despre experimentul milgram se poate afla aici :
[ link extern ] /
Intrebarea la care dorea sa gaseasca un raspuns socio-psihologul Stanley Milgram in anii '60 se referea la disponibilitatea unor oameni perfect normali de a se supune in fata unei autoritati si de a urma ordine evident "inumane". Motivul care a stat la baza acestor experimente a fost cel de-al Doilea Razboi Mondial. De ce au existat pe timpul regimului hitlerist atatia oameni care s-au pus de buna-voie in serviciul masinariei criminale a nazistilor? A existat oare o eroare principala de caracter in cazul acestor oameni sau exista anumite situatii in care oricine ar putea ajunge sa tortureze si sa ucida alti oameni?
La inceputul anilor '60 Universitatea Yale a dat un anunt inrt-un ziar local in care cauta persoane dispuse sa participe la un experiment legat de memorie si invatare prin care se dorea sa se vada in ce fel influenteaza pedeapsa procesul de invatare. Asadar subiectilor le-a fost ascuns faptul ca experimentul urmarea de fapt sa descopere cat de mult sunt dispusi oamenii sa se incline in fata unei autoritati.
Experimentul prevedea cate doua persoane iar voluntarii au fost inpartiti prin tragele la sorti in doua grupuri - elevii si profesorii. In realitate, la fiecare experiment participa un singur voluntar - profesorul - in timp ce elevul era un student al facultatii, fapt despre care voluntarul nu avea habar.
Cerintele experimentului erau urmatoarele: Elevul trebuia sa invete pe de rost o serie de asocieri iar profesorul urmarea sa-l verifice, pedepsind fiecare greseala. Voluntarilor li s-a aratat un generator de socuri electrice dotat cu un panou pe care se aflau 30 de butoane ordonate in ordine crescatoare, de la 15 volti ("soc usor") la "soc mediu", "soc puternic", "soc foarte puternic", "perocol: soc extrem" si asa mai departe pana la 450 de volti ("XXX").
Profesorul avea de-acum sarcina sa pedepseasca fiecare greseala a elevului cu cate un soc electric, marind de fiecare data intensitatea acestuia. Acesta din urma este asezat pe un scaun intr-o incapere separata unde ii sunt atasati electrozii si este legat de generator. In acest punct "victima" declara ca are probleme cu inima iar conducatorul experimentului (profesorul de biologie in varsta de 31 de ani) il linisteste spunandu-i ca in ciuda durerilor provocate de socurile electrice, nu vor aparea leziuni permanente ale tesuturilor.
Asa cum am spus, adevarata persoana supusa experimentului - profesorul - nu stie nimic despre faptul ca, in realitate, elevul nu este conectat la generatorul de curent iar reactiile acestuia sunt de fapt raspunsuri standard inregistrate pe banda. El este ferm convins ca elevului din camera alaturata ii vor fi cu adevarat pricinuite suferinte pentru fiecare eroare prin administrarea de socuri electrice.
In acest punct incepe de fapt experimentul. Elevul raspunde la intrebarile profesorului la inceput corect, cu foarte putine greseli. La fiecare greseala subiectul apasa butonul care va genera socul electric, la inceput de o intensitate joasa, aceasta fiind crescuta treptat. In momentul in care profesorul ajunge la cel de-al 5-lea buton (75 V) elevul incepe sa se vaite. La 150 cere intreruperea experimentului, la 180 tipa de parca nu ar mai putea suporta iar pe masura ce voluntarul se apropie de "Pericol: soc extrem" elevul incepe sa bata cu pumnii in peretele despartitor implorand sa fie eliberat. Aici intervine conducatorul experimentului explicand voluntarului ca reactia elevului este una gresita si rugandu-l sa apese pe buton.
Reactiile voluntarilor au fost diferite. Unii au protestat, altii au inceput sa se balbaie, sa transipre sau au afisat alte semne exprimand tensiunea.Surprinzator a fost faptul ca voluntarii incercau deseori sa ignore reactiile victimelor si sa-si indrepte atentia spre conducatorul experimentului, aflat in aceeasi incapere cu ei.
Unii perticipanti au incercat sa reduca durerea victimei apasand mai usor pe buton sau sugerandu-i raspunsurile corecte, cativa dintre ei nu au crezut ca elevul este cu adevarat supus socurilor electrice in timp ce unii dintre ei au cerut conducatorului sa le confirme ca nu vor fi trasi la raspundere pentru faptele lor.
