avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 498 soluții astăzi
Forum Activitate empe

Activitate empe

Informaţii şi date personale se culeg şi se vor culege, pentru că sînt folositoare în departamente corespunzătoare criteriului de informaţie,
şi toate astea pentru că lumea este rea datorită faptului că este condusă de oameni răi, iar oameni răi au o frică în ei de masele de oameni mai mult decît avem noi frică de ei, şi problema este că nu putem scăpa să nu fim răi.
Cu bine.., Floander Emil Petre.
,,, rectific îmi cer scuze m-am grăbit ""o să se ajungă să nu se mai plătească impozit pe deplin"" Justiției, și nu Poliției și da Justiției.
De regula copiii reflectă comportamentul părinților în casă (evident cei care au casă și părinți), dar conform legilor de protecție a copiilor, legii parcă ticluite favorabil în a produce pentru viitor generații de oameni recalcitranții (Oameni recalcitranți sînt mai vulnerabili în a putea fi manipulați pentru a se genera acte răufăcătoare, acte de conflic, acte dăunătoare altor oameni. Deci conform acestor legi, eu unul cred că o să se ajungă să nu se mai plătească impozit pe deplin Poliției și o să se plătească o parte Minorilor capabili să aplice pedepse Minorilor ne-educați dar protejați, și atunci o să fie Legi făcute de Minori și puse în aplicare de Minori contra Minori. Păi pînă la urmă cum o să se poată face cu uni Minori care au ajuns la tupeul să șicănească, și Polițai, și Militari, cel puțin Femei și Copii, sînt mulți care nu au făcut ei reclamație, in comparație de cîți sînt la număr. De fapt un copil din momentul în care are tupeu să șicănească un adult, și să îl mai și lovească. Acela nu mai este copil, acela trebuie să fie considerat adult în cazul în care nu suferă de nici o boală mintală, suferă de vreo boală, atunci trebuie izolat ca bolnavi mintali. Acum datorită evoluției sînt minori care are mintea mai ascuțită decît adulți, dar cu tupeul cum o socotim. și sînt uni Adulți mai Minori decît uni Minorii, uni chiar pe motivul că tot timpul lor îl petrece în cîmpurile muncii, că printr-un birou, ca prin agricultură, etc ocupații de la zi, la zi care sînt în activitățile sociale, utile ca acel minor să aibe o haina pe el pentru să nu îi fie frig, să aibe o stație de autobuz unde să se adăpostească atunci cînd îl prinde ploaia pe drum, să aibe un spital în care să găseacă un cadrul medical care să îi ofere cele necesare, să aibe mîncarea de unde să i-o cumpere părinți, să aibe o bancă pe care să stea cînd este obosit sau chiar un asfalt curat și de ce nu și o iarbă îngrijită, ce toate acestea le face Adulții și nu Minorii.
2 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Nu este cum spui viorel55, pentru ca sint caractere si caractere de copii si adolescenti, ce sport sa faca, si daca le place sahul sau tirul cu arma, si nu le place boxul care este problema. Sigur copilul acela de 80 Kg si 12 ani virsta provine din parinti care la fel faceau si ei la ani copiariei lor. Mie la fel mi sa intimplat cu un nepot care a venit pe la noi in Spaña, il agresau uni copii de Marocani cu lovituri pe la spate iar apoi fugeau. In trei saptamini nepotul a plecat nu a mai vrut sa stea in Spaña, este in Germania de 2 ani si niciodata nu la agresat nici un copil.
Muzica care nu îți place, ea ori și unde deranjează, și pe stradă, și acasă, și ori unde te-ai situa efectiv numai ca un simplu trecător.
Iar muzica care îți place, devine și ea deranjantă și chiar inervantă, atunci cînd ai ceva de făcut și acel ceva îți cere mai multă concentrație, nu este un ceva pe care îl faci din rutină.
Ar fi din ce în ce o mai bună evoluţie a humanitaţii dacă s-ar utiliza şi ceva similar lui Credit Score să zicem (Scan Cazier al Memoriei Cerebrale), util în votarea caracterul unei persoane cum că posibil poate să fie o persoană cu caracter de bună intenţie sau de rea intenţie dar stă potolit pentru că ştie că exzistă legi şi nu are loc de desfăşurare aşa cum îi este caracterul, (una este să nu faci rau altora pentru că îţi este frică de cineva şi alta este pentru că nu ai tu în propietate). Chinezi au trecut deja la programe de acest gen
[ link extern ]

iar scanările de memorie vor fi posibile cu exzactitate datorită tehnologiei la care au ajuns nu numai cei de la Universitatea din Oregon [ link extern ] /
aceste dispozitive întradevăr vor face paşi de schimbare în bine fără errori în a selecta, începînd de la politicienii ai mai mari pîna la ultimul nevinovat de Primar, şi continînd cu Procurori, Poliţai, şi etc tot, dar tot ce funţionează, primeşte salari, şi se desfăşoară pe bani publici, fără să se ţină cont că uni corespund pe post pentru că au absolvit ei Scoli şi mai au, şi aspecte de bebe iar în schimb uni dintre ei posibil sînt plini de infracţiuni de corupţie dar şi de posibile infracţiuni şi ca, abuzuri sexuale, violuri, pe care le are făcute înca de cînd erau in şcolii, şi cîte alte infracţiuni or mai avea şi nu figurează cu antecedente penale, sînt mai infractori intr-o societate cei care sînt dibaci în a nu fi prinşi de lege, sau nu la văzut nimeni cînd a făcut o crimă, şi nici odată nu a avut remuşcari chiar dacă a facuto pasional, accidental sau în apărare. Cei cu infracţiuni făcute şi nebănuiţi de lege ei sînt de fapt mai periculoşi în comparaţie cu cei prinşi de lege pentru că cei prinşi de lege ştim de ei, au un cazier acolo şi gata îi ştim, pe cînd pe cei nedescoperiţi de lege, înseamnă că au fost mai dibaci în a face infracţiuni ceea ce implicit sînt mai daunatori, şi mai fără garanţie intr-o societate în comparaţie cu cei prinşi pentru că nu au fost dibaci să facă o infracţiune.
