avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 803 soluții astăzi
Forum Activitate danmihaela85

Activitate danmihaela85

Bună ziua,

Urmează să fiu detașată în cadrul uni serviciu din Primăria x a două oară deși la ultima detașare mi am exprimat dezacordul pentru o viitoare detașare și din acest motiv pentru că eu nu mi-am dat acordul scris pentru o nouă detașare a fost obligată/forțată o altă colegă căreia inițial i s-a spus că v-a sta 4 luni și ulterior urmând alt an s-a trezit cu o altă detașare de 6 luni și acum nici bine nu a plecat din cadrul serviciului că i s-a spus că se vor revedea peste 6 luni, ceea ce mi se pare strigător la cer. Conform Codului Administrativ, eu fiind funcționar public, nu am posibilitatea să refuz neaflându-mă în situațiile menționate. Menționez faptul că în cadrul serviciului respectiv există și persoane care au altfel de studii decât cele de asistență socială și întocmesc anchete (acesta fiind motivul prin care s-a argumentat mutarea mea), de la ultima detașare s-a realizat o reorganizare și se puteau prelua oameni în serviciul respectiv, exista posibilitatea transformării postului din principal în superior prin anunțarea ANFP -ului din cunoștințele mele (motivul detașării ar fi că sunt foarte puține persoane pe funcția de principal și din acest motiv am fost nominalizate eu și colega mea), de asemenea mă simt într-un fel discriminat pentru încă o numire că eu n-am copii, deși îmi doresc acest lucru și tot mutatul ăsta mă scoate din minți, fiind dispusă chhiar să mi dau demisia numai să nu plec la acel serviciu, motivele fiind unele strict de activitatea care se defășoară acolo și mai ales de faptul că eu m-am angajat în altă instituție și nicdecum unde sunt trimisă. Aș dori să refuz această detașare și punctual doresc să mă lămuriți:
- între ce insituții se poate face detașarea? Mă refer la faptul că spre exemplu tu Primărie poți să iei un om dintr-o altă insituție care se afl în relație de subordonare cu tine? Legea lasă loc de interpretări
- de când mi se comunică dispoziția și o iau la cunoștință cu am primit un exemplar dată și semnătură aceasta își produce efectele. Să înțeleg din această frază că spre exemplu azi am semnat-o mâine merg la serviciul respectiv?
- dacă vreau să refuz și redactez acest refuz și îl înmânez o să o fac exact din servicul unde am fost trimisă? Această întrebare se leagă de cea de sus.
- și ce aș putea să fac că să mă apucăr fără a fi nevoită să-mi dau demisia, deși în ultimă instanță probabil asta o să se întâmple.
Mulțumesc anticipat pentru eventualele răspunsuri!
Buna ziua,
Nu am facut un demers in acest sena sincer nici n am stiut. Presupun ca nu mai este nimic de facut. Multumesc.

Madalina Mihaela I. Moceanu a scris:

Bună ziua!
Ați acceptat succesiunea de pe urma bunicului dvs.in termen de 6 luni de când ați aflat de decesul bunicului dvs.in anul 2015?

Succesiune
Buna ziua, numele meu este Mihaela Dan si ma confrunt cu o problema legata de succesiune.
In anul 2013 a decedat bunicul patern, eu am aflat de acest lucru de abia in anul 2015 cand bunica paterna a venit la domiciliul meu unde locuiam la momentul respectiv, discutand cu aceasta fata in fata mama mea si eu prin telefon. Vizita acesteia viza ca eu sa i dau semnatura ca renunt la mostenire, lucru pe care nu l am facut. In luna decembrie a aceluiasi an m a contactat un asa zis mediator, am primit un plic acasa cu hartii nesemnate, neinregistrate la care nu am dat curs,nu mi s a parut a fi credibila acea scrisoare, oricine putea sa o redacteze la calculator. Acum, in prezent, am aflat ca si bunica a decedat in anul 2019. Tatal meu, fiul celor doi a decedat in anul 2001,eu fiind singura fiica. Legatura dintre tata si ei a fost inexistenta prin urmare nici eu nu am avut o relatie prea apropiata cu acestia, am incercat in anul 2010, am si avut buletin la ei, dar dupa 3 luni am fost data afara si de atunci n am mai comunicat exceptand telefonic in anul 2015 cu bunica. Revin la demersurile pe care le am initiat: am solicitat un CF in extensso unde scrie ca in anul 2016 bunica a facut succesiunea, obtinand cota de 1/1, iar in anul 2020 cu 8 luni inainte sa moara a incheiat contract de intretinere cu cineva, desi detin un bilet de externare in care scrie ca avea dementa mixta, nu stiu daca are relevanta. Intrebarea mea este: daca notarul unde s a dezbatut succesiunea, nu mai are arhiva sau poate nu doreste, desi nu vreau sa ma antepronunt, unde pot sa o gasesc? Daca se dovedeste ca bunica a mintit si cei doi martori la fel ce este de facut? E posibil sa fi fost dezmostenita? Are rost sa merg mai departe cu demersurile si daca da imi puteti recomanda un avocat cu interes si care este dispus sa se implice in Ploiesti. Eu locuiesc in Timisoara. Multumesc anticipat. PS singurul lucru care il regret este ca nu mai am pozele cu tata, averea daca e sa se bucure in continuare altii. Multumesc din nou.
Răspuns la discuția Carte de muncă
Vă mulțumesc pentru informație! O zi bună, Mihaela.
Răspuns la discuția Carte de muncă
Firma se numea S.C. WOODLAND Rom S.R.L. se ocupa cu comercializarea hainelor Timberland și Nautica
Discuție Carte de muncă
Bună ziua,

