avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 329 soluții astăzi
Forum Activitate barrow

Activitate barrow

Deci fapta desi e savarsita pe parcursul anilor 2006-2012 mai poate fi judecata.
Mai exista o intrebare:
cand respectivul militar a incheiat contractual, l-a incheiat cu stirea proprietarului imobilului, mentionand ca acesta nu v-a fi tras la raspundere pentru ceea ce face el.
Pe contract sunt semnaturile celor doi: proprietar si chirias.
Daca se ajunge in instanta, proprietarul apartamentului va fi bagat ca partas la fapta acestuia?

vreau un raspuns cat mai cla.
multumesc frumos
cazul unui cadru militar care timp 6 ani a facut contract de inchiriere pentru un apartament. In Contractul inregistrat la finante chiria era stipulata la valoarea de 800 ron.
Dar el si familia lui stateau de fapt la socrii in casa si nicidecum in acel apartament "inchiriat", care era al unor prieteni.
Lunar unitatea ii platea acestui cadru militar valoarea chiriei din contract.

Cineva s-a decis sa dea in vileag la comandantul unitatii ceea ce a facut acesta timp de 6 ani de zile (2006-2012) . Mai poate fi sanctionat sau s-a prescris aceasta fapta?
Care ar fi pedeapsa pentru aceasta fapta?
buna ziua,
am fost demisa din postul pe care-l ocupam in anul 2009 datorita restructurarilor. Avand un apartament inchiriat si inregistrat contractul la finante din 2009 pana in 2012 nu am beneficiat de somaj deoarece valoarea chiriei era de 250 euro/luna.
Asigurarile medicale mi le plateam eu fiind calculate de cei de la CAS.
In momentul de fata nu mai am apartamentul inchiriat si nu mai am nici un venit.
Ca sa pot beneficia de consultatii medicale la medicul de familie si retete compensate trebuie sa cotizez catre CAS cu valoarea de 5,5% calculata la salarariul minim pe economie adica in jur de 44lei/lunar.
Ce pot face in aceasta situatie daca nu am nici un venit?
Pot cere ajutor social?
Răspuns la discuția formulare notificare
aceasta notificare trebuie trimisa cu termen de 30 sau 60 de zile inainte de termenul de incetare a contractului?
In notificare pot sa-i mentionez ca eliberarea imobilului se face in urma unui PV de primire-predare, sau asta ii comunic in ultima zi?
buna ziua,
as dori daca puteti sa-mi dati un exemplu prin care pot formula o notificare prin care sa anunt chirisul ca nu mai doresc prelungirea contractului de inchiriere si vreau ca imobilul sa fie eliberat la termenul stabilit si inscris in contract.
Contractul este inregistrat la finante si a fost incheiat in anul 2011.

multumesc
Oameni buni...in tara asta legea de partea cui este???
Adica eu ca propietar imi pun casa la bataie pentru unii sa le ofer conditii si apoi tot eu sunt ala care pierde..
Pai daca termenul de evacuare este peste 3-4 luni si poate se intinde si mai mult ,chiriasii stau bine mersi la mine in apartament?? Deci ce am scos pe mere dau acum pe la avocati si executori judecatoresti ca sa-mi castig dreptul de a sta in casa MEA!!

Un domn avocat cu roba mi-a spus ca , contractul de inchiriere are titlu executoriu...adica daca data cat se inchiriaza este inscrisa in contract atunci chiriasul poate fi dat afara imediat dupa ce contractul s-a terminat si s-a declarat si rezilierea la finante.
Adica chiriasii au decazut din drepturile de de chiriasi si sunt considerati persoane care incalca o proprietate privata.
Imi cer scuze dar nu am retinut termenii juridici...dar asa mi s-a precizat acum ce fac, care variante le aleg?
cum domnule..ca sa dam afra din casa niste chiriasi care incalca orice drept trebuie ordonanta presedentiala????
Daca chemam politia pentru violare de domiciliu nu poate face nimic??

Poate nu ati inteles bine: CONTRACTUL A INCETAT sau s-a terminat. E ca si cum un strain ar veni la tine la usa, deschizi usa intra si apoi nu mai pleaca, ca-i bine si-i place....
Buna ziua, va descriu problema unui prieten aflat in impas:
a avut o garsoniera inchiriata, cu contract inregistrat la finante cu tot ce trebuie ca sa fie legal.
Termenul limita a fost 1 februarie2010 pana la 1 februarie 2013.
A anuntat verbal si a facut o notificare pe care a inmanat-o personal chiriasului cu o luna inainte de terminarea contractului.

Nici pana azi chiriasul nu a predat cheile imobilului. l-a telefonat si nu raspunde.
Poate intra in garsoniera chiar daca chiriasii sunt acolo? Bineinteles ca-i insotit de
mine...sau trebuie sa aducem politia si cu ei sa-i dam afara pe chiriasi??
Vrem un sfat.
Cum anume fac revocarea procurii?
La orice alt notar sau e musai la cel care mi-a facut-o?
buna seara,
acum 5 ani i-am dat unei persoane o procura facuta la notar prin care o imputerniceam sa depuna la fiante contracte cand eu nu eram in localitate.
Astazi aflu cu stupoare ca pe baza acelei procure de acum 5 ani, respectiva persoana semneaza si cere date dupa documente care ma privesc pe mine personal cum ar fi : adeverinte informative de venit ba mai mult am vazut ca nu stiu in ce baza imi plateste impozsitele pe venit surazand ca mi-a usurat munca.
Ba mai mult cand lui i-am inchiriat un imobil chiar lui, a semnat contractul falsificand semnatura mea.

Procura aceea mai este valabila inca, sau cum se foloseste de ea???
Nu am facut nici un demers pana nu stiu exact ce se intampla .
Va rog dati-mi un sfat.