Cu stima si respect Floander Emil Petre.
Iar cei care provin din Ţările fost Comuniste şi în baza de date apare cu infracţiuni făcute pe atunci, apar cu errori puse contra Obştei Comuniste care de fapt ar trebui să nu apară scrise pe nicăieri nici ca confuzi, dovadă find că dupe distrugerea Comunismului nu au facut infracţiuni pre cum făceau uni în Comunism nu numai violuri cu vătămări corporale şi ei în baza de date au caziere mai curate ca lacrima, or că erau copii nu ştiu cui, or că erau nu ştiu ce sefi care verificau cum trebuie să apară rapoartele pentru mai departe spre şefi mai mari care le dădeau şefilor şi mai mari. În Comunismul nostru se făceau multe prosti pe mai multe criteri, că erai militar că erai civil. Mulţi deduceam cum că Comunismul are o politică de a te ţine cît mai în cleşte, iar uni sefi erau chiar batjocorîtori şi mai pe dos îţi venea cînd ştiai despre ei că provine din ţărani săraci şi cinstiţi, iar acum face abuzuri pe bunul lui toţi adică pe obştea comunistă. Este cum ma-şi imagina eu acum, cum că, să mă fi născut şi trăiesc în Corea de Nord, la caracterul şi temperamentul meu de European, sau de, de pe undeva duprin Europa, sigur planurile mele ar fi fost să fug din ţară sau să fac numai contra Avutului Obştesc acelei ţări, de fapt ce vorbesc eu de alţi, pentru că mie unul pe atunci îmi părea rău că nu puteam să fur tot Avutul Obştesc al Comunismului. Şi mai rău mi-a părut că nici odată nu am avut şansa să fug, (am avut încercari de a fugi din Ţară încă din Liceu şi de atunci numai anomali printre care ma strecuram cum puteam cu BL-ul meu pus pe Buletin, (aşa sîntem uni neconformişti cu ceea ce nu are o logică, murim neconformişti indiferent că am fi luaţi prizoneri în vreun război sau că ne-am naşte in vreun lagăr). Cu bine domnule AlexBroker, mie unul mi-a plăcut mult felul în care aţi comentat. Încă odată cu stimă şi respect.
Am teren propietate la 15Km de un orasi in care locuieste mult personal calificat pe diverse domeni Tehnice, care spre mine ca punt de lucru are mijloace de transport din ora in ora, pot ca pe acest teren sa incep o afacere pe teme din cele expuse mai jos?
Va multumesc anticipat.

productie de bunuri;
-dispozitive si filte in vederea purificari si imbutelieri a aerului cu imbunatatiri aduse, am desene pregatite in asteptare de intocmit dosar OSIM. bani lipsesc

-dispozitive de purificare, ionizare dupe preferinte si imbuteliere a apei cu modificari si imbunatatiri aduse consumul-ui de electricitate, am desene in asteaptare de intocmit dosar pentru OSIM.

-dispozitive de pastarare a hranei la joase temperaturi pe principi cunoscute cu mari imbunatatiri, si imbunatatiri aduse consumului de electricitate, am desene in asteaptare de intocmit dosar pentru OSIM.

-dispozitive de extractie si imbuteliere a biogazului si apei din materia organica moarta, am experimente facute pe animale si pasari decedate din motive de abatoare adica cumparate din magazine, experimente pe, carne alterata de vaca, porc, pasare, si aici am desene in asteaptare de intocmit dosar pentru OSIM.
-dispozitive de produs energie electrica pe principi efectului Petlier, am desene in asteaptare de intocmit dosar pentru OSIM, cu anexa si la Acumulatori Fier Nichiel, pe care ii vad recomandabili pentru ca, nu se deterioreaza la descarcari excesive in cazul neincarcari suficiente la timp.

-dispozitive de camuflaj contra radiofrecventelor, undelor scaner, microundelor si etc-urile al armamentului pshiotronic, bazate in funtionametul lor cu acumulare si consum de electricitate din auto convertizoare de electricitate din undele intruse sau atacatoare, cu cit frecventa este mai mare si in forta cu atit in afara de autoalimentarea lor apare surplusuri de energie electrica, iar surplusuri-le de energie electrica sint trimese catre acumulatori, am experimente facute, pina la un prag de frecvente si prag de putere restul este acordat din calcule pina la 4Gz. Am si experimente in desfasurare, in vederea imbunatatiri defensei si a scaderi pe cit mai mult posibil a consumului de electricitate din exteriorul dispozitivului de camuflare, am desene numai la ce este necesar de patentat.

-dispozitive si arme electro electronic pentru autoaprare fata de animale, reptile si raufacatori, avind ca munitie curentul electric si frecventele corespunzatoare contra insectelor, la o parte dintre ele am desene facute pentru intocmit dosar OSIM.

In viata rurala cit si la casele din Orasele mici si mari, in paralel cu cele scrise mai sus, se poate adauga in plus amenejearea in interiorul casei a unui loc pe o suprafata de sub un metru patrat ce se amenajeaza special pentru construire a unui put de apa, si al altui put de energie geotermica, lucru care se face cu utilaje de dimensiuni mici si mare putere, am asemenea utilaj in faza de prototip construit de mine deasemeni asteapta intocmit dosar pentru OSIM.

