor de executare, sa puna in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a executorului, in temeiul art. 78 alin. 2 NCPC?!
O asemenea intiativa ar fi in interesul atat a executorului (care, dobandind calitate procesuala in cadrul litigiului, ar avea posibilitatea exercitarii caii de atac impotriva unei eventuale solutii de reducere a cheltuielilor de executare – altele decat onorariul!), dar si a creditorului, intrucat justificarea cheltuielilor de executare ar putea fi facuta chiar de catre cel care le-a stabilit. Daca partile ar conveni introducerea in cauza a executorului, acesta ar dobandi calitatea de tert intervenient, fiind parte in proces din momentul dispunerii acestei masuri.
Este evident ca executorul este singurul in masura sa dovedeasca legalitatea cheltuielilor de executare stabilite.
1. Departe de mine de a ma erija in aparatorul dlui utilizator shomo. ..nu de alta, dar intuitia imi spune ca face parte din categoria justitiabililor care stiu sa-si reprezinte personal interesele in fata unei instante de judecata…cu eficienta. Nu pot sa nu observ o abordare a spetei, intemeiata pe o logica juridica si un simt al normei care scapa, uneori, chiar practicienilor in drept.
Dar, nu putem invoca intelegerea gresita a opiniei personale atunci cand, noi insine nu reusim, din “eroare” sau alte considerente, sa ne exprimam “propriul adevar” , astfel incat ceilalalti sa inteleaga ce am vrut sa spunem.
2. Este adevarat ca putine sunt hotararile judecatoresti in care judecatorul isi respecta misiunea…aceea de “a spune dreptul”. In activitatea mea de jurist am lecturat si astfel de hotarari care, fara exagerare, au reprezentat adevarate lectii de drept.
Nu stiu daca pot fi invocate incompetenta, volumul mare de dosare…cred ca, pur si simplu, aceste lucruri tin de intelegerea rolului pe care judecatorul il are in sala de sedinta, in societate, de motivatia pe care fiecare judecator o are atunci cand isi alege aceasta profesie. Frumoasa, de altfel.
Accept cu interes invitatia de a participa la dezbaterea pe care doriti sa o initiati!
Poate ca acel principiu care ne spune ca „Jus est ars boni et aequi”, despre care am aflat cam prin anul I de facultate, ar da o alta ...culoare justitiei romane daca practicienii dreptului nu s-ar limita, de cele mai multe ori, la o aplicare mecanica a dreptului.
Caci, tot prin anul I, aflam ca aplicarea dreptului trebuie facuta nu numai in litera legii, cat mai ales in spiritul ei, avand in vedere ca o norma juridica edictata de catre legiuitor nu se poate preta la toate situatiile de fapt din practica.
Dincolo de aceste consideratiuni, salut atitudinea unui jurist care cunoaste adevarata semnificatie a unei confruntari de idei.=D>
Din enumerarea exemplificativa a cheltuielilor de executare, regasita in alin. 3 al art. 669NCP, se desprinde concluzia ca, pentru a intra sub incidenta acestui text, o cheltuiala trebuie sa fie prevazuta de lege ori sa fie necesara desfasurarii executarii silite.
Solicitând executarea silită a unui titlu executoriu, respectiv efectuarea unui serviciu public, persoanele interesate plătesc un onorariu, ca preţ al acestui serviciu, care vizează cheltuielile ocazionate de transport, folosirea tipizatelor la comunicarea unor acte de procedură, utilizarea faxurilor date cu ocazia soluţionării unui dosar de executare, etc. Acest onorariu este inclus in continutul cheltuielilor de executare, fiind prevazut ca atare de legiuitor.
Ce se intampla, insa, in situatia in care executorul stabileste un onorariu si, distinct de acesta, alte cheltuieli numite „de executare” vizand consultanta dosar, redactare şi emitere acte şi documente în procedura executării silite? Mai mult, instanta de executare, investita cu solutionarea unei contestatii la executare formulata de debitor, admite contestatia si, fara a anula executarea silita, nici macar un singur act de executare efectuat in cadrul dosarului executional respectiv, dispune doar reducerea cheltuielilor de executare, retinand tocmai faptul ca executorul, solicitand pe langa onorariu si alte cheltuieli suplimentare care exced cadrului legal, practic incaseaza o plată dublă a aceluiaşi serviciu public. Evident, suntem in prezenta unei practici nelegale a executorului ce cauzează debitorului un prejudiciu patrimonial, iar pentru o asemenea conduita poate fi angajata chiar raspunderea penala a executorului in cauza.
Pe de alta parte, art. 719 NCPC reprezinta sediul materiei privind efectele solutionarii contestatiei la executare, alin. 5 stabilind obligatia executorului de a se conforma masurilor luate sau dispuse de instanta.
Avand in vedere aceste dispozitii legale, in speta la care am facut referire, este clar ca sumele nelegale incasate de executor nu pot fi imputate creditorului de buna credinta (executarea silita demarata la cererea acestuia nefiind anulata!!!), executorul fiind obligat sa se conformeze celor dispuse de instanta, procedand la intocmirea unui proces verbal de reducere a cheltuielilor, in baza sentintei definitive, si restituind ce a incasat...dincolo de lege.
OBS: a oferi consultanta nu se rezuma la indicarea unor texte de lege pe care, de altfel, orice justitiabil le poate cunoaste prin achizitionarea unui cod de procedura civila. Primul demers prespune cunoasterea spetei. Abia apoi intervine interpretarea si aplicarea normei de drept incidente.
1. In cazul unui partaj finalizat printr-o tranzactie prin care fostii soti au convenit ca imobilul proprietate comuna sa fie atribuit unuia dintre ei, celalalt fiind beneficiarul unei sulte corespunzatoare cotei-parti din dreptul sau de proprietate asupra imobilului, m-ar interesa care este momentul in care are loc transferul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, practic cand inceteaza starea de coproprietate (ce anume operatiune trebuie indeplinita pentru ca din punct de vedere juridic sa se poata retine transferul acestu drept).
2. Prin hotararea de divort care consfinteste si invoiala partilor privitoare la partaj, instanta dispune ca partile sa faca demersurile necesare privitoare la novarea contractului de credit ipotecar (ref. la imobilul in discutie), in care ambii soti figurau ca imprumutati. In ipoteza in care sotia careia i-a fost atribuit bunul in proprietate nu poate aduce garantiile cerute de banca si, pe cale de consecinta, nu poate opera novarea contractului, sotul poate denunta tranzactia de partaj?
avocatnet.ro explicăm legislația
