avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 788 soluții astăzi
Forum Activitate BogdanM88

Activitate BogdanM88

Discuție Consiliu Local
Atunci când se întrunește o comisie din cadrul Consiliului Local al uei UAT (ex. pt . vef de acordare a unei locuințe de serviciu) ,decizia acesteia trebuie supusă la vot în C.L. ?
Bună seara! În cazul în care la o licitație ralizată de o U.A.T. , în două etape, mai rămân locuri siponibile (imobile) , care este procedura, se poate face negociere directă ? (există pre. legală în acest sens?)
Trimiterea unei șed. de Consiliu Local, de îndată, respectiv ordinară, cu câteva zile peste termenul prevăzut de lege (5 și 10 zile) poate fi motiv de neprimire a avizului de legalitate?
Bună ziua!
Am următoarea situație: un contract expirat cu UPC, am plătit însă din eroare căteva luni facturile lor, eu beneficiind de internet de la altă firmă, contractual.
Îmi poate da cineva jurisprudență cu acțiuni admise (plata nedatorată) ?
În cazul în care un debitor ex. silit, prin executor, nu are decât un apartament, fără alte surse de venit, aș avea 2 întrebări:
1. există o limită, la nivel de sumă de bani - adică debitul pentru care este executat, până la care apart. poate fi scos la vânzare?
2. dacă nu are nimic de executat silit, care e procedura? se așteaptă până când va dobândi ceva?
Motivul ar fi imposibilitatea de plată a sumei față de furnizor, acțiunea față de persoana rău-platnică nefiind încă intentată.
Mai pe scurt, din ex. silită a persoanei se plătește furnizorul.
Situație: o Asociație de Proprietari este acționată în judecată de către un furnizor de apă pt. neplată debite + penalizări.
Restanțele se datorează doar unui singur rău-platnic.
Întrebare: Un proces pe care Asoc. îl intentează rău-platnicului, pt. neplată debite, poate supenda cauza inițială până la soluționarea acesteia din urmă?
Mulțumesc.
Bună seara!
Într-un U.A.T. , competența de a se ocupa de "fondul funciar", excluzând aici litigiile pe rolul instanțelor, aparține, în general, secretarului instituției sau consilierului juridic?
Bună ziua!
Care este termenul de prescipție a punerii în executare a unei hor. definitive, ce implică recuperarea de fonduri bănești, respectiv cheltuieli de jud. ? (și temeiul legal)
Mulțumesc.
Bună ziua!
O creanță datorată la un buget local are un termen de prescripție de 5 ani.
Dacă, privitor la această creanță, au loc o serie de procese succesive, se întrerupe termenul, în sensul se scade perioada în care s-au desfățurat procesele?
Mulțumesc.