Nu stiu daca se privesc ciudad activitatile propuse de mine, dar chiar daca nu vine razboiul, o parte din produsele scrise mai sus, se poate folosi si in viata de zi cu zi,
Nu stiu ce se stie in rindul populatiei, dar in paralel cu cei 220 de volti 50 Herti ai retelei electrice, se pot transmite in paralel si diferite frecvente de alt caracter, iar conductori electrici din perete se por utiliza ca antene de emisie cit si de receptie, si este bine ca atunci cind ne odihnim ca noaptea ca ziua, sa desconectam de la reteaua electrica camera in care dormim.
Eu unul aici in Spaña, mi-am construit si pentru mine un dispozitiv de autodesconectare si autoreconectare, utilizez asa ceva de ceva vreme, el singur automat face toata treaba, desconecteaza reteaua electrica a dormitorului, conecteaza dispozitivul de camuflaj pe toata casa, pentru ca pe noi nu are cine sa ne sune noaptea la telefon, iar calculatoarele nu au ce sa faca cu Wifi si celelante porturi de comunicare ascunse banditeste de fabricanti in calculatoare, care unele dintre ele sint declarate la Oficiul de Protectia al Consumatoruluin, declarate cum ca, ele fac ceva si atit, dar nu au mai si specificat ca mai si sint capabile sa faca si altceva chiar daca calculatorul nu este legat la internet sau alta retea, asa ca nici calculatoarele nu au ce sa faca cu toate porturile de comunicare, atita timp cit eu si sotia dormim, si mai departe aparatul reconecteaza automat reteaua de 220V desconectind dispozitivul de camuflaj in funtie de cum lam programat, pe timp de noapte ramine numai frigiderul, montajul respectiv care imi face desconectarea si reconectarea, (zic montaj ca la al meu, nu iam pus o cutie este desfasurat mai fac experimente pe el), deci evident ca aparatul de desconectare si reconectare, nu se pune in dormitor si nici pe peretele din camera care face perete comun cu dormitorul, pentru dormitor folosec electricitate din acumulator care nu ramine conectat cu redresorul incarcator pentru ca sint frecvente bandite s-au nebandite in reteaua de 220V care fac treceri si salturi (salturi in funtie de cit de aproape sau departe sint pini pieselor) peste punti redresoare filtrele capacitive si cele pe ferita, si mai ramin aprinse din reteaua de 220V 50 Hz inca doua becuri in curte, locuiesc la casa si am curte.
Pot sa va spun ca de cind ma desconectez si ma camuflez, ma sint altfel nu stiu sa descriu dar or si cum se cunoste.
Nu fac reclama il las in proba o luna impreuna cu dispozitivul de camuflat, s-au numai pe cel de desconectat reteaua cum vrea, pentru ca rezultate se cunosc de la desconectaul retelei si fara activarea camuflajului, poate sa faca proba intrerupind curentul electric, daca nu are ceas desteptator care funtioneaza din priza de 220V, sau lampa de luminat, s-au lampa de veghie pe vreo noptiera, nu calculatoare, nu aparate de radio, nu ceasuri cu aparate de radio in ele, nu telefoane mobile, nu vecini ce pe peretele celalant au cite ceva din ceea ce care prin ele circula 220V - 50Hz, si vor fi rezultate si fara camuflaj. Este mai greu la blocuri ca te incurca vecini care au acelas drept ca noi toti sa isi puna unde vrea consumatori electrici in casa lui.
Apàratele care face operatia de decuplare si recuplare la reteaua electrica, le fac desen pentru dosar OSIM in care sa fie prins inclusiv conectarea a dispozitivului de camuflaj se vor distribui separat sau impreuna. optional..

Daca publicul este informat bine, si avind echipe de personal serios nu imi este frica sa fac o industie din asa ceva.
Totul este sa ai echipa de oameni seriosi, nu neaparat de oameni cu mari diplome, seriosi sa fie pentru ca de invatat ce trebuie sa faca, invata usor, unul poate sa ii invete pe toti, mai ales ca domenile tehnologice sint foarte usoare de a lucra in cadrul lor dupe sabloane pina intri in rutina, mai greu este cu creativitatea, inventibilitatea si inovabilitatea.
Cu respect Floander Emil Petre.
Va rog, cind puteti dati-mi si mie de veste.
PS. a-si mai avea de intrebat, ce pasi asi avea de urmat pentru intocmirea unui dosar in vederea obtineri de fonduri pentru alte punte de activitate pe alte criteri. Cind aveti timp si daca doriti sa cautati, pentru a-mi da un raspuns aproximativ exzact, i-mi dati de veste si va informez. Va salut.
In Stiinta la Creativitate si Cercetare, nu neaparat Universitari sint miezul, (vine cam ca, poti sa inveti tu Fizica sau Chimie sau ori si ce, din scoarta in scoarta pina ajungi sa mergi pe drum si sa vorbesti numai in Fizica sau Chimie, iar poate sa apara orcare, si sa faca revolutie in Fizica, numai prin faptul ca, a citit din Fizica numai ce la interesat pe coloana cu ceea ce din totdeauna avea el mintea ocupata, pe masura substantei din capul lui)
Ar fi bine daca acesti bani Europeni pusi la steagul Romaniei, ca in sectoarele de Stiinta si Tehnologie, sa nu ramina numai cadouri de bani, facute de cei care au diplome Universitare pentru cei care au diplome Universitare.
Progresele Tehnico Stiintifice, nu au facut pasi numai cu cei -Noroc ca s-a inventat scoala ca sa aibe cine sa ma invete si pe mine carte pina obtin si eu o diploma Universitara.