Numele meu este Mihaela și am o întrebare legată de cartea de muncă, în perioada 2007 -2009 am lucrat la o firmă de retail, fiind și prima firmă care mi-a făcut cartea de muncă. Firma avea sediul în București dar punct de lucru în Timișoara, am încercat la Itm București și ITM Timișoara să aflu dacă cartea de muncă se găsește la ei ambele instituții mi-au spus că nu figurez că aș fi lucrat la acea firmă. Când am mers să caut firma aceasta nu mai există de 3 ani. Eu am o copie a cărții de muncă (nu mai rețin de unde o am sau dacă am avut vreodată cartea de muncă în mână, sincer nu-mi amintesc) pe prima filă scrie București dar problema e dacă eu am fost la ei și spun că nu figurez acolo ce să mai înțeleg din asta. Întrebarea mea este ce aș putea să fac în această situație unde aș putea să merg sau cui să mă adresez legat de cartea de muncă???

Vă mulțumesc, Mihaela
Bună ziua,

Aş avea câteva nelămuriri legate de salarizarea unui asistent social din cadrul unei Fundaţii de utilitate publică (adică plătită de primăria X):
- se acordă spor de vechime şi cum trebuie introdus acesta în salariul de bază, din câte am înţeles sporurile aşa zise de periculozitate nu se mai acordă deşi noi lucărm ca şi asistenţi sociali cu oameni bolnavi de TBC, demenţă, schizofrenie etc.
- studiile la zi se pun ca şi vechime în muncă?, dacă da ce se întâmplă în situaţia în care ai lucrat în timpul facultăţii şi ai făcut studii la zi care din cele două se iau ca vechime?
- când îţi iei concediu de odihnă primeşti bani în plus la salariu?
- din câte ştiu nu este normal să existe două ştate de plată, adică spre ex o colegă care şi-a luat concediu a semnat pe un ştat de plată care apărea suma să-i spunem "normală", şi i s-a mai dat un ştat de plată în care la suma normală apărea cu 200 de lei în plus. Menţionez că pentru luna în care apar aceste ştate de plată colega şi -a luat concediu o săptămână dacă nu mă înşel?
- Legea 185/2015 publicat în monitorul oficial la data de 3 iulie 2015, vine cu modificarea că asistenţii sociali beneficiază de o majorare brută de cel puţin 1200 brut pe an, cum se introduce aceasta la salariul de bază, care sunt paşii de urmat şi dacă modificare se face din REVISAL.
Menţionez încă o dată că tot ce am scris mai sus este legat de o fundaţie de utilitate publică plătită de primărie.

O zi bună şi mulţumesc tuturor care pot să-mi ofere un răspuns legat de cele menţionate mai sus.
Bună ziua,

Am o rudă care de curând a fost internată la psihiatrie de către poliție (nu știu la sesizarea cui) noi aflând despre acestă internare de la altcineva. Persoana respectivă este bunica mea, nu am fost în relații familiale foarte bune, dar acum cum aceasta a fost luată și dusă la psihiatrie mă interesează procedur care ar trebuii urmată în astfel de situații. Problema este că locuința în care stă dânsa nu mai este ocupată de nimeni, și din câte am înțeles indirect această locuință a început a fi devastată de diverși indivizi. Acum vreau să știu:
- Dacă trebuie să merg la poliție să arăt acte cum că sunt rudă cu persoana internată la psihiatire?
- De ce am nevoie ca să pot intra acolo la acte mă refer și dacă un echipaj de poliție trebuie să mă însoțească?(dacă constat o dată ajunsă acolo că nu mai există bunurile?)
- Și în condițiile în care se dovedește că bunica mea are probleme psihice care sunt demersurile pe care trebuie să le urmez, din moment ce nu mai are discernământ?