Peste 62% din participanti au ajuns la ultimul buton (450 volti) chiar daca au trebuit incurajato de catre conducatorul experimentului.
Multi dintre ei erau convinsi ca nu trebuie sa continue cu socurile dar iesirea din experiment ar fi insemnat incalcarea contractului semnat, lucru deloc usor, mai ales ca erau platiti.
La sfarsitul experimentului fiecarui voluntar i s-a explicat faptul ca "victima" nu fusese supusa nici unor suferinte. Celor "neascultatori" situatia le-a fost prezentata in asa fel incat nesupunerea lor sa para ceva pozitiv iar celor ce au mers pana la capat le-a fost explicat comportamentul lor ca fiind ceva perfect normal.
Voluntarii implicati in acest experiment proveneau din urmatoarele medii profesionale:
- 40% erau muncitori calificati si necalificati
- 40% lucrau in comert si productie
- 20% erau specialisti in diverse domenii
Cu toate ca experimentul lui Milgram a fost indelung criticat, ca i s-a reprosat incalcarea regulilor etice in domeniul cercetarilor psihologice, ca ar fi adus stricaciuni voluntarilor acestia putand ramane traumatizati in urma realizarii consecintelor faptelor lor, experimentul a fost repetat de mai multe ori, in tari diferite (Australia, Spania, Germania, etc.) constatandu-se de fecare data ca un numar foarte mare de oameni erau "obedienti" si ca peste tot voluntarii au reactionat similar. De asemenea, peste 83% din persoanele ascultatoare au declarat ca sunt fericiti ca au putut lua parte la experiment. Un procent similar din voluntarii neascultatori au specificat acelasi lucru.
Golbert (1981) afirma ca nivelul ridicat de obedienta in experimentul lui Milgram este efectul caracterului ritualic al sarcinii. Odata ce subiectul incepe aplicarea de socuri electrice, devine din ce in ce mai greu pentru el sa se opreasca. Tot Gilbert vorbeste despre efectul feedback-ului din partea victimei. Se pare ca atunci cand acesta se modifica din punct de vedere calitativ, subiectul intrerupe sirul de socuri electrice. Analizand cercetarile lui Milgram, el a descoperit ca 5 subiecti au oprit experimetnul cand victima a lovit peretele, iar alti 4 atunci cand aceasta a incetat a mai da vreun feedback.
The Perils of Obedience - Stanley Milgram
Conformism - efectul Milgram (Respectul pentru autoritate )
Cercetator
Stanley Milgram, profesor de psihologie si director al Departamentului de Cercetare al Universitatii din New York
Ipoteza :
Oamenii au in general reactii binevoitoare automate fata de figuri marcante si respectate ale comunitatii, care se impun celorlalti prin prestigiul lor. In mod natural le lipseste reflexul de a pune la indoiala ceea ce spun astfel de persoane, a caror profesiune este de "a sti", de "a cunoaste".
Lot de subiecti
40 de subiecti, sanatosi fizic si mental
Desfasurarea experimentului
Un cercetator imbracat intr-o haina de lucru alba si purtand o insigna, a prezentat experimentul sub forma unui studiu al "efectelor" pe care le are pedeapsa in procesul de "invatare si de memorare".
Un participant denumit "instructor" trebuia sa administreze socuri electrice de intensitate crescanda unui "elev" (alt participant) de fiecare data cand acesta nu raspundea corect. Inainte de a incepe experimentul se presupune ca cel care va fi elevul a invatat o lista de cuvinte imperecheata. La fiecare cuvant spus de "instructor", elevul trebuia sa raspunda rapid care este corespondentul lui. Pe unul din bratele elevului erau plasati electrozi. Cercetatorul care conducea experienta ii explica elevului ca descarcarile electrice pot deveni la un moment dat extrem de dureroase, insa fara a provoca leziuni permanente.