Progresele Tehnico Stintifice au facut pasi si cu cei care, chiar daca nu au avut sau au, multa carte sau deloc, dar pot demonstra ca ei au cercetat cu mintea lor, si au finalizat cu mintea lor un util, cu care apoi a trecut etapele unui Oficiu de Inventii, si au obtinut un Brevet de Inventie, cel putin din respectul pentru Stiinta si Tehnologie, numai pe baza acelui Brevet, este bine sa li se ofere si lor un ajutor daca au proiecte in curs de cercetare, fara sa ii intrebe nimeni, ce studii au sau nu au, si sa se ia in calcul acel Brevet, ca reprezinta persoane care au calitati in aceste sectoare, pentru ca un Brevet al unui Oficiu de Stat Inventii si Marci, nu este un Atestat de muzicant la Chitara, sau un Brevet de marinar, sau de Parasutist, care alea intra la cu totul alte categori.
Un Brevet de Inventii in multe programe de Cerectare poate a oferit un raspun, sau a complectat un gol in imaginatia unui Cercetator, poate a contribuit in a crea o croiala, sau o certitudine in imaginatia unui cercetator care a citit Brevetele Publicate, sau poate altora le-a dat un impuls ca un material didactic care iti pune idei si nerabdarea, de a te si apuca de treaba.
In Stiinta si Tehnologie, cine s-a nascut cu mintea ocupata cu imagini ale funtionamentuluì logic de orice natura, acela intodeauna, ca l-au dat parinti la scoala, sau ca nu l-au dat, ca ia placut cartea sau ca nu ia placut, acela fara sa vrea, intodeauna imaginatia lui a mestecat si a aranjat la tot felul de combinatii logice, dispozitive si mecanisme intuitive, pe care nici nu si le poate inchipui un Universitar din categoria lui -Noroc ca sa inventat scola si, am stat cu gura cascata la Profesori ca astfel nu stiu ce ma faceam, pentru ca nici in agricultura nu eram bun sa intuiesc si sa construiesc ceva practic cu care sa-mi usurez munca.
Si tot acela, cind nu a mai rezistat tentatiei, din instinctul lui a trecut la probe practice transformindu-se in autodidact, lucrind pas cu pas in a-si construi cele necesare, olarul a inceput sa faca oale, lingurarul a luat o bucata de lemn si fara carte a facut o lingura si apoi o unelta, Stirling din interiorul lui, din calitatile lui naturale a transformat in informatie si a adus lumii la cunostinta acel dispozitiv, chiar daca Motorul Stirling este mai mult gratios decit util, sincer sa fiu mie unul nu stiu daca imi venea in cap asa ceva, (tare curios sint ce imagini a avut el pentru prima data in imaginatia sa, care l-au luat de guler si l-au dus la croiala in imaginatie a acelui dispozitiv, privea la vre-un foc, statea in pat si privea cerul printr-o fereasta, nu pot sa imi dau seama, pe cind la Thomas Alva Edison, parca le vad pe toate la ce privea pina a incepe sa croiasca cite ceva in imaginatia lui. Dar de fapt cind ai caracter de patimas al cercetari, si ai dinamul ca material didactic, si insisti cu mintea sa dezasamblezi si reasamblezi si mai faci si probe practice, pina adormi cu ele in gind, si te trezesti cu gindul ca mai merg si alte probe, la vremea anilor respectivi este imposibil sa nu dai de cite ceva nou, dar la Robert Stirling nu stiu nimic, dar sigur stiu ca, Robert Stirling nu s-a inspirat din nici o Universitate, si nici din YahoTube sau forumuri de ale internetului.
Energia umana de a transforma materia in informatie a fost si este ceva mai mult superioara decit energia umana de a avea capacitatea sa invete din scolile inventate tot de energia superioara.
In Stiinta si Tehnologie mai valorosi sint cei care stiu sa faca ceva din interiorul lor, si mai utili sint cei care invata de la cei valorosi. (Problema este ca valorosul este nestatornic mai vede si altceva de alte caractere, si de regula moare cam sarac, pe cind utilul se pune pe ce a invatat si eventual perfectioneaza)
De fapt cam cu toate categoriile de Universitari pe domeniul Tehnico Stiintific, realitatea este cum ca, -Nu ori si cine avea mintea sa cerceteze, si apoi idei sa apara inventii ale Armamentului Nuclear, pe cind acuma Armament Nuclear are si Chinezul, are si Coreanul, are si Musulmanul, adica au aceia care niciodata, dar niciodata, nu ar fi fost capabili sa inventeze asa ceva, apoi si-au tocit coatele prin scolile de Fizica Nucleara, iar acum au si cercetatori in asa ceva, iar in realitate din capul lor, niciodata, DAR NICIODATA nu le fugea mintea sa inventeze nici cea mai mica inventie in domeniu Armamentului Nuclear. Iar acuma, au Licentiati de origine propie, care lucreaza ca Cercetatori in asa ceva.
Informatia gata creata si apoi cu ajutorul scolilor indesata in cap, poate sa intre in ori ce sac, pentru ca nu este altceva de cit, -Prima data descopera tu roata, si punei si caruta pe doua, si apoi pe patru roti, ca apoi ma tin de carte la scoala inventata din cauza ta, si fac cercetare, pina inventez si eu roaBa pe o singura roata. si daca mai am si bani, o construiesc mare cit un munte si sar putea sa te si calc cu ea.
La unii cu cit sint mai multe informatii bagate in cap ca intr-un sac pe principiul scolilor, cu atit conexiunile la informatiile create sint si mai multe iar calculele sint mai greoaie, dar intodeauna calculele va face conexiuni numai intre informatiile care au fost create depozitate in Scoli, si apoi transmise mai departe.
Scoala, modeleaza in unele cazuri pina intr-acolo unde, marginalizeaza mintea sa mestece numai in volumul de informati bagate in minte.
-Unde am facut eu scoala, se punea accentul mult in ce poti sa excelezi practic, am inceput cu electronica si pistolul de lipit din calasa a doua, nu avem nici buletinul luat si tot reparam la un televizor pe lampi al unui profesor de Limba Rusa, eram prin clasa a sasea cind saream gardul scoli si fugeam sa fac bani la reparat de televizoare pe la cei din afara scoli multi dintre ei prieteni de familie ai Profesorului de Rusa, era o scoala unde ne intilneam cu familiile numai in vacante, si se mai sarea gardul la sfirsit de saptamina. Nu pot sa spun ca pe noi ne-a marginalizat in vre-o disciplina, dar cind am crescut si mi-am luat drumul meu si discutam cu Universitari pe domeniile Tehnice, parca toti cu care discutam, parca vedeau lucrurile batute in cuie, fix ca la carte.
Mai repede cu o parte din fonduri eu unul asi ajuta, si unul, sau doi sau trei care s-a nascut si a trait numai la munte fara curent electric, fara scoli fara nimic din inventiile oamenilor, si din mintea lui a facut o bicicleta din lemn care funtioneaza, sau un Motor Stirling, sau o Catapulta, sau un Cub Rubic, sau mai stiu eu ce, si se constata ca nu a avut de unde sa copieze nimic pentru a construi, in numele Stiintei si Tehnologiei trebuie sa i se faca avantaje, si nu il lua din zona unde a creat asa ceva, dui acolo in munte, chiar daca este nevoie sa duci numai pentru el, dui si curent electric, si scoala cu doctori ademicieni de unde sa isi ia informatiile de care are nevoie, dui si Laborator invatal sa utilizeze tehnica de laborator si etc, invatal si mecanismul Chimiei, invatal tot ce vrea el sa afle, ca sigur acela este capabil de a cerceta pina creaza si alt tip de material didactic. si este posibil ca sa iti puna pe tava cel mai bun material didactic in momentele in care omenirea are cea mai mare nevoie de acele informatii. Dar nu il lua de acolo sa il introduci in lumea iluziilor, pentru ca il strici, si sigur nu o sa mai funtioneze in parametri lui. Dar nici nu fai experimente pe el, pentru ca nu se mai duce cu imaginatia cit mai spre limita creativitati, si se opreste la modulele pe care constientizeaza ca sint interesante pentru tine.
Triumful in ceva prin a Cerceta, toata viata mea l-am vazut alfel, si numai pentru o anumita categorie de oameni, tirziu mi-am dat seama ca si in domeniile astea, lucrurile merg ...,
nu le stiu numele la toate si nici nu ma intereseaza numele lui toate, parca mai usor imi este sa gindesc, sa intuiesc, si sa construiesc in imaginatie un alt mecanizm de funcionare logica al lui ceva anume care poarta un nume dat de cineva, chiar daca in imaginatie iti pui elemente luate din inexistent, pe care le asociezi cu figuri de alt aspect ca pe numere aritmetice, module si coloane de numere suprapuse care pe ea logica o aranjeaza ele singure, o aranjeaza pe acea logica a lor in mii si mii de combinatii pina te apuca de guler si te duce ele acolo unde se incadreaza intr-o logica cit mai exzact funtionala. Dar in multe cazuri nu poti ajunge la limita cea mai aproape de exzact, pentru ca, apasat parca de o energie te opresti acolo unde ai tu capacitate de constientizare cum ca iti este util in asta si asta si gata, pentru ca apoi din momentul in care ai intrat sa gindesti la ce iti mai poate fi util ceea ce ai ajuns tu sa iti imaginezi, iti pleca mintea in alta parte, adica in alta sfera a imaginatiei, iti pleaca mintea in partea in care, ce s-ar mai putea face cu ceea ce am ajuns eu sa imi imginez, si de aici in colo incepi sa navighezi prin alta sfera, a cu altul caracter de imaginatie.
Am scris, am sters si iar am scris, cam o saptamina pina am inchiotorat aceasta epistola, multe sint ne aranjate gramatical, imi cer scuze. stiu ca imi trebuie un Dactilograf, important este sa ai ce sa ii spui sa Dactilografieze pe temele Stiintei si Tehnologiei, In unele cazuri parca, etapa cu etapa imi dicteaza cineva din inexistent, si sincer sa fiu habar nu am cum sa le ordonez, nici in limba mea materna, citeodata vorbesc singur prin casa si ma inregistrez ca sa nu le uit. imi cer scuze pentru gramatica mea, mi-am zis de multe ori ca n-o sa mai scriu nimic pe internet tocmai din cauza asta ca sint unii care rid si poate unii dintre ei habar nu au de multe si mult mai importante lucruri. sincer spun, pe mine unul scrisul ma incurca, mai ales cind vreau sa explic ceva.
Cu respect Floander Emil Petre.
Răspuns la discuția O sa ajung sa dau in cap Hotilor
Va multumesc pentru promptitudinea de a-mi raspunde.
Cu camerele de filmat, este o idee, va multumesc.
Suzati-mi epistola Kilometrica de pe 31. 12. 2015, am cam alunecat, va rog sa ma scuzati.
Cu respect. Numai bine.
Buna ziua, am citit pe undeva pe acest forum, cum ca un cetatean plateste o taxa pentru paza satulu si tot degeaba o face. Ca in tara nimanui, de ex, eu ajung acasa citeodata si dupe 3 ani, gasesc casa violata si luate din lucruri, ba in altul an, doi tineri au si stat in casa citeva zile in care si-au batut joc de lucrurile ramase neluate, m-am dus la politie, ia depistat au fost doi minori din zona comunei, baiat si fata cu virste de intre 17 ani, care ulterior au spus ca au gasit usa deschisa, sint sigur ca nu am lasat usa deschisa, sigur usa a fost lasata deschisa de alcineva care fusese inaintea copiilor, dar se recuperase de la copii ce a mai exzistat, si gata, ce sa mai bat campi in ceea ce nu mai puteam sa dovedesc.