Cercetatorul si "instructorul" s-au ascuns intr-o incapere alaturata laboratorului in care se desfasura experimentul, dar puteau sa-l auda pe elev prin peretii acestuia. Instructorul s-a asezat in fata unui pupitru de comanda si "aplica pedepse" - socuri electrice - pentru fiecare raspuns eronat. Cu fiecare greseala, "instructorul" crestea tensiunea curentului electric (initial de 15 V). Testul a inceput: impulsurile electrice erau la inceput neplacute, insa nu erau dureroase. Pe masura ce crestea tensiunea curentului aplicat, "elevul" gemea de durere. (intre 75 si 100 V) Cu cat acesta resimtea durerea din ce in ce mai puternic, cu atat scadea puterea sa de a se concentra si erorile se inmulteau. Experimentul a continuat. La 120 V elevul urla, senzatia de durere devenind foarte intensa. La 150 V elevul a implorat sa inceteze experimentul si sa i se permita sa iasa din incapere. La 165 V elevul a implorat din nou instructorul: "Opriti ! Lasati-ma sa ies ! Opriti, va rog ! Vreau sa ies ! Va rog !" Dar instructorul a continuat imperturbabil "interogatoriul" (in acest stadiu un singur participant instructor a abadonat experimentul). Impulsurile electrice deveneau din ce in ce mai puternice iar elevii urlau si se contorsionau de durere. Instructorul a continuat, aparent fara sa fie impresionat de suferintele elevului si a crescut tensiunea la 195, 210, 225 V. Adesea, daca instructorul ezita, se intorcea spre cercetator si il intreba daca sa continue sau nu testul. Cercetatorul a folosit atunci ceea ce se numeste o "incitatie verbala" (fraze stereotipe, special concepute, pentru a-l face pe instructor sa nu renunte: 1. "Va rog sa continuati", 2. "Experimentul va cere sa continuati", 3. "Este absolut indispensabil sa continuati.", 4. "nu aveti de ales, trebuie sa continuati". Toate frazele de incitare erau rostite de cercetator pe un ton ferm dar curtenitor.
Elevii urlau si ii implorau pe instructori sa ii ajute sa iasa din aceasta situatie. Dar instructorii continuau, incitati de cercetator, tensiunea socurilor electrice depasind deja 300 V. Elevii urlau cu un ultim efort , reusind cu greu sa articuleze si refuzand sa mai raspunda la intrebari. Instructorii au preluat acest refuz ca un raspuns eronat si au crescut in continuare tensiunea. Elevii epuizati nu mai sunt in stare nici sa strige, nici sa se miste. Instructorii activeaza ultima valoare a tensiunii impulsurilor electrice: 450 V.
Rezultate
Nici unul din cei 40 de subiecti (oameni obisnuiti, ca noi toti) nu si-au abandonat sarcina de instructor atunci cand victima implora ajutor, nici chiar atunci cand acesta nu mai era capabil sa raspunda. La 300 V s-a oprit un singur subiect. Cel mai uluitor a fost faptul ca doua treimi din subiecti au continuat experimentul pana in faza finala: 450 V. (!)
Rezultatele au depasit orice prognostic al specialistilor la momentul respectiv. Acestia estimasera inainte de inceperea experientei un procent infim (1-2%) de subiecti (cu rol de instructori) care sa mearga pana la sfarsit.
Este momentul sa va dezvalui ca elevul era de fapt un actor, dar instructorul, evident, nu stia.
Cum am putea explica ca un individ normal (nici unul nu era pervers sau bolnav psihic) ar fi capabil sa supuna o victima inocenta la un astfel de supliciu ? Raspunsul se afla in prezenta cercetatorului care dadea ordine. Acesta reprezenta pentru cei 40 de subiecti autoritatea, persoana care stie intotdeauna ce face. In mod automat, nu punem la indoiala statutul unei astfel de persoane.
Variatii experimentale
Si alte studii ale profesorului Milgram au avut ca scop confirmarea aceleiasi ipoteze. Elementul diferit fata de cel din experimentul precedent a fost ca cercetatorul a luat locul elevului. Rolurile au fost inversate. In aceasta situatie, 100% din subiecti au refuzat sa administreze chiar si o singura secventa de impulsuri electrice de intensitate crescuta la cererea fostei victime.
Momentul devenea critic pentru cercetator. Nici nu se punea problema ca instructorul sa continue experimentul.
In alta versiune, insusi cercetatorul il roaga pe instructor sa inceteze experimentul, contrar dorintei victimei de a continua.
Toate aceste variante ale experiementului initial au confirmat supunerea subiectilor fata de directiile trasate de autoritate.
The Perils of Obedience - Stanley Milgram
avocatnet.ro explicăm legislația