La furtul pe care lam gasit in Augustul anului acesta pe 4 August 2015, am anuntat ca de obicei politia, sa facut constatari, foto si procedurile de rigoare, am plecat la sfirsitul lui August si m-am intors inapoi avind pe mama paralizata (mama locuieste in alta casa la citeva sute de metri), iar in Octombrie am primit o instintare de la Procuratura cum ca,
"Avind in vedere cele expuse mai sus, fata de inprejurarile concrete ale savirsiri faptei si scopul urmarit, valoarea prejudiciului relativ redusa, dar si imposibilitatea obiectiva a organelor de urmarire penala de a descoperi si proba activitatea infractionala a infractorilor, in lipsa orcaror mijloace de proba, constatam in speta inchiderea dispozitilor art. 318 alin. 1C.pr.pen. referitoere la renuntarea la urmarirea penala."
Eu de aici inteleg, ca de acum incolo lucrurile mele poate sa ramina in posesia hotilor, si mai departe gindesc, si numai daca cumva mi le vad eu pe la cineva, anunt politia si recuperez ce este al meu. Dar cine ma baga pe mine prin magaziile lor chiar daca ma duc cu colindul pe la casele oamenilor.
Sincer nu stiu de ce trebuia sa fie un prejudiciu mare ca lucrurile mele sa nu ramina in posesia hotilor, eu am declarat o valoare asa cum am apreciat, aveam un motor de masina Oltcit, re-secmentat de cind era pe masina pina al folosi in experimentele mele pe teme ale hidrogenului, dispozitivele atasate ca sa functioneze in paralel cu hidrogenul obtinut din energia propie a motorului, erau construite de mine din materiale si electronica recuperata.
Doua Generatoare electrice a cate 2Kw fiecare, dintre care unul deasemeni era birjerit in experimente pina incepuse sa scape copresie iar celalant era nou, il folosisem de putine ori la unele experimente ale unor alcoli obtinuti din lemn si la anumite derivate din petrol.
O pompa vechie de scos apa din fintina pe care atasasem un mic senzor sa citeasca iarna si vara temperatura din fintina.
Ce valoare puteam eu sa pun. Nu stiam ca la prejudici mici pot sa ma numar printre ai, "fericiti cei saraci cu Duhul". Eu toata viata mi-am traito ca un militar razboinic, luptind numai practic prin ateliere si printre experimentele mele.
,a da, daca din aceiasi incapere imi luau Osciloscopul care este din categoria celor pe doua spoturi, hidroforul, motocoasa, masina de spalat rufe, un televizor color, aparate de masura, si analogice, si digitalele, statoare de electromotoare pina la 27Kw (care are mult cupru in ele) ce le atasam la diferite dispozitive facute de mine ca tehnica de laborator din vremea comunista de cind experimentam la transmiterea energiei electrice fara conductori electrici, atunci da, numai la osciloscop puteam sa declar un prejudiciu mare.
Cind m-au intrebat anchietatori. Ce valoare crezi ca are lucrurile furate, efectiv nu stiam ce valoare sa le spun, nu stiam ca, eu trebuie sa spun pretul, credeam ca ei Politia face evaluarea si stabileste un pret, mi-a venit in cap pretul Oltcit-urilor care se vand prin Craiova cu 4-5 milioane, apoi mia venit in cap motorul meu, si apoi Generatorul cel nou pe care il cumparasem cu 150 de euro in urma cu 3 ani, si am spus cred ca 10 milioane.
Intreb aici, dar de ce la prejudici mici in nici 3 luni inceteaza urmarirea hotilor.
Nu stiu, dar cred ca pina la urma o sa fim nevoiti sa ne aparam noi civili casele din Romania inpotiva Armatei de hoti, asa cum era pe vremuri cind oameni trebuiau sa i-si apere casele inpotriva organizatilor migratori cu caracter de a jefui.
Eu unul, pe fiecre tur catre Romania, imi duc cite ceva, ba ca le cumpar, ba ca le fac eu, de ex. In Augustul anului acesta mi-am dus doua utilaje construite cu mainile mele, un utilaj de forat pina la 300 metri adincime, cu burghie de taiat, si burghie de scos materialul, un alt utilaj prevazut cu cabluri electrice si de sustinere al unui laborator care coboara pe interiorul gauri in scoarta terestra tot pina la 300metri adincime, destinat studiului diveselor materiale existente in scoarta terestra, diferiti senzori de pina la un metru lungime care se pot cobori tot pina la 300 metri costruiti special sa reziste prin apa si namol, destinati studiului comportamentului magnetic terestru, am mai dus si un generator de 5,5Kw cu pornire de la baterie, dar daca nu le mai gasesc nici pe acestea cred ca o iau razna, si imi pierd toata increderea in a mai, a-mi aduce ceva acasa, mai ales ca mai am sa imi duc acasa si un minisubmersibil construit de mine, care coboara filmeaza sub apa si aduna pietre, obiecte, sol in doua minicupe, vreu sa mil patentez si omologhiez si pe acesta.
Sau ce valoare pot eu sa pun la dispozitive ce le folosesc ca tehnica de laborator facuta de mine, pe care poate sa mi le plateasca cineva in bani, si nu imi aduce nici un folos de cum imi trebuiesc lucrurile mele cu care m-am obisnuit, cum de ex. incepind de la dizpozitive ce le folosesc, pentru experimente in prelucrari si testari de materiale pentru exploatarea cit mai eficienta a razelor solare, dispozitive pentru testari si prelucrari de materiale in vederea cercetari acumulari curentului electric, si pina la dispozitive de propulsoare ionice, magnetice, si multe alte tipuri de tehnica de laborator pe care in timpul liber mi-o construiesc eu singur, pentru ca, nu ma incalzeste asa de mult tehnica de laborator construita de alti, mai ales ca fabricantul mai cere si bani multi pe ea. Eu mi le am facut singur pe ale mele asa cum miam imaginat eu ca este posibil si ajutator in prelucrari de materiale si experimentarea lor, la ce im-i era necesar in etapele respective.
Si toate astea le fac pe rind in funtie de cum pot, si mi le duc tot pe rind acolo acasa la mine.
Pai daca de fiecare data imi fura din ele, si nu am cu cine sa ma ajut in potriva hotilor, pot sa ma omor de acuma, la naiba mai traiesc, daca am muncit aproape o viata locuind pe unde apucam, numai sa imi ajunga bani, pentru a putea sa imi fac un perimetru al meu, cu cite ceva prin laboratorul si atelierul meu, sa mi le am acolo pentru atunci cind am si alte idei de reconstruit si probat, la mai stiu eu ce mecanisme intuitive pe care din senin, fara sa imi dau seama incep sa le asamblez in imaginatie, ce foarte greu imi este atunci cind nu am cu ce sa fac diferite probe ca sa trec la urmatori pasi.
Mai sintem si oameni de acestia care de mici copii intodeauna am avut mintea preocupata cu alte mecanisme, in cat nici la scolile omologate cu stilul lor de a transmite informatia nu eram buni, fapt pentru care cred ca, de aceia nu neam obtinut Diplome de Politicieni, sa ni se pazeasca casa de la sine, in functie de nivelul diplomei pe care o avem, dar asta nu inseamna ca nu stim sa ne aparam cind justitia ne lasa in deriva.
Pai pina la urma o sa fac capcane sa imi prinda hotul in casa, sa il gasec in cursa ca pe sobolan.
Anul acesta am sudat toate usile de tocuri (am pe exterior usi si tocuri metalice), leam sudat daca Politia tot este la 3 Km de mine, intro comuna in care nu sint suficiente nici inca doua posturi de Politie.
Sincer cind mia venit acea decizie si am constatat cit de repede au concluzionat ca trebuie sa lase hotul sa isi vada in continuare de meseria lui, m-am simtit singur si inconjurat de o lume plina de lacomi si banditi, care parca primisera o instintare de la organele de justitie cum ca, cine il pune sa nu isi pazeasca casa.
Pai da, dar cine ma pune sa plec in alte Tari pentru a face bani ca sa am, ce sa chieltui in Romania.
Specia umana risul Extraterestrilor.
uff, ca mare indiferent e universul asta si tare bandit mai e, ca a ingiesuit intruna specia sprema pe Planeta asta, si mesteca in ea, ca pe o planeta a nimanui, unde il intereseaza numai sa transforme materia in informatie pe spinarea speciei umane, fara sa il doara si sa conteze, cine pe cine maninca, totul este ca fabrica de reproducere sa mearga pentru a fi cit mai multe fabrici de excrementare, de parca rahatul ar fi energia si mincarea a celor care au creat inteligenta in materia cea care are viata pe planeta asta.
Si toate necazurile au inceput de cind am publicat un video dupe ce am urcat in eter o masa de electroni, sau mi sa interpus ceva in timpul unui experiment de al meu, pe care lam facut cu anumite dispozitive, in puntul acela la timpul acela.
Eu unul nu sint convins ca exista ozn-uri.
Dar daca ar fi sa existe materi zburatoare neindentificate, atunci niciodata ozn-urile, nu au fost, si nici nu vor fi, pentru cine se pregateste mai ales daca cei care se pregatesc se numara printre cei care pune capcane pentru ele, si intodeauna au fost si vor fi, pentru cine se nimereste.
Pai cum sa cada asa ceva in capcanele lacomilor tehnologi, sa il vinda Sfintilor, pèntru al da, lui Dumnezeu-l dupe pe Planetei fara nici un Dumnezeu condusa numai de Sfinti.
Nu stiu eu cit de repede claseaza un procuror, un furt din locuinta lui, chiar daca are un prejudiciu mai mic de cit al meu.
Mam dus la procuratura, doream sa ii spuna procororului care imi semnase decizia. Ca nu este bine de a lasa hoti in continuare sa isi vada de meseria lor, pentru ca, in felul asta pe cei care ne intereseaza ca cel putin la pensionare sa fim la casele noastre din Romania, nu face altceva decit sa ne goneasca din tara.
Ajuns la Procuratura, am mers la prima use pe care am vazuto deschisa, era o femeie intr-un birou, sta la o masa vizibila din exteriorul biroului, si parca dactilografia ceva, care de cum ma vazut, ma intrebat "cine esti dumneata" iam spus numele meu si ce procuror caut, apoi femeia, nici ca sa imi zica, asteapta afara, sau inauntrul, ca exista, sau nu exista acel Procuror, mai rastit si raspicat intreaba din nou -dar cine esti dumneata domnule- mia venit sa ii zic, dar ce trebuie sa fiu vreo personalitate ca sa pot sa intreb si eu de un anume procuror, apoi am avut pe limba sa ii raspund, sint un om Cetatean al Romaniei, dar femeia continua din ce in ce mai rastita cu aceleas intrebari pina iam raspuns. -Un om- apoi la nici o secunda din acelasi birou apare de dupa use un cetatean mult mai tinar decit mine, (nici nu stiu daca el stie ce este aia armata facuta) care pe un ton rastit imi zice "un om" hmm.., cine esti, vorbeste... de ce nu spui cine esti... spune cum te chiama, iam spus acestei femei, am zis eu, si apoi din nou am mai repetat cum ma numesc si pe cine caut, ce la cum tipa de tare nici nu stiu daca a auzit ceva, apoi ceteteanul adresinduse rastit ca la un slujitor neascultator, imi zice, iesi afara de aici si asteapta acolo la use pe banca de la intrare, am iesit speriat, m-am asezat pe banca si gindeam in sinea mea, (cred ca, daca nu ieseam mai repede afara, scotea si pistolul la mine, o fi vrunul dela care nu prea a avut rezultate bune la scoala si ca sa exceleze, mai mult bate decit sa cerceteze) stam pe banca si vorbeam in gind ca in notitele mele de idei une imi notez tot ce imi trece prin cap, si tot ce observ si la capitolul Evolutia in deriva, (se baga carte in cine poate sa cuprinda, si gata si licenta de deschizator si inchizator al anchietelor, si evident multi bani la salariu pentru a elimina coruperea. Bun model, dar parca mai bun este cum ca, pentru anumite meseri ial pe om dupe caracter si dupe aceia baga carte in el pe o ramura corespunzatoare, ca sigur unul care este pus in postul corespunzator caracterului sau, este mult mai calm, si sigur acela face treba buna si cinstita, fara ca sa trebuieasca nici sa ii dai salariu mare ca sa fie corect pentru asi face munca in care este pus).
Nu stiu cine era aceal om din procuratura ca eu lui iam raspuns la intrebari, dar el, nu a spus nici macar cum il chiama, probabil nu o fi fost in timpul serviciului, iar in afara serviciului nu este obligatoriu sa te prezinti, asa stiam eu.
Sau probabil aratam eu ca un Papitoi, mie unul, mi se intimpla sa arat si ca un Papitoi cind cad pe ginduri, fapt pentru care depinde cit de absorbit sint, nu mai stiu sa ma exprim, nici in limba mea materna. si realitatea este ca eu unul cam tot timpul sint cazut pe ginduri, si tare greu imi este cind trebuie sa conversez cu cineva pe alte teme in care trebuie sa caut prin memoria capului intelesul unor cuvinte, la care mai trebuie sa dau si raspunsuri prompte, ce mai intai trebuie sa asimilez la ce vrea sa se refere, iar apoi sa caut prin cap cuvinte potrivite ca sa poata intelege ca sint pe frecventa conversatiei, si sincer imi maninca multa energie si stiu ca cel cu care conversez obseva acest lucru, si incep sa ma precipitez, ma simt ca arat ca un papitoi fapt care ma enerveaza si abandonez inchis in lumea mea, si abia astept sa ma intorc la temele mele unde ma descurc foarte bine sa ma exprim si instantaneu.
Mai sintem si oameni de acest fel.
Dar asta nu inseamna ca sintem oameni fara orgoli s-au fara un tel in viata, cum probabil acel cetatean din Procuratura a dedus ca sint.
Dar ce sa ii doara pe hoti si vardisti de restul lumi, si cine naiba ii pune pe oameni, sa plece de acasa la munca, in loc sa stea acasa si sa isi pazeasca casa.
Scuzatima pentru felul de a ma exprima, stiu ca am ramas in continuare repetent-ul, si la exprimare, si la gramatica, dar cel putin nu ma numar printre cei care sint destepti, prin indoparea cu informati, dobindite din atitea scoli, s-au din jurul lor, pe care atunci cind ii pui sa asambleze ceva din interiorul lor, nu mai corespunde impresia pe care stie sa o faca prin ce stie sa vorbeasca, indiferent cit de gramatical ar scri ei, s-au si cit de elecvat, si cu cit de multa cultura sar exprima. Eu unul cultura o vad ca informatile create de toti, si memorate de cine are timp sa le memoreze. Apropo de informatie. Acum si copii stiu care este aia teoria relativitati, si inclusiv stiu si ca Ainstain se scrie corect in altfel si nu cum lam scris eu aici.
Cred ca Procurorul la citirea declaratiei mele, cind a vazuto intr-o caligrafie mai proasta de cit a lui Tomas Alva Edinson si mult mai negramaticala, probabil a concluzionat si ca, isi pierde vremea cu toti oameni de nimic.
Pai cine trebuia sa fiu, ca sa nu lase asa de repede lucrurile mele in posesia hotilor.
Or fi ele reguli scrise de legiuitor intro gramatica perfecta, dar pentru mine nu au rationament.
Scuzatima dar mai sintem cite uni care iam da in cap hotului daca lam prinde in casa. Nu zic ca sintem sfinti, pentru ca mai ales noi care sintem cu capul in nori, alunecam mai repede in prosti cum si eu pe vremurile vechi am alunecat la capitolul Amintiri din Copilarie, acuma de dupe revolutie, eu unul, alunec in dizgratie pentru uni, si ma deschid ca o carte pentru alti, prin simplu fapt ca gura bate curul,
Nu stiu ce sa zic. dar parca tot timpul am mintea, cind in mainile celor prosti, cind in mainile celor destepti.
Teoretic stiu cind trebuie sa tac, dar practic nu intodeauna pot sa ma conformez in vorbele lui mama, care mi-a zis, "Sa fi atent mama ce vorbesti, ca lumea e parsiva si plina de capcane, iar tu esti altfel de om".
Cu respect Floander Emil Petre.
Sarbatori fericite. Si multa sanatate pe noul an 2016
Stiu ca sint programe de corectura gramaticala si recomadari expresive. dar am senzatia ca daca le folosesc, ma maschiaza si pitula o parte din mine.